Poezii despre soție și văduvie, pagina 2
Mărturisire + Părăsire = Îndurare
(După Proverbe 28:13 și Iacov 5:16)
Pe când mă aflam cu cititul în Pildele lui Solomon,
Un verset mă trezi dintr-o dată, ca pe-un om speriat dintr-un somn.
Versetul acesta-i o cheie pe care, de n-o folosești,
Nu poți-nainta către ceruri și nici milă n-ai să găsești.
Iar dacă-i s-o luăm pe cinstite, vă spun adevărul curat:
Nici eu n-am știut până astăzi acest mijloc de căpătat.
Eu știam că împins de nevoie, te rogi, după-aceea aștepți.
Dar azi am aflat cu mirare că-s daruri pe cari le primești
Pe-o cale aparte de rugă și-anume: să te înjosești
Până-ntr-atât ca păcatul cu gura să-ți mărturisești.
Am stat cu doi soți pentru-o vreme, care se-aveau foarte rău.
Soția voia să conducă, bărbatul zicea: "Șef sunt eu".
Făcea lucruri rele soția, mâhnindu-l pe soț ne'ncetat,
Iar sâmbăta lua o hârtie și scria: "Dacă te-am supărat
Cu ceva, te rog să mă ierți. Te iubesc, ești un scump, te-am pupat."
Și-apoi se ducea liniștită duminica la adunare,
Ca lunea să-și ia de la capăt păcatul cu nerușinare.
[...] Citește tot
poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur -
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre soție și văduvie, adresa este: