Poezii despre moarte și păduri, pagina 3
Haiducul
Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândește aiurea, la aur, la sânge,
și-și face inele de iarbă.
Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezișul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-și de mumă și moarte.
S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna șerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
și șipote negre cari cântă.
N-o să-l mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
L-a dovedi cu țipăt uliul
și buha cu scurte jelanii.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai rău decât atâta
Mai rău decât atâta nu se poate!
Ba se poate dragul meu, să știi
Păsările emigrează toate
Și rămân pădurile pustii
Cei care-nvârteau odată lumea
Au căzut și azi tot în picioare
Banul sau norocul după cum i-a
Pus la adăpost pe fiecare
Fac averi în umbra legii
Și ne râd la o adică
Ei ca regii, noi ca blegii
Și tot noi murim de frică!
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
În apropierea morții
O, Seara, ce-n întunecatele sate ale copilăriei merge.
Iazul de sub sălcii
Se umple cu suspinele murdare ale melancoliei.
O, pădurea ce coboară silențios ochii căprui
Din singuraticele mâini osoase
Violetul zilelor se prăbușește în extaz
O, apropierea morții. Să ne rugăm.
În noaptea asta se desprind pe călduțe perne,
Îngălbenite de tămâie, fragedele brațe ale îndrăgostiților.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânguioase, crengile
Murmurau a dragoste crengile
când în brațe te-am luat, pădure toropită.
La elyseica noastră nuntă
veni vulpea bearcă și căprița ciuntă.
Pocalul din care m-am cinstit
purta un rubin otrăvit.
Ah, bine-i să mori
prins în al miresei val de plânsori!
Să adormi liniștit
în al fagilor schit
Bine-i să mori prea timpuriu,
în dulcea plasă,
în pădurea deasă,
într-un cort ruginiu.
Murmurau tânguioase crengile
și-mi oftai amarâto pe veci turturea.
înfiorate murmurau crengile
și
Toamna, din cornu-i, sună, sună
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Continentul deltei
Îmi place grozav delta.
Și așteptând inspirația
Care să transforme plăcerea
În emoție artistică,
Stau întins pe iarbă,
Sub bătrânul stejar noduros
Din pădurea Caraorman.
A fost o zi de peripeții.
Cu vaporul pe brațul Sulina.
Cu barca pe micile canale.
Rațe, lișițe, ochite c-o pușcă
Imaginară
Și ele prefăcându-se că pică moarte,
Scufundându-se și ieșind
C-un pește-n gură. (...)
poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul și polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune către pădure
Pădurea mea, primește-mă la tine,
Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar
În fostul trunchi al fostului stejar,
În hohotul bolnavelor ruine.
Am plăgi pe trup ascunse, neascunse,
Se vede ca pe orice trunchi de lemn,
Cu claritate fiecare semn
Pe unde-au scos din mine nervi și frunze.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiducul
Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândește aiurea, la aur, la sânge,
și-și face inele de iarbă.
Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezișul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-și de mumă și moarte.
S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna șerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
și șipote negre cari cântă.
N-o să-1 mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
1-a dovedi cu țipăt uliul
și buha cu scurte jelanii.
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au căzut albatroșii albi
Plângeau albatroșii,
păduri de frunze
se rupeau din timpul nins
să ajungă acolo
unde nimeni nu moare.
Țipătul se rupe din cer
peste ape și pământ,
peste toate depărtările mele
sub înveliș de aripi.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
Stau si-ascult corbii cum urla
In codrul negru si pustiu.
Ecoul lor straniu mai suna,
Aici nimic nu mai e viu.
Sunt moarte crengile cu frunze
Si vantul bate aspru rau.
Sangele-mi fierbe pe buze,
Rostind incet numele tau.
Si apa tulbure mai curge
Ducandu-se repede-n hau.
Chiar si cerul, doamne, plange,
Plang si eu de dorul tau.
poezie de Cristina Valcu
Adăugat de Cristina Valcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
In memoriam
De poet ramân poeziile
fluturi în zbor
luminând cu miile
umbra pădurilor -
de suflet se-alege pulberea
țesut năpârlit
invadat de larvele cărora
aripi nu le-a clocit.
De poet ramân poeziile
amintiri de visător
bântuindu-l cu miile
în prezentul său gol -
sufletul sfârșeste-n mizerie
sortit să moară
de dorul vieții și-al fluturilor
rămași afară...
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și păduri, adresa este: