Poezii despre lumină și miezul zilei, pagina 3
Amiază
Ziua are trupul despicat în două,
Numai jumătate mai e vie,
O lumină fantastică a-nvăluit
Tot ce a fost să fie.
Despre morți numai bine,
Îngân cu capul pe spate,
În iarba proaspăt cosită,
Dar despre cei morți pe jumătate?
Nu mai știu ce-aș putea să zic,
E cald, e o zi toridă,
Să se decidă și ei, mă gândesc,
E timpul să se decidă.
poezie de Ileana Mălăncioiu din Linia vieții (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o clipă
Ea trece dezbrăcată
prin poemele mele de dragoste
și cei ce le citesc
își retrăiesc tinerețea,
se privesc în oglindă
cu ochii în amiaza luminoasă
ce le măsoară timpul
și surâd.
Într-o clipă totul se va șterge
și nimeni nu va observa.
Orașul se va cufunda în memorie,
noaptea va stârni un luceafăr
cu razele reci,
să rămână de pază
dragostei neîmpărtășite.
lumina va fi o călăuză
pe care o urmăm
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți voi săpa fântâni
când visul meu
răsfrântul
va picura lumina
iar fulgii din comete vor fi în noi stăpâni
când ochii tăi
albaștri
am să-i ating cu mâna
în urma ta
iubito
eu voi săpa fântâni
din magică suflare
ce-mi netezește palma
cuprinsă de căldura desprinderii de vară
vor fremăta domoale amiezile
rod dulce
și-n care firul apei
în tine
se coboară
[...] Citește tot
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Papillons
Vezi, uneori tristețea acestor clipe șterse
Nu-i stih s-o poată-ncinge, nici trup s-o poată lua,
Din manuscrisul nopții stă toată să se verse
Precum din vine toamna s-ar rupe și s-ar da...
Tu ești tristețea mare, ești dragostea mea pură,
Singurătate care luminii mele-i fu,
Prin lanurile vieții amiezile se fură
Și eu sunt beat de tine, sunt orb de-atâta tu...
La poarta ta e vinul mai limpede ca marea,
Când sufletul mă caută, la ce mă mai găsesc...?
Mi-e drag în tine trupul cum dragă mi-e și floarea
Acestor mâini deșarte în care mă privesc...
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea e visul oricărei vedete
Iubirea e visul oricărei vedete,
Omul de iubire ar vrea să se îmbete,
Să simtă beatitudinea divină,
O mângâiere, o rază de lumină.
Să simtă luna cea rece noaptea târziu,
Soarele-n amiază în lacul străveziu,
Spicele coapte cu capul aplecat,
Oceanul iubirii din cerul înstelat!
poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiază de vară
Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.
Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?
Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.
Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschiși, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Și ca pe un vuiet depărtat l-ascult.
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duminică de primăvară
O pasăre, în lirica amiezii virginale,
Dă glas printre marmori, palatul sonor.
Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale.
Și-i aur cantilena havuzelor în cor.
E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline:
De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura.
Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene,
Dulci tremure-nfioară petalelor nervura.
Ca-ntr-o visare trează pășesc, strivit de har,
Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare.
Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar
Al păsării, luminii, fântânilor și floarei.
poezie clasică de Juan Ramon Jimenez din La soledad sonora (1911), traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un nou început
Plânge cerul și pământul,
Soarele nu mai luminează,
Nu mai bate vântul
Cel cald de la amiază!
Oamenii sunt orbi
Și merg pe drumul fără de întoarcere,
Chiar dacă vor să facă ceva,
Nimic nu mai pot face!
Căci lumea asta moare
Și alta-n locul ei să va naște,
Ca Hristos în zi de Paște.
poezie de Vladimir Potlog (27 aprilie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea de alb
în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineața
aud răsăritul
spunând rugăciunea zilei
la amiază
soarele lăcrimează tăcut
e multă durere în ruga luminii
undeva între umbrele de mesteceni
sunt eu
un suflet
cu bilet doar dus
înspre seară
umbrele se subțiază subit și
mestecenii se culcă în beznă
atât de trist
îmi aduc aminte de cei care
nu mai sunt...
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din carte, Fsță în față cu mine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărută-mă
Ochi străin, dezmierdând
orizontul în geografia drumețiilor.
Azi, ți-aduc la fereastră
fructe pârguite-n lumina
mare a amiezii.
Sărută-mă, sângele cireșelor
îmi șiruie pe buze, amar.
Adu-mi un cântec simplu
slobozind spre oglinzile tăcerii.
La masa aceasta
văd chip străin
și-această statuie de apă
îmbrățișându-mă.
Cărți de joc răvășite,
mâini tremurând
și-acea balanță mereu
în echilibru.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lumină și miezul zilei, adresa este: