Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

prezent și vin

Poezii despre prezent și vin, pagina 2

Urări de 1 Martie și de Ziua Femeii (8 Martie)

Azi, de ziua voastră,-nchin
Un pahar de Vin divin,
Sănătate să aveți
De la zeii cei isteți,

Să vă deie Kamadeva
Viață cât Adam și Eva,
Sărutări fără de număr,
Pe-ochi, pe gură și pe umăr,

De la zei s-aveți de-a pururi,
Tinerețe, dragi Contururi,
Pace, multă Fericire,
Câtă-ncape ntreaga fire,

Să vă fie Viața plină
De Noroc și de Lumină,
Punga să geamă de Bani,
Hai Noroc și... La Muulți Ani!

poezie de (martie 2010)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Un cântec de pahar

Bachus e demult în văile declinului
Azi eu sunt singurul Zeu al Vinului!
Sărăcuțul n-are talentul care se cuvine
Pentru a intra-n competiție cu mine,

Eu pot, mai mult ca el, bea zece balerci. Pline.
Întocmiți o altă lume, o, voi, puteri divine!
În care să existe doar Vin cu arome fine:
Unde Vinul să fie singurul produs; în fine,

Să fie aer, mare și pământul care ne suține –
Iar tot Vinul... doar pentru mine.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Leuconoei

Nu-ncerca, Leuconoe-e nefastă încercarea -
Să cunoști ce capăt zeii rânduit-au vieții noastre,
Nici să ispitești vreodată Babilonicele Cifre.
Tot ce fi-va, mult mai bine-i să înduri! Că Iupiter
Va să-ți dăruiască încă multe ierni, sau că aceasta-i
Cea din urmă care sfarmă spumegândele talazuri
Ale mării Tireniene de stâncoasele ei țărmuri -
Fii înțeleaptă; pritocește-ți vinul;cu scurtimea vieții
Lungile nădejdi măsoară-ți. Numai cât am stat de vorbă,
Timpul pizmătarnic, iată, și trecu. Trăiește-ți ziua
Cea de azi; în cea de mâine te încrede prea puțin!...

poezie clasică de din Ode, traducere de Lascar Sebastian
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Partituri uitate

Se reazemă ziua
în această-nflorire totală.
Porți ferecate glăsuiesc
perechilor melancolice.

Ursitoarele deschid grăbite
cufere de tăcere...

O, mamă, trupurile noastre
înverzesc căutându-se
sub piatra rugătoare!

Vin roșu peste tâmpla crinului
abia înflorit
și-acest bocet vegetal
pe care azi,
Doar eu îl mai aud.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Ceas

Târziu, pe la ceasul amărăciunii, când am văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că până la tine-nțelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte-am ieșit.

Crezusem, vai, cu tărie
că niciodată sfârșit nu va fi.
Ți-am spus uneori: ia sfatul vestalelor, dacă
flacăra vrei s-o-ntreții.
Ți-am zis alte dăți: vezi tu jăratecul, truda din vatră?
Din fumul albastru ce iese
mereu cerul se țese.

Bănuiesc că ai stat încă mult timp la masă, în jale
cu capul în mîini,
cu privirea pierdută-n ocoalele tale
de vis. Bănuiesc că nici astăzi nu-ți este ușor
în cetatea cu punțile trase.
Pentru ca vinul lăsat printre cele rămase
nimeni să-l bea,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
George Bacovia

Belșug

Culori și fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă -
Vorbește încet, pășește încet,
Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, și mierea, și grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...
Tuse, și plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut...

Și-o păsărică în grădina brumată,
În liniștea rece, a iarnă-a făcut -
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.

A fost odată... va fi odată...
Nu spune zarea, dar spune omul -
Numai acuma e niciodată...
Adânc, prezentul, închide tomul...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Lucian Blaga

Ceas

Tîrziu, pe la ceasul amărăciunii, cînd am
văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că pînă la tine înțelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte-am ieșit.

Crezusem, vai, cu tărie
că niciodată sfîrșit nu va fi.
Ți-am spus uneori: ia sfatul vestalelor
dacă flacăra vrei s-o-ntreții.
Ți-am zis alte dăți: vezi tu jeraticul,
truda în vatră?
Din fumul albastru ce iese
Mereu cerul se țese.

Bănuiesc că ai stat încă mult timp la
masă, în jale
cu capul în mîini,
cu privirea pierdută-n ocoalele tale de vis.
Bănuiesc că nici astăzi nu-ți este ușor

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

1 Decembrie

astăzi de mândrie pădurile doinesc
semințele iubirii pun în pământul moale
se spală păcatele la izvorul domnesc
vinul bucuriei se varsă în pocale.

atingem prosperitatea gândul face rod
boabe de lumina ca strugurii dulci
planuri de devenire cu virtuți de aprod
cresc prețul speranței la bâlci.

e ziua patriei și-a neamului român
mulți ani să trăiască în liniște și pace
credința ne crește sub steagul bătrân
toată amărăciunea în minuni se preface.

la mulți ani România mereu să prosperi!
să rodesti bunăstare și pentru pauperi.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Busuiocul

Să ne sfințim astăzi cu busuioc!
Primăvara din mine,
Primăvara din tine râde în hohote
Vinuri vechi clocotesc în pâlnii muguri cresc adânc
Într-o stare de veghe a ploii
Muzica-i tot mai veche
Doar șoaptele mi se mai aud
Soarele trece marea cu degetul
Inima de copil își udă grădina
Nu spune nimic, lumina-i șoptită!
Numără emoțiile!
Jarul să pleznească în sobe
Și eu cu sărutări să-ți acopăr mâna
Trăim abisal, soarele se topește la noi în priviri
Câtă tristețe azi și mâine!

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Labiș

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru și sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi și ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat și-n stropi de mare.

Ce larg mă simt și lacom și niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea și-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n fața paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustață stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunții
Ca norii ce se lasă mânați de vijelii
Și dornici să cunoască atingerea cu munții,
Când trec prin brazi dau vamă și rup din ei fâșii.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre prezent și vin, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!