pescuit şi poezie

Jocul de-a jocul

Pescăruşul meu
Din poezia anterioară
S-a îmbolnăvit
De plictiseală
Sau de necaz
Că poate fi uitat
În seama pescarilor
Care
N-au decât să moară de foame
Sau de sete
În cârciuma lui Petru Rareş
Acesta dând ordine
Să se aducă fluviul la Bacău
Şi o gondolă din Veneţia.
Privit de sus,
Pescăruşul priveşte de sus,
El nu mai e pescăruş,
Are dreptul suprem
La joacă.
Printr-o destindere

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eseu fără temă

Câţiva pantofi, vreo câteva sacouri
Şi trei şireturi de adidaşi rupţi,
Un papion de gală şi tricouri,
Mai fac dovada anilor abrupţi.

Un pumn de poezii şi epigrame,
Eseuri fără rost şi cititori,
Lansetele cu crapi de kilograme
Şi-un manuscris cu vechi stpânitori.

Se-aşterne praful şi uitarea nopţii,
Pe lumea mea de vise şi iubire,
Iar viaţa nu mai e mare scofală,
Ci doar Golgota mea de răstignire.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu geraniu

ca de la boem
cuminţit la boem cuminţit
îi spun – în poem – fratelui creator
de ascuns asfinţit, cum e vinul
frumos învechit, că marea e numai a noastră
iar soarele
când apune se duce la pescuit de sirene
cum şi noi
într-o vreme scurtam, ah, drumul până-n ocean
petrecând
clipele vieţii la sânul
unor femei numai valuri de vastitate! –
cerul e roşu geraniu
iar unghiile
fecioarelor mării sunt clar
de un alb de titanic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se întoarce, el gustă farmecul

ea se întoarce de unde a plecat hotărâtă
şi rupe din sine tot ce s-a întâmplat
fără să găsească lumina de la început
dar aprinde câte o lumânare pentru fiecare inimă
dăruită princiar aproapelui.

el gustă farmecul uitat în iubire
până la ospăţul nunţii de aur
şi atunci cu evantaiul fericirii va schimba boarea
ce umple memoria cu poeme
până va primi peştişorul cu nimb strălucitor
în apele cu năvodul zdrenţuit
din mările sudului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă şi tăcere

Păstorii îngropară în pădurea despuiată soarele.
Un pescar trase
Luna cu năvodul lăţos din iazul îngheţat.

În albastrul cristal
Locuieşte palidul om, obrazul lipit de ale lui stele;
Sau capu-şi înclină în violetul somn.

Dar totuşi mişcă a păsării neagră aripă
Privitorul sfinţenia albastrelor flori,
Gândeşte apropiata linişte uitată, a stinşilor îngeri.

Iarăşi înnoptează fruntea-n lunatice pietre;
Un tânăr luminos
Apare Sora-n toamnă şi-n negru putregai.

Comentarii

Un text pictural-poetic, frapant chiar şi în celelalte texte picturale ale lui Trakl, cu numeroase aluzii mitologice şi literare.
Este prezentă "sfinţenia albastrelor flori" a romantismului, un "Un tânăr luminos" (figura eroului şi a mântuitorului), zborul păsării (cunoscut încă din vremea etruscilor, ca prezicător).

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu mai rătăcesc printre destine...

Am naufragiat într-un poem de ceară, pe-un vers cu un dactil sărind pe lună
Şi te-am aflat cum evadai din seară, să înnoptăm, iubite, împreună...
Călătoream de-o vreme la-ntâmplare, ca vântul când, bezmetic, nu mai ştie
Pe unde să-şi găsească o cărare... eu vârtejeam cuvinte-n poezie...

Prindeam o frunză-n zborul către moarte şi-o aşezam în rima-ncrucişată,
Măcar o clipă versul s-o mai poarte întreagă şi de paşi nemutilată.
Mai aruncam o undiţă în mare, să-i prind albastrul pregătit de ducă
Să nu îmi fie versurile-amare, când soarele pe alte mări se culcă...

Mai zăboveam, absurd, să număr clipe pe un cadran cu secundare grele
Sperând, pe pleoapa mea să se-nfiripe, un vis cu tine, modelând inele.
Era un anotimp fără misivă, melanj de îndoială şi decepţii
Născut în mine, lacrimii captivă, din nemaiîntâlnite introspecţii...

Foram adâncul până la durere, printre nedumerire şi nagodă
Să aflu unde-i punctul de-nviere... ce explorare grea şi incomodă!
Şi-am eşuat, din nou, ca şi-altădată, tot în poem, într-un decor cu tine
Respir iubirea-n vară-nmiresmată şi nu mai rătăcesc printre destine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Deşi eu încă îl mai pot zări
Pe bărbatul pistruiat scuturând ţigara
Cum urcă-n zori dealul înnegurat şi gri
În haine cenuşii de Connemara

Pentru-a merge la pescuit pe mal de ape,
A trecut mult timp de când am început
Să rememorez şi să mi-l aduc aproape
Pe omul simplu din propriul meu trecut.

Toată ziua l-am privit atent, faţă-n faţă,
Sperând că voi afla acolo,-n acel chip,
Secretul rasei mele-ascuns în ceaţă
Şi realitatea-n primordialul arhetip:

Oamenii de azi care nu-mi plac
Şi morţii pe care i-am iubit,
Laşii stând pitiţi veac după veac
Şi obraznicii trăgând folos necuvenit,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XIII

Am fost plecat să-ţi conturez
graniţele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.

Poveşti de spus pe malul înserării,
ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.

Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
atârnând între mare şi tristeţe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.

Între buze şi glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.
Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima iubire a soarelui

În jurul meu vi se roteşte veşnic sfera
Îmi spuneţi Zeul Soare dar nu-mi daţi de ştire
Că-n verile senine când dansez pe Terra
Pot abdica din ceruri pentru o iubire.

E arămie pielea nimfei din câmpie
Ce m-a făcut s-adăst prin ierburi aşa mult
Încât pierdut, am ars intens în preerie,
Prizionier şamanului cu glas ocult.

E verde zâna dintre brazi! Din vârf de munte
M-am aruncat, neghiob, în steiul colţuros;
M-am jertfit ei! Şi harpiile negre, crunte
Încătuşară focul meu în loc umbros.

Albastră e sirena din adânc-oceanul
Pe care am plutit nebun şi fermecat.
A aruncat năvoade, Poseidon, vicleanul;
M-a prins! Şi-am stat o noapte-n valuri, ferecat!

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Veneţia

la Veneţia, îndrăgostiţii pământului, iubito,
îşi dau întânire pe Canale Grande,
te chem pe tine, eu, îndrăgostitul lumii
iar gondolierul îmi este complice, iubito,
la secvenţa de vis şi poezie a simţurilor,
în timp ce sirenele adâncului dezmiardă
trupeşe coapsele valurilor ademenitoare
în năvoadele morţii tâmpe şi amăgitoare
şi eu, chemat de vrajă şi de tristeţi mă plimb agale
chemat de mirosul de mâl şi de fructe de mare
putrezite pe canale de vis, adesea, eu plâng, iubito,
în balconul de marmură al vreunei necunoscute
devenită apoi himeră rătăcită sau hazard
prin hârtiile poetului îndrăgostit şi bizar
de câte ori se deschid porţile la palatul dogilor
tresar şi ascult muzica zburdalnică a gondolierilor
şi suspin după tine, iubito, amăgit cu certitudinea
frumuseţii lumii din afara noastră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!