Poezii despre petunii și timp, pagina 2
Unii și alții
Unii poartă-n sân scrisori,
Alții doruri și suspine,
Unii s-ar iubi-ntre flori,
Alții... în mătăsuri fine.
Unii-s prinși cu groase funii,
Alții doar cu-n fir de iarbă,
Unii-ți dăruiesc petunii,
Alții... fug spre clipa oarbă.
Unii spun că ești prea mică,
Alții că iubești nebun,
Unii ar vrea... dar le e frică,
Alții... gustă tot ce-i bun.
Unii vin pe înserate,
Alții abia-nspre zori plecară,
Unii știu că se mai poate,
Alții... tremură pe afară.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
1+1 =... noi?
La mine-n gând o noapte ai uitat,
Când ruginiul toamnei destrămate
A răvășit destinu-mi deghizat
În primăveri și ierni imaculate...
Bat clopote de lut. Ce-a mai rămas?
Cine-o fi vrut să bat-a despărțire?
Eu chiar n-am vrut s-ascult pământul ars
Cerșind ce am crezut c-a fost iubire...
Haotic jurământ ai încrustat
Pe adormite frunze de petunii...
Simțeai cum ard și brusc m-ai înghețat
Într-un cristal râvnit de toți nebunii.
Cât de sărac e timpul ce-l mai am!
Bogată-i depărtarea că te are
Prezentul pare-a fi ultimul gram
Din mierea care-ai fost. Acum, ești sare.
[...] Citește tot
poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Dincolo de Paradis
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Audioteca Citatepedia
Recită: Mariana Eftimie Kabbout
Mi-e dor! ...
Mi-e dor de veri cu lacuri nesfârșite
Ce-n flori de nuferi au sădit lumina,
De crinii ce-au înmiresmat grădina,
De flori de mac prin lanuri rătăcite!
Mi-e dor de trandafirii albi din glastră,
De tufele albastre de verbină,
Să văd ciorchinii grei de la glicină
Ce îmi aduc seninul la fereastră!
Mi-e dor de râurile de petunii
Care-au făcut risipă de culoare,
Pictând cu-o nuanță fiecare floare
Și împletind o punte-n noapte lunii!
Mi-e dor de veri cu zvelta lor lavandă,
De spicele ce freamătă-n câmpie,
Să gust din tihna răsărind din glie,
Pierdută-n balansoarul din verandă!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar o zi mai râd a floare...
Azi arunc broboada sură și dau liber la coșmar,
Arunc lanțurile toate la fier vechi și-mi fac un dar:
Scutur pomii de petale și mă-mbrac în liliac,
Din lăstari de sălcioară coroniță am să-mi fac.
Pun narcise la revere și crăițe la mijloc,
O liubelie pe frunte și pe gene un boboc
De petunie albastră, ca albaștri ochii mei,
Să te cheme, să te soarbă. Și-n ureche brebenei,
Să-mi atârni, iubite, galben, purpuriu sau auriu,
Lângă tâmplă unde timpul s-a machiat în argintiu.
Și din iarba fremătândă ce se zbate pe sub pași,
Să-mi faci pat de noapte bună și-așternut din toporași.
Și să mă-nvelești cu tine-n dimineața de Florii,
Când eu, violetă-albastră, cu mireasma-mi te îmbii,
Să mai zăbovești o clipă, cât mai înfloresc în zori.
Apoi, poți să zbori, iubite printre cârduri de cocori.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ariciul
Aseară, prin grădina amorțită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici -
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mișca domol pe sub gutui,
Și toți au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare -
Ca o perniță sferică în care
O fată rea, ca să se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace.
Băteau copiii din vătrai și clește,
Dar el tăcea, săracul, ca un pește,
Și doar fiori de groază, când și când,
Treceau pe trupușorul lui plăpând...
Am alungat copiii să se culce
Și-n înserarea limpede și dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo, singură cu el.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare fără destinatar
în amurgul zilei de alaltăieri,
m-am întâlnit cu mine însămi,
la nordul străzii de deasupra sfârșitului.
nu, nu m-am recunoscut...
eram doar o umbră dezmoștenită
de pasărea ei cu cioc albastru.
azi, mă ninge cu petunii și cu fulgi de infinit,
troienind durerile și clipele abisului în doi.
obosită,
mă îmbrac în rochia de voal a fericirii,
e asimetrică și decorată-n tristeți umede;
frigul care o înconjoară e de culoare albă
și e tăcut
ca și mângâierea nopții.
urc patruzeci și șapte de cărări de apă.
tu mă privești infidel de îndelung
și admiri cercurile de fum ale inimii...
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind marea și bărcile cu pânze
mi s-a părut bătrânețea
invenția timpului
ca noi oamenii să trăim cu frica zilei
de ieri și de mâine,
să ne privim în oglindă mereu speriați că poate
nu ne vom recunoaște privirea,
gesturile cu care încercăm să convingem că
bucuria de-a fi ne-ar putea face fericiți dacă moartea
n-ar ocoli foarte mult.
am oprit pe locul unde au murit Adam și Eva
să las flori:
nici crini, nici petunii,
câteva fire de nu-mă-uita
pentru ca generațiile viitoare
să-nvețe teama de puterea cuvântului.
circula o legendă potrivit căreia diavolul
a vrut instaurarea Republicii,
nu neapărat uzurparea,
șarpele căzuse la mijloc,
[...] Citește tot
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
8 mai 1921
A luminat partidul ca un soare
Urcat pe cer de clasa muncitoare
Când a luat fiintă-atunci, în București
Într-o odaie cu pereți modești
Și când sub steagul său învăpăiat
Porneau cei mulți la luptă, ne-înfricat
Odaia mică, poate, la fereastră
Avea petunii sau mușcate-n glastră
Ș-avea o singură podoabă mare:
Drapelul roșu-al clasei muncitoare,
Drapelul sfânt al clasei muncitoare
Iar veacul gol, întunecat și trist,
L-a luminat Partidul Comunist
Și-n mii de oameni s-a făcut lumină:
Ei țara și-o visau ca pe-o grădină.
Mai marii țării au și dat alarma
Și-și încărcară, crunți, cu gloanțe arma
Dar era prea târziu! Pornea de-acum
Istoria pe comunistul drum
Pe cel mai drept, mai clar, mai falnic drum.
poezie de Alexandru Andrițoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Excepția de la regulă
a fost o vreme
când cutreieram străzile
pur și simplu mergeam...
pur și simplu existam ca și cum
asta aveam să facem întotdeauna...
burta trotuarelor se juca înghițind urme
dâra șotroanelor incrustate în adn
bunăoară șorțulețul meu galben-cu-gărgărițe
bunăoară borcanul tău verde cu compot
! un spiriduș scotea dintre degete puful viu!
cireșii erau aceiași dintotdeauna
fântânile adăposteau ape
lângă îngrămădire de petunii
! o mireasmă aparte desprăfuia drumuri
ERA o după-amiază nesfârșită de vară
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fidelitate
și totuși!
nu mă voi duce prea departe
de mine!
cireșul așa de impersonal pentru alții
rămâne-ncrustat intimității mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna ușor de purtat
fereastra închisă într-o lume
împuținându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmițată întâlnește timpul
chipul strămoșilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre petunii și timp, adresa este: