flori şi nuferi

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ireal itinerant

Dezbracă teii de floare
trupul tău prea ireal
trupul tău de fată mare
înflorind pe-al nopţii val

Trupul tău prea ireal
care totuşi parcă este
nufăr tragic tras la mal
dintr-o magică poveste

Care totuşi parcă este
trupul tău de fată mare
pe pământ ultima veste
dezbracă teii de floare

Trupul tău ca o poveste
care nu-i atunci când este

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin la margine de clipă

Vin iubito... lângă tine,
Peste nuferi să te-ntind,
În lac stele-s mai puţine,
Te mângâi şi te cuprind.

Te lipesc... te ţin aproape,
Pleoapele ţi-le sărut,
Şi tăceri ce vor să scape
Caută-nspre aşternut.

Mi-este foame de iubire,
De surâsu-ţi vrăjitor,
M-ai legat cu mii de fire,
Vreau... în tine să cobor.

Pun în părul tău... o floare
Şi la gât... mărgăritar,
Tu-mi eşti ultima chemare,
Buze-n buze, suntem iar.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia

I
Pe valul blând şi negru cu stele înspumate,
Trece fantoma Ofeliei, mai albă decât crinul,
Şi-n hainele ce-o poartă ca nişte vechi păcate
Ecouri, din pădure, parcă o gâdilă cu spinul.

Trece de veacuri însăşi Ofelia cea tristă,
Ca o fantomă albă plutind pe apa neagră,
Ce nebunie înseamnă sub val tot ce există
Şi vrea la suprafaţă să iasă şi să meargă?

Cu-aripile imense vântu-i sărută sânii,
Şi parcă ieri fecioara abia dădu în floare,
Şi azi durerea iată îşi răsădeşte spinii
Ce într-o clipă ajung pe fruntea visătoare.

Şi nuferii ciudaţi sunt gata ca s-o plângă,
Pe fluviul somnambul cu val sinucigaş,
Fantoma unei aripi parcă-a zburat pe lângă
Un cuib de stele Doamne în pumn de uriaş.

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre răsărit vântul oftează

Dinspre răsărit vântul oftează ca un om trudit.
Ploaie lină se apropie cu paşi mici:
Dincolo de iezerul cu nuferi se aude parcă-n depărtare sunetul unui tunet.
O broască de aur mestecă încuietoarea. Deschide-o. Aprinde ierburi aromate.
Un tigru de jad trage de funie. O smulge din perete şi evadează.
Când Han, funcţionarul, era tânăr fata Chia-ei trăgea cu ochiul printre perdele.
Zeiţa fluviului şi-a dăruit perna măreţului prinţ Wei.
Nu-ţi deschide niciodată inima în primăvara florilor:
Un grăunte de iubire e un grăunte de cenuşă.

poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balerina

Stătea ca o nălucă înspre apus de soare,
Pe malul unui lac, în alb, o siluetă
Şi-n liniştea sinistră,... doar adia o boare,
Năluca se ridică şi face-o piruetă,

Mişcare circulară, pe vârfuri de picioare,
În mantia rotată părea un fulg în zbor,
Purta după ureche un nufăr alb, în floare
Şi energii astrale o învârteau uşor...

Cu forţă şi tandreţe, în salturi graţioase,
Cu braţele întinse a prins în palme-un nor,
Şi cu puterea minţii ea Ceru-n jos îl trase,
S-asculte-n taina nopţii al îngerilor cor...

Şi i-a cuprins cu gândul nemărginirea toată,
Lumina siderală s-a stins uşor, în noapte,
Iar mica balerină a mai făcut o roată
Şi-a înălţat o rugă vorbind cu Ceru-n şoapte...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubito,
în zori îţi voi zidi o casă din petale de vis
mâinile noastre
atingeri fără de margini precise
în sân îţi pun un strop de dor
te îmbrac apoi în flori albe de cais
voi întreba doi nuferi dacă ar dori să îţi stea in obrăjori
te-as inveli în clipe nesfărşite
ţi-aş împleti părul cu lacrimi de iubire
numărând paşii pănă la limita dorului
doar pentru tine
femeie, înger şi durere

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compozit de floare

... fir, subţire, un peduncul
parfumat, stamină suavă,
cu obrazul de petală,
vârful de iz fin, pistil,
crudă, îmbobocind rozeu
cu sclipiri de buze maci,
dezgolind perle de nuferi
de sub picurii de rouă
irisată, ades clipind
de-un timid neînţeles,
se închizând ca o mimoză
în mătasea, tot fuioare
răzvrătite-n vânt neastâmpăr,
unduind-o în fină boare,
mişcând soarele... O floare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mâl lui Blaga

Blaga ştii ce-ai fi
de Eminescu era mire de tei
Veronicăi
de-ar fi rupt lanţul de versuri
a lui Maiorescu...
Un mâl mut din care el
Luceafărul răsărea
scriind lirismul iubirii
lui neînplinite
şi înlănţuite de interese
de arginţi a Iudelor de editori..
Un nufăr de floare albastră
cu miros de tei stelar
de Luceafăr
inconjurat de un dans
de lebede măiastru
ce-i cântau în cor
poezia

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!