Poezii despre ceas și suflet, pagina 29
Respirând tot mai mult din mine
Într-o zi vom rupe fâșâi, fâșâi
dintr-o pâine caldă
și ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ține-mi sufletul în palmă (am mâinile-nghețate)
învelește-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerți
că n-am trăit despre noi cu discreție,
că deși n-aveam ceas, știam când se trezesc păsările,
așa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereți
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine va crește
ne vom bea cafeaua din aceeași ceașcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)
[...] Citește tot
poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp
Să treacă...
Repede,
Ca apa-n văi
Și mirosul în vânt,
Ca sunetul ascuțit în pustie,
Pentru că nu se aude,
Ca frumusețea ta
Deodată mai profundă
Pentru că nu ești
Aproape...
Să plece...
Subtil,
Ca umbra pe trotuar
Când soarele plânge
În ploaie a nori,
Ca urma degetelor tale
pe obrajii reci,
Pentru că nu simți
Distanța...
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Chișcari (2 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondul de noapte
O umbră de vis mă-nțeapă cu doruri
Un val furios se îneacă la mal,
Pe stele de foc, în noapte cad storuri
Și parcă se sting într-un somn infernal.
Cobor în răgaz mă prind de secunde
Sunt liber să beau din odihnă nectar,
Un fir de nisip aleargă niciunde
Pe limba de ceas amuțită-n sertar.
Când ochii închid las gândul să plece
Departe de somn, prin varii destine,
Sunt zeu, sunt călău, sunt judele rece
Ce-alungă-n neant tot răul din bine.
Aș vrea să adorm dar nu pot trimite
Dureri sau plăceri la groapa utării,
Mă-ncarc cu iubiri din suflet pornite
Și zbor către cer cu ruga iertării.
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vis
O umbra de ceata captiva
Intr-o oglinda de vant
Cu moartea in suflet alege
Din mii de stele un mormant.
Un vis printre nori ratacit
O minte pentru ultima oara
Ca va imbratisa un infinit
Ce o s-o invie si ca n-o sa doara.
O zi de cenusa topita o rapeste
O poarta prin noaptea de foc
In care glasul putred se taraste
Spre viata lipsita de rost.
In ultimul ceas, cand moartea prin viata se aprinde
Nefericirea-i stapana si-n brate te frange
Cand din ranile a tot ce din greseala se pierde
Creste o floare uscata hranita cu sange.
poezie de Alexandra Tatiana Ciobanu (aprilie 2008)
Adăugat de Alexandra Tatiana Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Calea Cuvântului
Ne-avântăm voioși pe-o Cale
A Cuvântului din care
Își hrănesc "săracii" în Vale
Duhul gata de plecare
Spre-a Lui culmi spirituale;
Scriptura Valea ne-adapă
Cu lumină pe cărări,
Până în "Zorii" ce ne scapă
De a nopții încercări,
Unde am umblat pe apă
Doar prin sfinte încredințări.
Fântâna neprihănirii
Ne-adăpă setea comună
După Ziua întâlnirii
Când o trâmbiță ne-adună
În vederea răsplătirii
Și din care Domnul sună.
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din Reflecții (19 iunie 2023)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem pentru rădăcini
Hei prietene, mă apucă un dor adânc de poezie
E ceasul când se lasă întunericul peste țară
Limba de șarpe oprește ceasornicul din inima românului
Copacii sunt uscați în sufletul Eminescului
Gânditorul de la Hamangia limpezește ochii lupului alb
Singuraticul solitar din munții Carpați
Floarea de colț se răstește la mine strigându-mi: - Trezește-te!
Luciul caprelor negre își urcă la deal umbrele pe muntele- Semenic
Am mai cedat o vale, o bucată de pământ roditor
Un bob de grâu, un râu, o râpă, o apă cu nisipuri de aur
La casa aulică a sănătății domnilor și împăraților
Horea se rupe pe roată încă o dată, roata se ascunde de timp
Ca un zeu solar- beau vulturii putrezind apa și sângele
E miezul nopții, rugăciunile nu își au rostul
Intră ologul și orbul în împărăția cerurilor
Doamnele nobile poartă centuri de castitate
Către dimineață se așază cuiul în rană la loc
E liniște, se citește doina. Săbiile tac în teacă
Începând cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respirând tot mai mult din mine
Într-o zi vom rupe fâșâi, fâșâi
dintr-o pâine caldă
și ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ține-mi sufletul în palmă (am mâinile-nghețate)
învelește-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerți
că n-am trăit despre noi cu discreție,
că deși n-aveam ceas, știam când se trezesc păsările,
așa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereți
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a crește
ne vom bea cafeaua din aceeași ceașcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)
[...] Citește tot
poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Recviemul sufletelor noastre...
În ochii tăi lucesc destinele durerii,
Zidite-n lutul sfânt de un olar nebun.
E ora de răsfăț, secundele plăcerii,
Când ceasul bate toaca în liniștea din turn.
Cărarea negăsită de dorul tău pribeag,
Spre inima pustie, dar totuși în extaz,
Va fi descoperită și dată în vileag!,
Când lacrima-ți va roade tristețea din obraz.
Iei formele iubirii când scriu povestea noastră,
... cu nebunii de viață scăldate-n absolut.
De un talaz purtat pe marea cea albastră,
Încălecând pe-un vis de nimenea știut.
Buzele tale coapte îndeamnă îngeri muți,
La zâmbet solitar din cerul nedeschis.
... să vadă cu alți ochi statutul de recruți,
Pe somnambule pleoape a visului-abis.
[...] Citește tot
poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu iubirea Ta
Cu iubirea Ta mă înnoiești în fiecare zi
Trecându-mă prin spinii lumii ușor
Să-mi cântărești tăria inimii în suferință
Și smerenia sufletului cerută în zori.
Mă treci prin ulicioare strâmte cu câini
Din gurile cărora ies lătrături veninoase
Să-mi vezi stăpânirea de sine cum crește
În ochii celor invidioși pe haina bucuriei mele.
Mă treci prin surâsul florilor înlăcrimată
Să vezi dacă îmi ascund pupilele sub pleoape
Să-mi cercetezi gândul inimii în plâns
De poate trece pe flori cu irișii blânzi.
Mă treci prin valuri de-ocări și durere
Prin ceasuri aducătoare de nedreptăți
Să-mi vezi credința în tăcerea din gură
Cum îmi înnoadă limba în fața tuturor.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu mare drag
Am frământat-o ca pe miezul de pâine
Da, am trudit cu mare drag
În ograda Limbii române.
Vreau sa impart cu voi
Rația mea de cuvinte
-unele mai coapte, mai dulci și mai colorate
decât celelalte.
Când trec eu cu coșulețele mele
Încărcate de cuvinte rebele
Să uitați de griji și de rele
Atât vă cer în schimb, vă rog frumos
Să nu îmi ieșiți în cale
Cu fețe posomorâte,
Cu vorbe goale
Cu chipuri negre, cu bube și boli.
Dacă eu trec zâmbind și râd cu voi
Vreau să primesc tot zâmbete înapoi
Să ne danseze lumina pe creștet.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară, Cioburi de orhidee în frontul poemului (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ceas și suflet, adresa este: