Poezii despre timp și vagabondaj, pagina 2
Zeul nopții
Zeul nopții umblă pe stradă.
E foarte afemeiat și bețivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Și-l țin felinarele să nu cadă.
L-am întâlnit în grădina orașului
Zăpăcit, cocoșat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Și semăna groază ca ochii ocnașului.
Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiții aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toți vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală și faimă.
Zeul nopții m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morții.
Am mers alături până la pervazul porții
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
În noaptea asta
Tu, vagabond al poeziei mele,
În noaptea asta, dacă-i plină lună
Ai vrea să bem licori, ceva-mpreună
Apoi s-aprindem lumânari din stele?
Să te îmbăt, să mă descânți cu ele,
Să nu le lași să cadă, nici apună...
Tu, vagabond al poeziei mele
În noaptea asta dacă-i plină lună!
Să-mi săruți ochii verzi și alba piele
De tine să mă faci să fiu nebună,
Să mă prefaci în flutur alb, lagună,
Sau val de mare, barcă fară vele...
Tu, vagabond al poeziei mele!
rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescar pe mare
Pe Treptele de Aur stă un om cu fața numai riduri, uscată iască,
Așteptând răbdător în Împărăția Cerurilor să pășească.
Îl înfricoșează-un glas, venind de sus și, totuși, parcă din abis:
"Ce-ai făcut tu pe pământ să meriți intrarea-n Paradis?"
Deși cuvintele erau blânde,-abia șoptite,-a simțit în suflet fiori reci,
" Am fost pescar pe mare, Doamne, ani aproape patruzeci."
Poarta de-Aur s-a deschis larg, iar sfântul Petru de după auritul gard:
" Fă-te-încoa', vagabond bătrân, tu ți-ai avut deja partea ta de Iad."
poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea de dupa
Ies încet după ce închizi ușa aburii tăi.
Îi conduc cât pot mai repede în stradă
Am uitat că mi-am ras părul
Sunt goală
Sânii se descompun în sfere mici
Se văd mușcături de vipere pe trunchi
Pe trotuar un câine mi-a lătrat în față
Vagabond cum e
Stă cu covrigii în coadă
În spatele lui o lume stă gură cască
De foame.
Mă uit cum coboară luna
Mirată și ea
Fac repede trei cruci și-mi iau umbra acasă
Piticul de pe creier mi-a șoptit să închid fereastra.
poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poet vagabond la bătrânețe
Pulberea multor drumuri a fost leșia din vinul meu.
Mirați, fagii s-au închinat
Împreună cu mine, pentru diminețile plumburii melodii
Murmurate, fragile ca pânzele unor parfumuri stinse,
Pentru iubirea lui în mătăsuri aurii luna-îndepărtându-se.
Fecioare ca niște statui inundate de trandafiri
M-au îmbăiat în vinul tăcerii lor.
Însă-acum continui să umblu singur.
Și numai după ce am traversat multe seri
Dansez o clipă cu un mănunchi clorotic de raze-ale lunii
Pretinzând că sunt tânăr.
poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul și eu
Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El și doar El!
Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!
Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca și tine,
Acum e și el!..
Și-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!
[...] Citește tot
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu nimb violet
ploaia mătură strada de praful hoinar
spală frunzele la arbori rubiconzi
eu cu poetii particip la un seminar
nori negri se descarcă de fiorii pudibonzi.
pe o scenă decorată joacă îngeri blonzi
Mona Lisa ne azvârle zâmbete caline
lumea asta e pestriță cu regi și vagabonzi
dar eu mă simt împăcată cu zile senine.
mă pierd în desfătare cu o stare senzitivă
pictori îmi pictează cerul cu nimb violet
mă zidesc între poeme cu trăirea emotivă
mă agăț de virful Omu înfingând un piolet.
steaua mă înzestrează cu tandrețe creativă
printre mândre sibiline cu-al literelor balet.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsire
De mult căzuse, negru, asfințitul,
Orașul m-a primit cu zvon de ploi,
Grei picuri mi-au lovit obrajii goi,
M-au dojenit pe mine, rătăcitul.
Un vânt ar vrea cu mine să se joace,
Dar moi îi cad aripele, deșarte,
De-atâta ploaie, chipurile sparte
Iar tremură-n oglinda din băltoace.
În parc, castanii falnici m-au uitat,
Doar câinii, vagabonzi, la lună latră,
Din turnul nalt durat din rece piatră,
La catedrală, clopotele bat.
Se-aude cor de streșini, trist, plângând,
Iar lutul greu, mă trage către sine,
Cu greu pășesc, dar fericit, în fine,
Mi-e urma mai profundă ca oricând!
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe șine de tramvai
Tramvaiul îl poartă zi de zi pe aceleași străzi
pe care el nu le vede niciodată.
Aglomerație, vacarm de sunete amestecate,
(viață, viață, viață!)
dar el nu întâmpină probleme:
și-a înzestrat urechile cu o pereche de căști
ce pare că
au crescut din propriul trup.
Zi de zi, tramvaiul trece pe lângă aceeași florărie,
mai e și un parc din care răsună vocea unor copii:
"Soarele! A ieșit soarele!".
La colț aceleași tomberoane
se revarsă generos,
spre deliciul aceluiași câine vagabond și al cerșetorului,
care împart frățește prada.
Ce bine că el nu aude, nu vede nimic!
Ochii lui sunt deschiși spre o altă lume,
preocupați intens să updateze și să upgradeze
sistemele ce se învechesc,
somnul și mersul,
[...] Citește tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Azi iarba respiră frumos,
tu ai lăsat pe ea urme de aripi
pe care eu le sărut
ascultându-mi inima cum bate,
închisă în pumnul lui Dumnezeu...
Ce dragi îmi sunt sânii tăi,
clipesc ca o primăvară abia născută,
iar gura îmi pare o verighetă decupată din rai,
după ce a fost sărutată de sfinți...
Femeie, nu ți-e îngăduit să mori, ființa ta încă miroase a copilarie
și fructele ei abia prind a se coace!
Cu tine, țărâna trupului meu e tot mai dulce,
iar timpul îmi trece prin sânge, fluierand,
ca un vagabond rătăcit în ploi.
Tu îmi ești veșnica cină de taină,
paharul de vin sorbit înainte de moarte
și spicul de grâu din rugăciunea
pe care o voi spune
la intrarea fiecărui vis cu tine,
unde îmi vei fi ca o pâine neînceputa...
[...] Citește tot
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre timp și vagabondaj, adresa este: