Poezii despre demagogie, pagina 3
Imunitatea deasupra legii
Parlamentul azi, e o porcărie
Ce a adunat un munte de excroci,
Merg împreună în excrocherie,
Când îi asculți, parcă te sufoci!
Se lăfăe sfidând cu legea-n mână
Zicând că n-au furat, îngerași sunt,
Schimbă legi, punând pe cea păgână,
Justiția din urmă, îi toacă mărunt!
Pe cei la vârf e greu să îi ajungă,
Ei se ascund în spatele imunității,
Parlamentul nu pregetă să-i ungă
Cu mirul fals al libertății!
Cum vrem noi să spălăm rușinea
Ce a acoperit întreaga noastră țară?
Alegându-i, n-am avut înțelepciunea
Să-i triem și să îi dăm atunci afară...
[...] Citește tot
pamflet de Marilena Dumitrescu (16 iunie 2014)
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu furie și mânie
Cu furie și mânie acuz demagogul
Și capitalismul lui de vorbe
El ar fi trebuit să știe că pretudindeni cuvântul este sacru
Că a fost adus de foarte foarte departe de un popor
Și că pe el s-a sprijinit sufletul acestuia
De foarte departe și de la începuturi
Omul s-a descoperit pe sine prin cuvinte
Și a dat nume pietrei florii apei
Și toate au ieșit la lumină pentru ca el le-a numit
Cu furie și mânie acuz demagogul
Care se umflă pe sine prin vorbe
Și care-și face din cuvinte puterea și jocurile
Și transformă cuvintele în bani
Așa cum a făcut cu grânele și cu pământul
poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focul tău dual
purtam îmblânziri pe vârful degetelor ce-mi rătăcesc în roz
pentru focul tău dual...
același știut eram, din același parc,
sub aceeași lună ce azvârle demnitate de inel răcoros
peste lucruri și ispite,
numaidecât să stingă îndrăgostirea de nord.
demagogia privirii fără busolă o lăsam înotând
prin pulsațiile tale oarbe
de sub ocupația sentimentului reaprins
pe o joacă de seară cu trandafirii mov.
gânduri amfibii pluteau nemuncite
prin lacrimile serii
în salvări am trimis silueta unui suspin fâlfâind
și goluri se aprindeau sunând sclipiri
în calea fericirii geamului
sub care arsă de vise tu te așterni.
din suburbia înfățișării tale extrăgeam
dialectele surâsului tău primar
[...] Citește tot
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revoluția... "ne" culturală
Pe-asfaltul încins se preling, vâjâind... sute, mii de mobile
Fuste mici, sâni mijiți, dar golași, buze roșii-s multiple copile.
Nu muncește mai nimeni, toți se plimbă pe străzi, sunt... săraci;
Sunt la market cu toți, cărucioare umplând, că e criză, iau cu saci.
Mulți au jeep-uri, sau cabrio și-atât știu, sunt "tari" și sunt tineri,
Poartă aur la gât și au euro în cont, au dolari, nu muncesc și e vineri...
Fac cu toți "IT", programează, fac soft-uri, up-gradează ustensile,
Totu-i doar virtual, ne plimbăm, doar în gând și mâncăm... facsimile.
Milioane șomăm, la servici îi plimbăm pe clienți ce se zbat de a face...
Înmulțiți, cum bacterii, n-avem alta în gând, doar bolnav al întoarce;
Neștiind fatalism- căci pe gazdă omorând, ce te ține în viață, e finalul-...
Țipă, înjură în cor, important nu-i produsul direct, ci sunt ei cu... moralul.
În programe Tv, nu mai este cultură... de câmp, nici de carte,
Doar abjecți demagogi ce puterea o vor iar și iar, își cer parte...
Sau "pipițe" umflate cu botox, golașe cântând și de trup și de voci, în "play back"...
Inclusiv prostănaci de reporteri, ce nu știu o vorbă și-anunță un viol, sau înec.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii dibace!
Dacă ar fi să-ți dau un sfat
De nu ești prea îngâmfat
Eu ți-aș spune: Fii dibace!
Și-n lene nu te complace!
Dacă ești elev la școală
Nu cădea în brambureală
Temele de le vei face
Ai să ajungi să fii dibace!
Dacă mergi la facultate
Alege cu grijă frate
Un domeniu care-ți place,
Dacă vrei să fii dibace!
De-ai învățat atâta carte
De o slujbă ai să ai parte
Pe patron vei satisface
Zilnic de vei fi dibace!
[...] Citește tot
poezie de Ionel Popa (7 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa sunt eu
De m-ar dușmăni o lume,
Tuturor le spun pe nume:
Negrului eu negru-i zic,
Celui de nimic ‒ "nimic";
Albului eu alb îi spun,
Iar nebunului nebun;
Un incult e un incult,
Îl numesc, nu îl insult;
Celui prost eu îi spun prost,
Iar anostului anost,
Mincinosu-i mincinos,
Ticălosu-i ticălos;
Agramatu-i agramat,
Vinovatu-i vinovat,
Demagogu-i demagog,
Pisălogu-i pisălog;
[...] Citește tot
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (18 august 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contribuiți ca mine sau... Demagogia
Sunt convins, neclintit, că dețin adevărul,
Că doar alții greșesc! Nu eu sunt - dintre acei
Ce-și permit cu emfază a declara că "popooorul"
Asta vrea- să stau leneș; bani să iau... ca și ei.
Din puțin în puțin, dând încoace și-n colo,
Mi-am făcut un renume- că relații dețin-
Pe estrade strigând "Românieeee", în tremolo...
"Națiuneee te adorrr"; pe aleși... nu mințim.
Din măruntul de ieri, cu răbdare, tupeu,
Mi-am clădit un regat, dar modest, 5 hectare,
Cu palate ca-n Dallas, "swimming pool", șemineu,
Cu Ferrari și Jeep; nu doar eu... fiecare.
Și copiii și ei sunt deștepți, peste poate.
Nici nu merg pe la școli, ei știu tot pe de rost,
Mult mai mult, decât cei ce-au făcut facultate
Pe la Stat, sau cu burse; nu ca ai mei... contra cost!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-mi cu cine trăiești, ca să-ți spun cine ești
Când stai cu hoți, înveți să furi,
Iar cu birjari, înveți să-njuri,
Cu cei nedrepți ‒ să fii nedrept,
Iar cu cei drepți ‒ să fii om drept.
Cu-nșelători, înveți să-nșeli,
Cu scornitori, înveți scorneli,
Cu oameni răi ‒ să fii om rău,
Iar cu lingăi ‒ să fii lingău.
Cu mincinoși, înveți să minți,
Să fii cuminte ‒ cu cuminți,
Cu cei scrântiți ‒ să fii scrântit,
Iar cu tâmpiți ‒ să fii tâmpit;
Cu tupeiști ‒ să ai tupeu,
Cu cei atei ‒ să fii ateu,
Cu cei curvari ‒ să fii curvar,
Iar cu măgari ‒ să fii măgar.
[...] Citește tot
poezie de George Budoi din Cugetări versificate (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Permisiuni (distihuri inspirate după dictonul latin "Quod licet Iovi non licet bovi")
Ce-i permis abilului
Nu-i și imbecilului.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis și ageamiei.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis nicicum prostiei.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis și neroziei.
Ce-i permis activului
Nu-i permis pasivului.
Ce-i permis afectuosului
Nu-i permis și belicosului.
Ce-i permis afectuosului
Nu-i permis și ticălosului.
[...] Citește tot
poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre demagogie, adresa este: