Poezii despre moarte și paradox, pagina 3
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie
picta portrete de oameni luminoși. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleștau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învățau că merită să fie iubiți.
că se pot răsfăța.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigași cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervații de fanatici.
în fața dictaturii roșii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu și o brumă de curaj. adesea și alte ingrediente, paleative, emoții, cartușe, arbori genealogici, cenușă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conștiințe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul și carnea supușilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care lașitatea se așternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârșită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca și îngerii, morții din infernul concentraționar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidați de hiperdimensiunea eroilor fabricați de cultul personalității, le fusese rușine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară
poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămas bun
Prieten bun îți spun acum
La acest capăt de drum
Un cuvânt bun
Mă îndrum singur pe drum
Încercând să adun la un loc a tale povețe
Spuse de tine când eram alături
Să nu avem regrete... Cii doar fapte semețe
Cine să ne mai învețe??? Privesc în lături
Iosif scrie despre tine în scriptură
Că ai fost primul om după faraon
Este a legii natură
Să ne naștem,, să murim
Viața este un maraton
Un Start... și un sfârșit
Să alergăm fără abandon
Mi ai povestit. tu un om desăvârșit
[...] Citește tot
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradoxuri de poet
să decojești răspunsurile de aparențe
adesea cu prețul insomniei
să nu suferi de nimica și să ai sufletul sfâșiat de lipsurile altora
să taci
și vuietul gândurilor tale să sperie chiar și țânțarii care îți râvnesc sângele
să auzi cum trece viața dinspre carne înspre pietre
să simți îmbrățisările morților tăi
în mirosul de după ploaie al pământului
să fii o epavă amoroasă și cu toate astea să se ancoreze de cuvintele tale
alte naufragiate suflete
să îți permiți întotdeauna să donezi bucăți din tine
indiferent dacă tu ai sau nu ce pune pe masă
să privești lumea printr-un hublou prin care până și hoiturile
par să aibă în ele ceva miraculos
să fii porțelanul pe care îl poate sparge numai gândul promiscuității
să fii asamblarea limbii tuturora
să fii toate lacrimile
plânse și neplânse
revărsate într-un vers...
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito, vine toamna! ...
Iubito, vine toamna peste noi!
Veștede frunze-ți cad pe umeri goi.
Grădinile, în strai multicolor,
Stau la priveghiul rozelor ce mor.
Copacii, își iau cerul ca reper,
Văzând că frunzele în zare pier.
Vântul sfâșie timpul pe-un cadran.
Ploaia-i susține ritmul pe-un olan.
Iubito, vine toamna peste parc!
Vârtej de frunze zboară ca din arc.
Pe lângă noi, perechi de pași grăbiți
Fac un duet cu alții târșâiți.
Ne bucurăm de ploi, de soare, vânt,
Fără să le-ntinăm cu un cuvânt.
De-ți pare-a fi un simplu paradox,
Ajuns-a toamna-n zi de echinox.
Iubito, vine toamna peste burg!
De-a valma clipele-n neant se scurg.
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Condamnare prin viciu de procedură
... invocat, ca o excepție:
trăim cu toții pe culoarul condamnaților la moarte
printr-o sentință pronunțată în lipsă,
încă înainte de început, de data nașterii
și fără nicio cale de atac,
emanând de la instanța ultimă, supremă,
iar redactarea nu conține vreo justificare motivată,
mai mult, nici nu ar avea o minimă importanță,
fiindcă... oricum este postumă...
... respinsă, ca nemotivată, pentru lipsa de-orice studiu, neînvățată lecție:
e paradoxul asumării existenței, singurul accept aparte,
prefăcut de cum ar fi uitată, ori voit ascunsă de-un cotidian, ce-i umbra de-o eclipsă
în faldul fricii necunoașterii,
ori, tocmai că-i știut că nu i s-a venit de hac,
este precum o teoremă,
îndeajuns că-i numai enunțată,
un troc sperat, fără chitanță,
că execuția nu va fi pusă-n practică, de ștergi zi după zi, pân' se sfârșește gumă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morții se vor vii prin viii nevruți morți
Filozofie mortuară se etalează
Prin simplele exemple dinspre viață;
Fizicul trai se preschimbând în greață
La scurt timp... celor ce-n comun visează.
Inexorabilul nevrut se prevalează
De-un mix de trup și suflet matematic,
Mister chimiotactic de-un empatic
Aievea explodat, ce-n hău reexplodează.
Sau e prea mult a spune o simpatie,
E îndeajuns o strânsă conivență
De-o viață, existență, interdependență
Cu moartea-n jur ce viață reînvie.
De câte ori nu ne-am pierdut în calcul
De timp între pieiri telegramatice,
Inexplicabile în legi axiomatice...
Nedepășind un nevăzut, nesesizând exaltul.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă zi trece prin viață
Soarele reflectă lumina pe lună
atunci când va înflori vizibil,
marea îmbrățișează leneș țărmul,
printre nori, toamna trage cu ochiul.
Viața ne aruncă, mereu și mereu,
în furtună și-n centrul ei.
În miezul furtunii
vei găsi un punct central
de pace durabilă,
dacă poți ajunge la el,
asemenea pescărușului
care zboară prin centrul liniștit,
dar nu trăiește acolo.
Ne hrănim din acel spațiu
fără a respinge
experiența furtunii.
Nu putem ajunge la centru
fără să trecem
prin furtuna care-l înconjoară.
Un paradox,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (19 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu îngerar
"Ești plin de vise", mi-a zis de parcă aș fi fost plin de râie,
"sunt", i-am răspuns, "de aceea și plutesc așa, ca o văcuță gonflabilă din reclame"
"și de paradoxuri desăvârșite"
"și de gol", adaug zâmbind,
e nevoită să-mi dea dreptate, deși nu-i convine deloc: "mda..."
Așa începea mai mereu cearta noastră
un fel de război de o sută de ani,
îmi reproșa că pun cuvintele acolo unde nu te aștepți
și caută cu săptămânile până să-mi poată spune ceva,
că de multe ori plec pe neașteptate
lăsând rezemat de geam între mușcatele rozalii un carton de la o cutie de pantofi
înfățișând o siluetă incertă pe care scrie "eu"
că-l mângâi mai des pe Montaigne, motanul, decât pe ea,
se enervează la culme când găsește lipit cu buburuza cu magnet
de ușa frigiderului un bilet din hârtie galbenă caligrafiat artistic:
"sunt cu Cervantes la băutură",
o să scot odată și odată în stradă frigiderul acesta nenorocit
în care-ți ții morții din romanele alea de care nu te mai apuci
în paranteză fie spus sunt cel mai prolific autor de cărți nescrise
și mai are o mie de motive pentru care-mi scoate ochii
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Marius Cantemir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lungă contemplație în fața ferestrei deschise spre neant
"Nimic nu-i mai tragic, într-adevăr, decât să-ți pui rostul vieții în afara ei, să trăiești cu necesitatea gloriei, obscur, mângâindu-te cu vâlva de după moarte. E atât de dureroasă pentru unii această satisfacție, încât sunt și ei din aceia care ar simula moartea spre a pregusta judecata viitorului." (G. Călinescu)
iubesc prea mult viața pentru a renunța la ea
chiar dacă lumea simt că nu-mi aparține
trăiesc fără să-mi pot aminti
locul în care a copilărit sufletul meu
până la urmă paradoxal vorbind și simțind
ajungi să iubești și exilul acesta nelumesc
rana prin care curge
neputința de a fi fericit întru totul
(doar răstignirea face posibilă
existența concomitentă în cele patru
dimensiuni ale crucii?)
întrebări fără răspunsuri
răni fără vindecare completă
pe care ajungem să le acceptăm
și să le iubim fiindcă
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cap de pod
Mă aflam la capul unui pod
Nu știam ce s-a-ntâmplat cu mine
Carul vremii dacă trece, vine
Înapoi de la un anti-pod?
Și nici dacă după moarte, viața
Va porni spre alte începuturi
Genele în somn dacă le scuturi
Se derulează invers dimineața
Că e destul să deschizi ochii
Colbul lumii să ți-l ștergi din mers
Și murmurând un singur vers
Să te trezești în țara Mamei Dochii
Și-acolo la intrare stă un sfinx
Care-ți pune-o singură-ntrebare
Și cine dă răspunsul, poa' să zboare
În spații eterate într-adins
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și paradox, adresa este: