lumină şi oraş

Păduroasa Cetate

Am fost, desigur, foarte fericit
În sumbra, păduroasa mea cetate.
Căci, iată, amintirea ei străbate,
Ca un izvor prin straturi de granit,
Imensele depuneri de uitare
Ce-mi zac în suflet. Însumi mă scufund
Spre-acel inel de negură, rotund,
Iluminat intens de-un negru soare...
Acelaşi soare tânăr îşi aşterne
Pe chipul nostru umbrele şi azi —
Vechi citadini, hieratici şi nomazi,
Pe străzile cetăţilor moderne.

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la origini

În sătucul ardelean
Am sorbit lumina lumii,
Ma-m hrănit la pieptul mumii
Până a trecut un an.

Am zburat în sus ca şoimii,
La origini sunt ţăran
Din sătucul ardelean
Ce-am sorbit lumina lumii,

Dar la împlinirea vremii
M-am trezit că-s orăşean,
Ce în freamătul mulţimii
Port în suflet un alean

De sătucul ardelean...

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navă

Până la urmă
nu era vorba decât
de bărcuţa unui băieţel
pe lacul din parcul oraşului
prin care ne plimbam noi odinioară.

Dar am îngenuncheat
şi i-am urmărit sosirea,
vela albă şi delicată
săltând şi coborând
pe bronzul valului
în lumina de chilimbar
a soarelui care scăpăta –

era nava mea
cu caricul ei de bucurii.

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele

Fostul iubit bate la uşă
sunt cu prietenul meu (se aude o voce)
şi lumina lămpii-l orbeşte
pe cel aflat dincolo de geamlâc
fostul iubit se scuză şi pleacă
la ieşirea din bloc un ţigan c-un crap chinezesc de 8 kile
ar fi plătit oricât
numai să simtă
sub braţul amorţit
greoi
aproape ireal
peştele
după ce poartă cadavrul prin tot oraşul
îl spintecă-n bucătărie
mâna e sigură
carnea se desprinde singură
(acestea sunt faptele, aici va trebui să înceapă
poemul, dar creierul mi-e obosit şi prefer să întreb:
de ce atâta trudă pentru un somn liniştit?)

poezie de Denisa Comănescu din Barca pe valuri (1987)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Prin ceaţa bolnavă se pierde oraşul
şi nimeni nu este pe străzi,
în tine, o iarnă îşi sapă sălaşul.
Iubirea îţi spune: să crezi!

Jilavă, o frunză îşi strigă reproşul
spre vremuri trecute şi verzi,
chemarea-i ascunde în palme căluşul.
Iubirea îţi spune: să crezi!

Cuţitul durerii şi-ascute tăişul
pe-un gând sugrumat de zăpezi,
iar Charon aşteaptă, apatic, bacşisul.
Iubirea îţi spune: să crezi!

Un haos se naşte şi este urmaşul
a tot ce-i trecut şi păstrezi,
în suflet, trecutul îţi este vrăjmaşul.
Lumina îţi spune: să vezi!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina Velcea (26 decembrie 2017)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi nisipii

ce noroc! era cât pe ce să strivesc un fluture
cu papucul de casă, dar am lovit greşit.
curată greşeală printre atâtea lucruri incontrolabile!
s-a înălţat şi da, m-a gâdilat în palmă.
o fi chiar prinţul fluturilor, mi-am zis,
deghizat în straiele unei kalevale urbane comune.
ce rotocoale! ce dans de amăgit lumina!
arabescuri somnoroase numai pentru mine
acum pe masă, acum pe pat, acum pe gene,
acum pe piept, acum în creştet.
picioruşe subţiri, învăţate cu zborul.
şi deodată, cuprins de mirarea mea nesăbuită,
se topeşte jucăuş în umbra unei camere fără bec,
de parc-ar pricepe ce e aşteptarea.

poezie de Monica Manolachi
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul spre Ba Ling

De lângă iezerul Dong Ting călătorim spre vest
către Templul Zeiţei;
aici femei cu sprâncene vopsite
relaxează peregrini obosiţi.
Oraşul de munte este pustiu,
magazinele se închid devreme;
lumina farului din turnul fortăreţei e încă departe,
când tragem barcazul la mal se va fi făcut deja târziu.
Nu vorbim dialectul locului—
vom angaja interpreţi;
ce păsări ciudate! — nu le cunosc numele;
sunt stingherit ca un învăţăcel al Cărţii Odelor.
Cât de improbabil să găsesc un luntraş
care să-mi înţeleagă inima:
de fiecare dată când deschid hubloul cabinei
văd pe ţărm un tufan înflorit.

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există bancă de vise

lumea este egală numai cu sine
o poţi deosebi după perioade istorice
în rest se rupe în continente

lumina cade pe ochi
în oraşe se torc întâmplări stranii
care nu încap în forme regulate

gândurile bat la uşile de metal
nu există bancă de vise
mă trezesc golurile din memorie
şi sufăr de incertitudine
ca un cal
după o cursă necâştigată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu altceva

lumea este egală numai cu sine
o poţi deosebi după perioade istorice
în rest se rupe în continente

lumina cade pe ochi
în oraşe se torc întâmplări ciudate
care nu încap în forme regulate

gândurile bat la uşile închise
nu există o bancă de vise
mă trezesc golurile din memorie
şi sufăr de incertitudine
ca un cal
după o cursă necâştigată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelul cu tulburări

psihotice se apropie de toată lumea
nu ştie exact cine îl cheamă şi visează
acum oraşul cu restaurante
pentru patrupede este un clişeu
voalat în subteranul de sub noi
e lesne de chemat pe ţărmul secret
scriu acum despre el şi despre
deşertăciunea bunurilor omeneşti
în lumina limpede îl văd cum intră
şchiopătând în altă tulburare psihotică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!