Poezii despre alb și păr, pagina 3
În fiecare
dimineață părul ei negru nu
șamponul îi curge pe față
pentru că pă
sărelele gri caută-nfometate
firimituri de imagini alb-negru
în fereastra
dimineților noastre mai albe
chiar decât nopțile ce ne tac
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunți suferitoare,
Oh! ningeți, albe flori de măr.
Sub liliac
Sunt pasări dulci ce nu mai tac,
Concert de voci mângâietoare
Sărmani cu inimi gemătoare,
Uitați, dormiți sub liliac.
Pe sub cais
Din aripi bate albul vis
De-o inocență răpitoare:
Amanți cu inimi arzătoare,
E fericirea sub cais.
Sub nucul lat
Te afli însă izolat
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de primăvară
Te iubesc nespus și-i pace,
în visul meu e liniște deplină
când luna pletele-și desface
ca o femeie în mugur de lumină;
Trupu-mi este alb -zvâcnesc-
te strigă uneori încetișor,
de-atâta primăvară înfloresc,
ia-mă cu tine la izvor!...
Du-mă prin verdele dintâi,
la salcia cu pletele în râu,
să-mi pui o stea la căpătâi,
în așternutul crud de grâu...
poezie de Lusiana Drăgușin (14 mai 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii tăi albaștri
Ochii tăi albaștri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.
Mâinile tale albe
Străină pâinea altora taie,
Și ciocârliile le-a învins o cucuvaie.
Părul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albește.
Părul tău ca un gând crește.
Unde te-ai dus? Doar ai rămas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, că n-a vrut să rămâie cu mine.
O, dacă am putea-o prinde
Ca pe-o pasăre vrăjită și călătoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?
poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de iarnă
E noapte, e iarnă și ninge frumos.
Iarna e ca o doamnă îmbrăcată în alb de sus pănă jos.
Ochii îi par blânzi, chiar dacă sunt de gheață!
Buzele îi sunt reci, dar inima plină de viață.
Părul ei e mângâiat de vânt ușor.
De sub tălpile ei gingașe răsare un covor alb, strălucitor.
E noapte de iarnă, eu stau la geam și privesc tăcut
Dansul fulgilor, un dans atât de fieric și plăcut.
poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Te iubesc cu tot ce e în mine,
chiar și cu moartea ce stă la pândă,
pe care încerc să o îndulcesc în fiecare zi
cu zâmbetul meu.
Ah, să nu uiți: din acest poem
sigur vor curge păsări,
iar Dumnezeu ne va albi părul cu ele...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seceta lui Labiș
Seceta a ucis orice boare de vânt
poetul s-a topit și-a intrat în pământ
cuvintele-au albit ca părul din barbă
și-s tot mai rare și nimeni nu-ntreabă
Desculți aleargă copiii prin cer
cu gura uscată nimic nu mai cer
și mamele au pieptul uscat și bătut
de parcă nicicând vai n-au născut
Că miezul de foc al pământului poate
își mută iar iadul de noi mai aproape
înnebuniți cu toții duc mâna la gât
să umple găleata cu sânge atât
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (31 iulie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul și pomul
Omul se naște din iubire,
Pomul prin încolțire.
Omul crește mare,
Pomul să înalță spre soare.
Pomul frunză verde are
Și se mândrește cu ea tare,
Omul muncește și adună
Și are inimă bună.
Iar când iarna vieții sosește,
Omului părul îi albește,
Pomului ramurile îi trosnesc
Și amândoi îmbătrânesc.
poezie de Vladimir Potlog (22 iulie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Miros de trandafiri
Gâtul e uscat și limba amurțește. Aerul scârțâie precum tabla.
Ciocanul greu al sângelui bate luna de la interior.
Repede pătrunde în plămâni nisipul umed al răsuflării.
Vrei să fugi dar cu toată forța te lovești cu fruntea de perete.
Simți un slab miros de trandafiri. Părul tău lung, foșnitor îți atinge obrazul.
Mâinile cuiva, da, mâinile albe, feciorelnice ale cuiva, îți mângâie blând gâtul.
- Așa de mult aș vrea - îți spui în șoaptă - să fii un vis.
poezie de Mieczyslaw Kozlowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simbolul neantului
Fugi, geniu al nenorocirii,
Dușman al visului și-al forței,
Tu, care-n mrejele iubirii
Învălui germenele morței.
Fugi, glasul tău mă înfioară
Trimite-ți dorul să se culce
Sărutul tău dacă e dulce,
A lui beție mă omoară
Și părul tău e-ncolăcire
De șerpi cu limbile-otrăvite,
Tu ești adâncul ce înghite
Virtute, geniu și simțire.
Ascunde-ți trupul alb și gol
- O, șarpe dulce al pieirii!
Căci deși pari minunea firii
Ești al neantului simbol.
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre alb și păr, adresa este: