curăţenie şi moarte

Cuvintele nu trebuie să moară niciodată

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de iubire.
Pentru acel care are inima curată
Şi crede cu adevărat în fericire.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de durere.
Pentru acel care nu iubeşte viaţa
Şi nu ia de la ea nici o plăcere.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în flori şi miere.
Pentru acel care are grijă de natură
Şi are de la ea plăcere.

Cuvintele nu trebuie se moară niciodată
Chiar dacă uneori sunt uşoare sau grele.
Ele trebuie preschimbate în artă,
Căci arta e adevărata putere.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea îndrăgostiţilor

Paturile noastre fi-vor parfumate,
Şi-adânci divane sugerând morminte,
Flori pe etajere murmurând, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultimă caldură risipind, curate
Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărţi-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.

Fi-va roş amurgul în misterele-albastre,
Nalta fulgerare, unică spre astre
Expirarea noastră plină de-amintiri;

Mai apoi un înger va deschide uşa,
Vrând să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea şi din noi cenuşa.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia morţii

Eu nu voi zice Morţii c-o voce nenţeleaptă
"Din mersul tău o clipă mai stai şi mă aşteaptă!"
Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit!
În ea e libertatea, şi-n viaţă, e robia...
Cu braţele deschise ne-aşteaptă Vecinicia...
Reintri iar în sânul din care ai ieşit!

Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie;
Privirea sa e lină ca bolta albăstrie.
În ea se oglindeşte întregul Nenceput!
Pe graniţa lumească e-o poartă triumfală,
Şi flacăra din preajma-i de patime ne spală,
Iar sufletele noastre le curăţă de lut!
(...)

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce pot să fac?

Ce pot să fac? Amorul e cel mai bun poet;
nu eu îţi scriu, ci suma trăirilor curate,
când tot ce face astăzi mai dulce un sonet,
se-apleacă la cheremul privirii-ţi deocheate.

Ce pot să fac când moartea mă trage de-un picior
şi-mi tot repetă, gravă, "aruncă-te-n cuvinte"?
Să te aleg pe tine, căci altfel am să mor,
şi te-aş alege, scumpo, de-aş şti că nu mă minte.

Ce pot să fac în clipa în care m-ai uitat,
mai bine decât gerul să îl invit în gene?
Dar viaţa îmi răspunde, atunci, pe înserat:
"ţi-a mai rămas o şansă: iubeşte-o în catrene".

Ce pot să fac? Lumina catrenelor e oarbă,
nu vrea decât din trupu-ţi lumină să absoarbă!

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oastea Ta, Iisuse

Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput
fie şi-nainte ca-ntrecut de grea
ea până la capăt calea-şi va ţinea
Fii mereu, fii mereu, fii mereu
Mare Dumnezeu
cu oştirea Ta, oricât va lupta –
să învingă, să învingă, să învingă ea.
Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate – prin toţi anii grei
nici în suferinţe, nici în ispitiri
n-a călcat cuvântul primei ei iubiri.
Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost
prin atâtea lupte steag şi adăpost
nevinovăţia duhului curat
i-a fost apărarea prin tot ce-a-ndurat.
Încă vor fi lupte poate şi mai mari
vor fi şi fii vrednici, – vor fi şi fugari
vor fi şi înfrângeri ca şi biruinţi
dar ea îşi va ţine drumul din părinţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest război ne va purta-n izbândă?

Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer şi cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îţi scapă,
şi într-un colţ te-aşezi de-a dreptul blândă.

Sunt ca şi mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Şi vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.

De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,

mi-e sângele pe haină o dantelă,
şi te aştept să-mi cureţi braţul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe veri...

Lângă un lac, scheletul alb şi curat al unei căprioare,
Lângă celălalt, uscată, o lotcă abandonată-n iarba rară:
Două geometrii desenate frumos de pensula vremii,
Două lucruri deja moarte aşteptând să moară.

C-un băţ în mână, am trecut pe lângă ele-n fiecare vară
Sub rochia cerului bleu sau sub scuipăturile lui gri, flecare;
Şi,-n fiecare vară, am văzut cum între leaţurile-albite
Distanţele cresc şi cum cad stâlpii din picioare.

Timpul adaugă fiecărei răutăţi o nouă răutate –
Trebuie-acum să priveşti atent, c-o anume intensitate,
Pentru-a şti dacă cerbul pluteşte sau barca aleargă.
Atât de multe veri... şi eu le-am trăit pe toate.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet XLIII

Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.

Şi te iubesc cu zilnica iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.

Şi te iubesc cu patima avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.

Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.

sonet de Elizabeth Barrett Browning (1845), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

E douăzeci şi doi...

E douăzeci şi doi: ce surd decembre
îmi bate-n lungul oaselor deşarte
şi-aruncă-n mine orologii sparte,
când Timpu-mi trage disperat de membre.

Din cerul var sarcastic El împarte
pioase rugi şi alb curat de febre.
E noapte-n zi şi-n ziuă sunt tenebre,
descoperind în tot secunde moarte.

Ce gol de iarnă... - mi-e tocită gheata,
când ironia-mi scutură grumazul.
Un nor anemic îşi revarsă pleata,

şi-n atmosferă simt cum trece gazul
dintr-ún plămân ce-a găzduit săgeata
momentelor din care-am tras extazul.

sonet de Ionuţ Popa (22 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!