Poezii despre iubire și pocăință, pagina 3
Vreau Isuse
Vreau Isuse să-ți cinstesc
Numele și-a Ta Ființă
Căci o Domne te iubesc
Și vreau ca să te slujesc
Dup-a Ta Isus credință
Vreau să laud al Tău Nume
Să-ți dau cinste și onoare
Biblia Doamne cum spune
Eu să las această lume
Tu să-mi dai Isus salvare
Vreau Isuse să trăiesc
Evanghelia Ta Sfântă
Ție să mă dăruiesc
Și în veci să te iubesc
S-aud îngerii cum cântă
În lumina Ta curată
Doamne veșnic să mă scald
[...] Citește tot
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt către Dumnezeu
Doamne, noi, câți mergem la biserici?
Câți suntem, Iisuse Sfânt, cuminți?!
Câți din pruncii noștri sunt nevrednici
Și-s pe calea vrajbei rătăciți?!
Câți postim și câți vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiți?
Peste tot se fură și se minte
Frați pe frați se vând pentru arginți.
Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Și-avem, Doamne, suflet de samsar.
Legi meschine azi ne țin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie și se trec în valuri
Peste fața hâdă-a astei lumi.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vuitoarea tăcere a sângelui
(dioptriile sinelui)
citindu-ți destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viață poate mai mult
deposedată de tunica morții
nu și-a văzut mirarea în haine cernite
cum ridică troițe albastre
la răscrucile cărnii
și cântă zăludă de dor și de spaima de-a fi prea puțin om
în arteră de zeu prea lucid se respiră
și arde - ascuțit flacăra-i rece
(cu veșniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit
mărturisește un licurici pocăit)
după o cină cu zboruri obeze și-un schimb valutar
cu azururi ne întâlnim clandestin
pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprințară
de colțul lunii ciobit de suspine de ceară
și de schije de ură
[...] Citește tot
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Statornicie
"Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatină."
(Psalmul 125)
I
Câte valuri vin să-ncerce
Omul pe a sa cărare!
Dacă nu ar fi statornic,
Prad-ar fi pentru pierzare.
Câte vorbe, câte fapte,
Câte lingușiri în față,
Câți fățarnici nu-și dau mâna
Să te-ngroape cu viață!
Orice-ar fi, rămâi statornic!
Gânditor la ce-o să fie
Când Isus, slăvitul Mire,
Sus pe nori are să vie.
[...] Citește tot
poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)
Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Și suntem după câte știm.
Lumea nu ne știe cum nu L-a știut
Cum și pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiți suntem copii
Al Celui din veșnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi așa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregătești și nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
[...] Citește tot
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căderea Ierihonului
Cetatea Lunii, mândră, păcătoasă,
Se-mpotrivea căderii presimțite.
De-ar fi crezut, ca a Rahavei casă,
N-ar fi pierit sub tunete-ntețite.
Dar n-a crezut și nu s-a pocăit.
Așa va fi și cu această lume,
Căci cele șapte trâmbițe-au sosit,
Sunând avertizare, foc și ciume.
Nu pentru jaf s-a dat spre nimicire,
Cetatea, ci spre sfântă judecată.
De-aceea Israel avea poruncă
Să nu ia pentru sine vreo răsplată.
Și toți au înțeles și-au ascultat,
Afară de Acan, cel cu mantia...
Privind, el a poftit și a luat.
Cu viața și-a plătit apostazia.
Cetatea Ai a fost apoi luată
[...] Citește tot
poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru altarul iubirii
În sălbatică iubire,
În altar de versuri line,
Peste culmi îndepărtate,
Trece zvon de libertate.
Timpuri vechi și noi se-arată,
Toți avem o crudă soartă.
Coasa morții strălucește,
Iarba peste trupuri crește...
În sălbatică iubire,
Trec în goană nopți și zile,
În tic-tacul vieții noastre,
Se clădesc vise frumoase.
Flori de mirt, poveri și vise,
Multe amintiri nescrise...
Un caleidoscop și pace.
Timpu-n noi lumina-și toarce.
În altar de versuri line
Cufere cu temeri pline,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Supărat ești...
(Glossă)
Supărat ești pe noi, Doamne!
Te-nțeleg și-ți dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Și n-aud cuvântul Tău!
Supărat ești pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viață,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineață
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăință
Doar cu tunete și nori,
Să ne-ntoarcem la credință!
[...] Citește tot
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum se mântuie o țară (2 Cronici 7,12-14)
Și eu vreau ca țara-ntreagă să se-ntoarcă la Hristos,
Și eu vreau ca președinte să fie un credincios.
Nu-i asta la urma urmei dorința lui Dumnezeu,
Ca tot omul să-L primească drept Mântuitorul său?
Da, așa-i, dar când e vorba despre scopul nostru care
Urmărim când vrem s-aducem țara pe sfânta cărare,
Ne-mpărțim în două cete: cei care sincer doresc
Pocăința țării-n sine și-un alt scop nu urmăresc;
Iar ceilalți prin pocăința țării urmăresc de fapt
Doar o viață mai comodă, într-o lume de păcat.
Când vezi un creștin politic plin de zel minune mare
Să-și împingă toată țara pe-a sfințeniei cărare,
Dă-i Scriptura s-o deschidă la a doua Cronici șapte,
La versetul treisprezece și de-acolo mai departe.
În a doua Cronici șapte, în versetul amintit,
Domnul spune cât se poate și de clar și lămurit:
"Când poporul Meu se roagă - zice Dumnezeu Preasfântul;
Când poporul Meu Mă caută - spune-aici iarăși Cuvântul;
Când poporul Meu se-ntoarce de la căile lui rele,
Atunci Eu, Domnul din ceruri, Eu prin harurile Mele
[...] Citește tot
poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XIII
Eram în capul scării de-unde vine
că muntele se-mparte-a doua oară,
pe care,-urcând, se vindecă oricine.
Și tot așa un brâu și-aci-ncunjoară
întregul deal, ca-n prima-ncingătură,
atât că arcu-i mult mai strâmt scoboară.
Nici umbre-aici nu vezi, nici o figură;
păreții lui și golul drum întreg
asemeni sunt cu-a stâncii față sură.
"De-oi sta s-aștept popor ca să-nțeleg
ce drum să iau, mă tem, Virgil vorbit-a,
că prea târziu voi ști ce drum s-aleg."
Spre soare-apoi și-a-ntors nedumerita
privire-astfel că osie-a făcut
din dreapta sa, iar stângii-i dete-orbita.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și pocăință, adresa este: