Poezii despre aur și noapte, pagina 3
Patul de frunze
Pe-un pat de frunze-am poposit
În a inimii pădure,
Când visarea m-a răpit
Din cetățile obscure.
Luna s-a urcat pe cer,
Ața babii pe fuior
Eu în strat aurifer,
Prin al muntelui obor.
Vrăbiile-amuțit-au iar
Sus pe crengile de fag,
Frunze scârțâie-n calvar
Prin al patului gulag.
Hoinărind în vis de noapte
Prind al steagului balaur,
El trezit din foi de carte,
Eu dormind pe pat de aur.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe cont propriu
Într-o lume aflată permanent
sub stare de risc,
uităm adesea că există, totuși există,
și riscul pe cont propriu.
Poezia este
un risc pe cont propriu.
E noapte. Luna se află,
cum se spune,
în mijlocul nostru.
Îmi iau capul în pumni
ca pe-o cloșcă cu puii de aur
recuperată,
încep să mă învârt în mijlocul pieții
și vă întreb, doamnelor,
domnișoarelor și domnilor,
"cine riscă în seara asta cu mine?"
așa cum v-aș întreba:
"cine dansează cu mine?"
poezie celebră de Adrian Păunescu din Istoria unei secunde (1972)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Fluierul de Aur
Știu marea de Pace, Bucurie și Lumină,
Dar să ajung la ea nu pot.
În mine noaptea, în plânsete și vijelie,
Se varsă, turbă și-a găsit loc.
Strig din răsputeri, dar totul în zadar;
Sunt disperat, pământul e hain!
Cu ce suflet puternic durerea să-mi împart?
Numai săgeata morții am găsit.
O plută sunt pe marea Timpului;
Cu vâslele smulse de valul greu.
Oare mai pot spera s-ating tărâmul
Zilei eterne a lui Dumnezeu?
Dar iată! Fluierul de Aur Ți-l aud,
Cu notele-I ce-aduc Înaltul jos.
Gata cu moartea, cu încruntarea nopții,
O, Absolut, acum mă simt la adăpost!
poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
O adiere ușoară de vânt
O adiere ușoară de vânt aerisind noaptea calmă:
O lună strălucitoare deasupra turnului.
O voce șoptește, dar nimeni nu răspunde când chem:
O umbră se clatină, dar nimeni nu vine când fac semn.
Bucătarul mi-aduce-o farfurie cu linte:
Vinul e acolo, dar nu-mi torn în pahar.
Împăcarea cu sărăcia e cel mai bun dar al Sorții:
Bogățiile și Onorurile sunt servitoarele Nenorocirii.
Deși diamantele și aurul sunt căutate de oameni și prețuite,
Pentru mine-s doar pleavă, vreascuri.
poezie de Fu Hsüan, 217278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celor amuțiți
O, nebunia marelui oraș, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh privește;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.
Curvă, care-n fiori de gheață naște un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobește ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.
Dar liniștită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albă poveste
Albă-i povestea razelor din iarnă,
Pe cap mi-ai pus diadema, plămădită cu fir de aur
Prelucrată atent de tine prin metafore străine
A nins cu statui de bazalt, prin infinite zări
Ne strângem de mână, coborând
Ne luminăm din zori, până-n adâncul nopții strălucitoare.
Albe nopți, albe metafore, ger, lebede-n mișcare.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lună nouă
Suspendată
de un fir nevăzut de-ntuneric,
o seceră îngustă
curbată semilună
se plimbă neobosit,
ferind steluțele cu trup plăpând,
de vârful său ascuțit.
Delicata făptură
poleită cu aur
împodobește cerul nopții
cu minunea puțină,
discretă,
amintind timid
de Luna plină.
Acoperită o vreme
de umbra Soarelui
magician neîntrecut
Doamna nopții, eliberată,
[...] Citește tot
poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Medicul
La miez de noapte când oamenii dorm
Somnul lor dulce și ușor,
Tu te îmbraci în haină de înger
Și acorzi primul ajutor
La un suflet care de durere plânge.
Tu n-ai aripi, nu ai coborât din rai.
Nu ești sfânt ca sfinții care dorm în biserică,
Dar mâini de aur ai și un medicament pentru orice durere.
Și apoi cu sufletul împăcat, când soarele apune,
Te întorci la casa ta în oraș sau sat,
Obosit, dar și mulțumit că ai mai salvat
Un om pe această lume.
poezie de Vladimir Potlog (17 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
Fost-a un opaiț,
ce-a luminat cândva
și-n nimb de aur
lumina-i strălucea!
Veniră fluturi mulți
... o mie,
lumina să i-o vadă,
dar a lor aripă
îi stinseră lumina,
apoi, plecară-n
lumea largă!
În noaptea ce cuprinde
pământu-n lung și-n lat
de veghe stă opaițul,
dar e cu ochiul,
spre pământ plecat!
Când magică,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Cernea din Ferestre în timp (14 septembrie 2008)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leu de Persia
Cândva am fost leu de Persia,
Aveam aripi și zburam printre stele,
Ziua și noaptea zburam printre stele.
În fiece stea aveam un culcuș,
Și-n fiece culcuș m-așteptau
Șapte leoaice ori nouă leoaice.
Unele purtau mantii de argint.
Altele mantii de aur purtau.
Pe toate le iubeam și pe toate
Cu dinții mei albi le mușcam.
Puii mei cu sutele-i număram,
Cu sutele și cu miile-i număram,
În fiece stea aveam un culcuș,
Și-n fiece culcuș nouă leoaice
Atunci, când eram Leu de Persia,
Atunci, când aveam aripi, atunci...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre aur și noapte, adresa este: