Poezii despre iubire și măști, pagina 3
Biletel
De ce tot cauti drumul inapoi,
Cand tu ai cautat si drumul inainte?
Cand tu ai spus aseara destule despre noi,
Lucruri triste ce mi-au ramas in minte.
Acum si impacarea asta ce sa faca?
S-a dus deja prea multa-ncredere,
Cand tu pareai un zambet pe o masca,
Acum de ce ma vezi a fi o pierdere?
Nu ti-am negat nicicand ca te iubesc,
Dar nici calcat sub tocul tau nu vreau sa fiu,
Astazi de n-o sa vii sa iti vorbesc,
Maine va fi deja mult prea tarziu.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre simulările iubitei imaginare
Ea simulează atît de bine dragostea
ai putea să juri că e dragostea însăși
și poate chiar și este
de aceea el se îndrăgostea de ea încontinuu
și îi spunea tu ești dragostea, dragoste
ea râdea, îl iubea și apoi se cufunda în tăcere.
Ea simulează atât de bine ploaia
când o întâlnea trebuia automat să își deschidă umbrela
ea râdea în aversă, îl privea torențial
și apoi se cufunda în tăcere.
Ea simulează atât de bine frumusețea
că, nu se știe cum, devenise frumoasă fără să știe
încercase de câteva ori să își dea jos masca frumuseții
dar era propria-i față
și nu se putea elibera din capcana frumuseții
fără a se mutila iremediabil.
De aceea, poate, de câte ori îi spunea că e frumoasă
ea se repezea la prima oglindă care îi ieșea în cale
[...] Citește tot
poezie de Iulian Tănase din Iubitafizica (2013)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre dragoste
în acel oraș
oamenii se temeau să se îndrăgostească
noaptea își camuflau inevitabilul coșmar
în jocuri interminabile de societate
și bon ton
admirînd inutilități stradale
numărau infinitul pipăind stelele
inhibați adormeau
în spatele măștilor
sperînd o moarte candidă
evisceratoare de nostalgii absurde
o pace adîncă îi transforma
într-o mlaștină perfectă
doar dimineața le deschidea rănile
pentru o zi aproximativă
iubirea pîndea
ca un fel de entropie
poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Mihaela Dragu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bobul de muștar
... poeme morilor de vânt
am dreptul să visez le voi striga
am dreptul să vă tai pietrele gândirii
dintotdeauna căzătoare
(dar ele sunt drumul!...)
cu această credință
crescând în adevăr stindardul măștii
(dar e aceeași limbă a tuturor măștilor
în care călcâiul lor
dintotdeauna voi juca...)
și-atunci, iubirea mea,
doar tu să știi!
precum
cât bobul de muștar...
va fi
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Măștile voastre
De la geamurile pline de sudoare îmi zâmbiți.
mă încurajați să merg mai departe,
să nu mă opresc la prima adiere de singurătate.
Voi, cu chipurile voastre, veți merge cu mine,
până la primul bar, să vă fac cinste.
În parc, chipurile vesele poluează băncile.
Unul mă cheamă să iau loc,
să descopăr noi prieteni plictisiți,
ce așteaptă să le împrumut idei,
dar, de fapt, nu vor decât pe drumul lor să merg.
Acasă, îmi zâmbești din pragul ușii,
mă pui să-ți ascult inima înnebunită,
mă iei de mână ș mă amețești
cu săruturi pline de iubire.
Vrei să mă tulburi cu dragostea ta.
Privindu-te în ochi, te văd.
Îți văd inima, și buzele, și iubirea.
Tot ce aștepți e să mergem undeva noi, noi doi,
[...] Citește tot
poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulciorul
Pe masa îmi stă, durat din argilă,
ulciorul. În rostul ceramic așez uneori,
cu rouă pe ele, iubitele flori.
Prefer trandafiriul de purpură.
Tainic, urmând un sacru canon,
dimineața, de o rază cerească
atins, trandafiriul își las-o petală pe masă,
dorind în lumină să stea fără mască.
Se face că torn, alte dăți, în ulcior
tomnaticul soare prin teascuri trecut,
curgător aur crud,
vin de piatră, soi cald de Aiud.
Mai apoi câteodată păstrez în ulcior
și-un lucru mai scump și mai rar:
grămada de boabe de chihlimbar,
lacrimi pe care o pădure le-a plâns,
când ultimul alb unicorn s-a stins.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O femeie poartă numele unei cifre
Nu-mi puneți pe cap fărădelegile
șterse din coroana bătută-n rugină!
Locurile bântuite de stafii de gheață
ninse cu fluturi de sânge, măștile râd
unde-și calcă pe urme tiranii.
.
Acolo noaptea-și iubește stăpânii,
cu ura iubirii înregistrată-n memorie.
Punți delirante, arcuri peste mări,
femeile pleacă în stepele răsăritului,
marginile lumii se îndepărtează.
.
Se smulg aripile la îngeri, păsările simt durerea;
prin aer sunt zburătoare metalice.
Penele desenate, simbol cu semne ciudate,
o femeie poartă numele unei cifre,
și dragostea se consumă pe căi imaginare.
.
Nedumerit, mă întreb:
"Mirosul tău de femeie cu cine-l împarți?"
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce nu-ți mai place?
e doar cântecul de dragoste
al lebedei ce l-am mimat
de pe partiturile neființei
când știam foarte bine
că nu se mai moare astăzi
din dragoste, iubite
singura dragoste în care poți trăi
fără să te minți că o trăiești
este în pântecul iubitei.
acolo, nimic nu e îndoielnic,
ești una cu întregul
nicio umbră sfâșietoare
nu te aleargă,
nicio înserare nu coboară
în copilărie
nici limba clepsidrei de nisip
nu se topește-n valuri.
acolo, viața ia forma geometrică
a chipului iubirii
se îmbracă în cuvinte,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitasem...
Mă cheamă nebunia unei povești candide
Și-am vrut cu tot al meu să-i dau crezare,
Îndrăgostită tot mai mult de-a sa culoare
Uitasem convenționalul gândirilor rigide.
Pluteam parcă pe ape și pe vânt...
Eram o pasăre zburând spre măreții,
Uitasem despre păsări ființe-n pribegii
Uitasem despre Carte și al său Cuvânt.
Mă arunca în valuri o mare de iubire,
Ce mult mă amăgise că pot și eu zbura!
O dragoste intensă mi-a lăsat arsura
În rana nevăzută, săpând-o în simțire.
Fost joc cumplit jucat fără rezervă,
Așa se cheamă când ești îndrăgostită...
Uitasem a-mi lua masca în chip de nesimțită
Și m-am lansat în zbor cu prea multă vervă.
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde atâta nefericire?
De unde atâta nefericire,
Când raze pier și noaptea vine
Pe la uși, pe la ferești,
Peste oamenii cu măști?
Unde-s zâmbetele false,
Și visele de soare arse?
Unde-s toți ce i-ai întâlnit,
În drumul tău spre paradis?
Și azi, ca ori și care zi
Sperai că soarele va răsări
Acolo unde-i nefericire
În suflete avare de iubire.
Dar e soarele a uitat,
Sau poate doar n-a mai luptat,
Pentru iubiri ce noaptea mor
Iar dimineața răsar în zor.
poezie de Adriana Monica Burtea (4 aprilie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și măști, adresa este: