legi şi moralitate

Lumi paralele

Tornada minţii învârte diamante, arareori,
iar cei aleşi deţin multe carate,
ce strălucesc şi-mprăştie podoabe, deseori.
Sunt "oblio" sau "cap pătrat",
poreclă ce în popor s-a dat, minţi-n exces,
caii putere ai lumii spre progres.
Îi vezi pe stradă şi te cruceşti, rămâi uimit,
nu înţelegi, în urbe, circul s-a aciuit?
Coţcaşa îmbrăcare, răzleaţa coafură
privirea lor pierdută în puncte depărtate
te fac să îi socoţi, cu mintea jumătate.
Da, dar jumătatea la normal,
nu exponentul degeaba îndoit
dacă a lui mărime, e număr înzecit.
Naivi, stângaci, în lucruri omeneşti,
nu ştiu ce-i eticheta, practica îi doboară,
degeaba mintea lor, e-o splendidă comoară.
În ochiul frământării, e liniştea propice sclipirii roditoare,
aici zâmbesc aleşii, ei nici nu ştiu că o fac,
în lumea lor aparte, imensităţi desfac.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pendula şi ceasul de perete

O pendulă şi-un ceas de perete,
În revistă trec fapte concrete.
Deşi nu-i venea la socoteală,
Ea stătea să-i facă el morală.
El, copleşit de mai vechi regrete,
Hotărî să le ia pe-ndelete.
Nici ţipenie nu era-n casă;
Numai ticăind, un ceas de masă.
Şi prinzând curaj şi-n glas putere,
El strigă spre a ei încăpere.
Şi vă jur că nu-i o utopie;
Ceasul a găsit pretexte-o mie:
Tu eşti de stăpâni altfel tratată,
La curent cu bârfe, informată
Şi tronând peste sufragerie,
Cu toţi te privesc cu simpatie.
Aşa cum se ştie-n legea firii,
Poţi s-auzi ce spun şi musafirii.
Cât gazda platouri pline cară,
Mai asculţi şi-o vorbă de ocară,

[...] Citeşte tot

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Suntem bieţi spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiaţi de legi, fărădelegi, păşim inconştienţi, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri şi surcele.
ce poţi acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărţile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm şi dormim, în linişte, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coş, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace şi tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme şi suspină.
Aici este linişte ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputinţă.
Vinovaţi fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Aşa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului şi totul este bine, nu-i aşa...
Nu, nu auzim, nu mai simţim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viaţa asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieţii mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic şi trist, păşesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum şi totuşi strig

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protest pentru o sărăcie demnă

sărăcie-n ţară a mai fost şi-n trecut
pribegii şi molime şi război
dar ca azi nicicând n-am avut
dezbinare şi-atâta ură-ntre noi

care pe care se suie părelnic
avuţii şi ranguri ţării să-i sugă
pământu-i ars trist jertfelnic
nici să-i înghită n-o să-i ajungă

se compară cu domni într-a istoriei nimb
pretind că fac lege, democraţia
impun sărăciei un curs de schimb
nemunca-i plătită şi onoare-i hoţia

n-au izbutit nici fanarioţii
nici alţi aprigi năvălitori
să ne facă simţi străini cu toţii
în ţara dacilor nemuritori

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul IV

Mi-a rupt din cap adânca-mi adormire
un tunet greu, încât sării pe cum
un om trezit din somn prin zguduire.

Şi-acu-n picioare stând, eu detei drum
privirii odihnite-n jur, să-mi spună
ce loc e-n care mă găsesc acum.

Pe-un mal eram, al tristei văi ce-adună
în jalnica-i prăpastie-un infinit
echou de vaiuri ce de-a pururi tună.

Adânc şi negru-n neguri învălit
e fundu-ncât privind în el în vale
nimic în el eu n-am deosebit.

– "Să-ntrăm acum la nesfârşita jale",
vorbi Virgil cu faţa-ngălbenită,
"voi merge-ntâi şi-al doilea-i fi pe cale."

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de văduvi

Iată cearta revoluţiei cu lumea,
şi cum se face de ne-ajunge lanţul mecanic al istoriei,
ca o cătuşă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viaţa omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparţinându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe braţele fine, gălbui,
de ţăran degenerat, preacurvit şi ameţit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparţine, ei pretind că au obligaţia
morală de a ţine minte pentru noi toţi. Şi pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid şi sfânt,
nu le-au uitat şi nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Şi le mai fac perne, din când în când, aşa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viaţă, aidoma fierului înroşit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
şi a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naţionali

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!