premii şi superlative

D-ale tranziţiei sau Treptele integrării - IV

Cel mai realizat, pe toate planurile,
pare a fi doctorul Faust.
După ce i s-a decernat premiul Nobel,
numele său ilustru figurează în vitrinele tuturor librăriilor
şi în mai toate publicaţiile.
Guvernele nu au cum să nu ia în considerare
opiniile sale,
mai ales când presa scrisă publică ştiri senzaţionale
despre iminenta sosire a lui Godot,
care panichează comunitatea
şi scindează societatea: pro şi contra Godot,
în timp ce autorităţile devin neputincioase.
În aceste momente critice,
doctorul Faust este invitat la toate posturile de televiziune.
Doct, nuanţat,
prestigiosul cărturar explică – pe un ton cald şi cuceritor –
că societatea are mare nevoie, desigur, de sărbătorile purificatoare
ale naşterii şi învierii lui Godot,
că Godot constituie, desigur, unul dintre cele mai frumoase mituri
ale omenirii,

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul în care m-am născut...

este un an obişnuit, fără comete, revoluţii sau contrarevoluţii
premiul Nobel a fost câştigat de oameni de valoare
titlurile de miss aduceau roiuri de fluturi
şi Leul de Aur a fost câştigat pe merit într-o Veneţie beată de artă
1984 se publicase fără să treacă graniţa, era purtător de microbi mortali
mai ales că Ministerul Adevărului nu avea scenariul celor 200 de kilometri de autoastradă
şi nici Fahrenheit 451 nu se născuse... doar cooperativele
Eminescu, Blaga, Caragiale, Voiculescu, Istrati erau deportaţi pe rafturi întunecate
şi viaţa încă se dădea pe cartelă
am crescut odată cu multe blocuri, jucând carboave sau ţările
şi citeam ca un apucat tot ce găseam
inclusiv statutul organizaţiei de pionieri
să nu mă întrebaţi cum a fost
pentru că viaţa trebuie trăită nu povestită
dar dacă e să aleg între Jurnalul Fericirii şi Incognito prefer Jurnalul
şi Rugile lui Eminescu şi Jurnalul adolescentului miop
dar dacă stau şi mă gândesc
parcă...
nu am fost chiar cel mai rău lucru
pentru un an

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de peste mări

Cunosc o ţară undeva, prin lume,
Pe planiglob e greu s-o recunoşti,
Ce-ntre vecini avea un rău renume -
Că toţi locuitorii erau... proşti!

Cum bine cred că ştie orişicare,
Şi proştii pot fi foarte diferiţi:
Sunt unii nătărăi chiar din născare,
Iar alţii, rari, cu vremea convertiţi...

În ţara asta, tot ce se încearcă
E la mişto, scălâmb, împiedicat,
Cu fundu-n sus, anapoda, de parcă
S-ar da un premiu celui mai căscat!

Trecând pe-acolo-n drumurile mele,
Am nimerit într-un cumplit scandal,
Când ţara de neghiobi şi pui de lele
Era în plin proces electoral...

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tupeu intelectual

Un imbecil încurajat să scrie
De nu ştiu care învăţat senil,
Ajunse mare as în poezie
Şi cel mai snob infatuat umil.

În spiritul păunului gonflabil
Îşi proferează versul chinuit,
Ca un balaur furios amabil,
Cu creier de bolnav închipuit.

Şi datorită faimei editurii
Aplaudaci cu ochelari de cal,
Recuperaţi din negura culturii,
Transformă bâlciul într-un festival.

Alţi imbecili se întrec în reverenţe,
Sofisticaţi la vorbă şi la port,
Răsar şi se declină competenţe
Girate de ministrul de resort.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de întrebare

Suntem prizionerii propriei nostre vieţi
Şi nu cunoaştem Calea, deşi o predicăm;
Nu ne-mbătăm de vin, dar trăim ca beţi
Cerem pe Înaltul pe care-L lepădăm.

Să ne-nţelegem viaţa, este lucru mare!
Căci Adevărul Lumii e strâns într-o cunună...
Tot ce trăim în viaţă poate fi eroare,
Iar adevărul nostru poate fi minciună.

Ape de amar bem în zile bune...
Orice întâmplare dă trepte şi testări;
Ziua bună-i răul cu bucurii nebune,
De nu cunoaştem Cartea pierim în cugetări.

Ne suntem captivi nouă prin necredinţa noastră;
Omul a fost dat să-nveţe să discearnă!
Clipa roz de viaţă, e de fapt albastră,
Iară primăvara este mai mult toamnă.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcam pe un nor, apoi pe alt nor

Urcam pe un nor, apoi pe alt nor,
Am dat de un măreţ, aş spune, un cor,
Eram şi eu, eram, nu eram,
Un fel de gală sau un bairam,
poeţii, unii, alţii în unii,
Eu mă purtam singurel ca lăstunii,
Tigrii mulţi întâlneam pe parchet,
vinul avea iz de schelet.
Chifteaua refuză un premiu, ei şi?
Eu îl cunosc din anii, mai ştii?
Mintea şi inima, numai noţiuni,
Iar cu noţiunile ajungi la minciuni.
Siajul e prima, sidiul e rupt,
Ah tu, blucimus, cameleosupt.
Branca şi zdranga, ce poezie
Se poate naşte pe o hârtie?
Acum e lehuză breasla cu genii,
Salvaţi de suine sămânţa, cocenii.
Spune chifteaua că e trecătoare,
O laudă şeful, o carte tot are,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte care ne unesc

Citeam mai deunăzi o ştire cum că ea, dragostea,
O boală ar fi şi se găseşte-n nomenclatorul bolilor
Şi bineînţeles ca orice boală şi ea de medici se tratează,
Dragii mei, un cuvânt magic ce pe viaţă ne uneşte
Şi-o legătură trainică-n sufletele noastre ea sădeşte
Să fie şi ea o boală incurabilă şi grea,
Care ne cuprinde pe noi toţi aşijderea
Şi la doctor s-o tratăm, ca el fiind mama răniţilor?

Adevărul şi minciuna niciodată casă bună n-au făcut,
Căci minciuna ticluită –ntotdeauna în adevăr a lovit,
Însă adevărul ştie că minciuna picioare scurte are
Şi se-n curcă –n ale ei mreje învrăjbitoare.
Sinceritatea, dragii mei, este un cuvânt care ne leagă
Şi calea cea mai scurtă se dovedeşte a fi,
Pentru clădirea între oameni şi generaţii a încrederii.
Atent în ochi ea se citeşte şi niciodată nu se greşeşte.

Prietenia, un alt cuvânt ce de oameni ne leagă,
Despre care Mircea Eliade spunea că poate fi

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (2 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei, copiii

Ploaia este bucuria copiilor,
Culori, mirosuri distincte,
Ce semne ne aduce vara?
Un ghid ilustrat al armoniilor.
Fiece zi – o uimire.
Posedaţi suntem de intuiţia particularului,
Infinitul ne produce greaţă.
Cum poate vocea Kostromarului?
Tristeţea zorilor la execuţie.
A amurgului pentru un om părăsit.
A amiezii pentru un om flămând.
Din pânza radioului – un glas hârâit.
Urmaşilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai ştii, chiar patru aripioare.
Oftează tânăra domniţă, aşteaptă în pat o linguriţă,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ţi-e sete Dâmboviţa, să-ţi pierzi suflarea şi fiinţa,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoriile unui depresiv cu avionul restaurant

În parcul din faţa noastră sunt două dealuri gemene.
Odată, ne-am trezit peste noapte cu două rable de avioane ieşite din uz,
aduse am înţeles, să facă din ele câte o cofetărie în vârful fiecărui deal.
Ăia care le-au adus probabil că, ori erau foarte ocupaţi, ori au uitat de ele
şi câteva luni nu le-a mai băgat nimeni în seamă,
până când unul a facut explozie, aşa din senin.
Dacă s-ar fi prăbuşit în zbor, tot ar mai fi rămas ceva din săracul avion...
Ar fi explodat, se pare, de la vaporii de benzină din interior.
Că, a fost de la o scânteie, că, s-a supraâncălzit de la soare, n-a mai ştiut nimeni.
Cel mai probabil, a fost de la soartă, asta i-a fost soarta lui.
Iar pe celălalt avion, văzând ce s-a întâmplat cu primul, s-au ocupat de el,
l-au aerisit, l-au curăţat în interior, în fine, a scăpat întreg.
Mi-e necaz, dar aşa-i viaţa, cu legile ei maro,
nu vrea ea să lase doi fraţi să trăiască liniştiţi împreună.
Din doi, pe unul trebuie să-l scoată neapărat din peisaj. Iar cel care rămâne,
devine doar din acest motiv, pentru toată lumea, un personaj consacrat.

Avionul care a rămas, a devenit restaurant,
nu cofetărie cum fusese vorba la început.
Iar eu, am devenit şi eu, un apropiat al lui.

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!