Poezii despre lumină și tristețe, pagina 3
O lume fără Dumnezeu
Ce tristă e lumea în care trăiești
Când cerul nu plouă deși tu iubești,
Când soarele arde și ultima frunză
Iar ție-ți îngheață cuvântul pe buză!
Ce triste sunt toate și gri și stinghere...
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Și-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!
Ce triști sunt și ochii și inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone și de surogate,
Ce tristă e viața, ce triste sunt toate!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Finalul suprem pe albastru
Să te duci în culoarea albastră
Lumina ucigașă sfârâie-atinsă
Ce sfârșit glorios pentru-o muscă păroasă
Sortită să moară încinsă!
Adorând apogeul fierbinte
Tot scriu și mă ard în zadar
Pe cuvinte,
gramatica mea schilodită și tristă
acoperă șase pe zar.
poezie de Maria Florea
Adăugat de vera
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultă marea taină: când prima dimineață
Ascultă marea taină: când prima dimineață
Ilumina cuprinsul, Adam era deja
Făptura cea mai tristă, și-ndurerat chema
Să se întoarcă noaptea, să vină iarăși ceața.
poezie de Omar Khayyam, traducere de George Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra de aur
Pentru Ștefan Aug. Doinaș
Vatră
Lumina îmi este.
(Și întunericul la fel!)
Ah, razele dalbe-ale ei
Care-ndulcesc
Chipu-mi de salcie amară
Și încălzesc piatra
Pe care se lasă mama
Trudită!
Și suflarea ei aurie de sus,
Dezmorțind
Degeratele ramurii degete!
Ah, lama cuțitului ei
Cu-al cărei tăiș
Bucățesc pâinea pe masă,
Cioplesc dulcele doinelor lemn!
Eu nu îngrădesc lumina,
Ci întunericul:
[...] Citește tot
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde
Izvorul dragostei, visează unii
țâșnește undeva, în munții Lunii...
Din cine știe ce gheizere-albastre și ploi
bate lumina lui până la noi.
Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veșmânt,
și mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puțin
cu străveziul tău vin...
Rugămu-ne ție, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos...
Dar munții Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc și o caută atât de departe...
poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea unei stele
Mi se ivi Minerva drept fie-mea din țeastă
O stea însângerată de-a pururi mă-ncunună
Stă în adânc rațiunea iar cerul e pe creastă
Unde-ncepu zeița demult arme să-și pună
Dar dintre rele-acesta nu este cel mai mare
Că am în cap spărtură mortală și-nstelată
Durerea tăinuită ce-o port în aiurare
Mai mare-i decât fost-a-n vreun suflet vreodată
Ea arde-n mine-ntr-una și fără de speranță
Ca-n licurici lumina din trupu-i luminat
Ca la soldatul nostru în piept slăvita Franță
Și ca la crin în cupă polenul parfumat
poezie clasică de Guillaume Apollinaire din Caligrame (1918)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea de colt
Pe colț stâncos,
Crescută din piatră,
De soare scăldată,
De caprele negre săpată,
De ploaie udată,
De vânt mângâiată;
Steaua alpină,
Munților regină!
Floarea de colț
În vremi zbuciumate
Tristețea ne alină
Prin puritate
Și prin lumină!
poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incomplet
Acum ți-e frig și întuneric,
Iar ploaia-ți răvășește-n oase
Al vieții tale trist generic
cu literele șterse, roase.
Și suferi lipsa de lumină
Ce-n ochi își sapă gol mormânt
Memorii reci, fără de vină,
Spre groapă poartă legământ.
Cu stropii reci de printre nori
Cobori în lut ca să mai mori...
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul poeziei
Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând și surâzând,
Adeseori mi-ieșea în cale
Un chip ceresc și blând.
Îmi surâdea cu-nduioșare
Cel chip de mic copil
Și-mi lumina a mea cărare
Sub soarele d-april!
D-atunci adeseori în viață
Cel chip l-am revăzut,
Dar întristat într-a lui față
Și-n reverii căzut...
Ursita-mi fu fără-ndurare...
Îi cer însă umil
Ca să expir într-o cântare
Sub soarele d-april.
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neant
Doar florile mai adună
Lumina!
Tristețea e gri,
lacrima incoloră,
timpul e fum și cenușa-i uitată,
omul, neant.
Neant, viața toată!
Gândul e roșu
Cum roșie-i zarea!
Albastru răsare uneori, cerul.
Sângele cheamă la el
depărtarea.
Afla-vom vreodată luminii,
misterul?
Sămânța
în galben s-a-nveșmântat.
Embrioni verzi
mai germinează pământul.
[...] Citește tot
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lumină și tristețe, adresa este: