Poezii despre moarte și superlative, pagina 3
Floare de drum
Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creștea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.
Înstrăinată-ntr-o mulțime
De ierburi și de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.
Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul sfânt #10
Nu fi semeață, moarte, căci nu ești ce se spune,
Chiar dacă mulți te văd stăpână peste'ale lumii sorți;
Acei pe care tu crezi că i'ai îngenuncheat nu's morți,
O, moarte cum nici pe mine nu mă poți răpune.
Despre clișee repaos, somn și iarbă verde'n vale
Numai de bine; noi, cei mai buni, așteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu'albește oase, iar sufletul să'și vadă de'ale sale.
Ești sorții, neșansei și disperării armă,
Lucrezi cu'otravă, cu război și boală;
Nu'ți mai da aere, căci nu'i nici o scofală!
Vrăjile și macul la fel pot să ne'adoarmă.
Trecuți de somnul morții, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.
sonet de John Donne din Sonete sfinte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă
Dacă mortul ar putea reînvia
Și-ar deschide măcar o dată ochii,
Aruncând în juru-i o privire,
Ar rămâne surprins, în uimire,
L-ai bârfit când era în viață
Și l-ai urât de moarte;
Acum, după ce nu mai este,
Te declari cel mai bun prieten
Pe care l-a avut
Și stai în fața portretului îndoliat
În semn de reculegere.
poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire de molii
Toți ne iubim
cel mai mult, unii pe alții și pe noi înșine,
după ce moare cineva.
Iubire de Molii. Instinct de molie.
E ca și cum am roade dintr-un pulover
exact în locul unde este inima.
poezie de Doina Postolachi din Poeme cu molii (2011)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurnal de bord
Să nu vorbim de cei care-au sărit
din luntre, ca s-ajungă mai devreme
la țărm: sunt niște diletanți ai morții...
Noi însă, pasagerii cu vocație,
ne îndeletnicim cu diferite
afaceri, dintre care cea mai bună
e creșterea. Da: creștem, devenind
tot mai flămânzi de nemurire. Unii
se și realizează. Ce plăcere
să-i vezi crescându-și numele în lemnul
de pin al luntrii!...
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea la paușal
De cele mai multe ori
când mai ai o secundă de trâit
te apuci să numeri mileniile
și moartea cască
când își leagănă coasa
iar tu te holbezi în oglindă
și speli cu dinții
o vechitură de perie de sfinți.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire de țară
Adună din doină jalea dacilor,
Strânge în suflet
lacrimile lui Brâncoveanu,
care-și privește
fiii sfâșiați!
Culege lacrimile morților
din ultimul măcel
(care nu-și află rostul de fel)!
Pune-le bloc peste bloc
și ai să te minunezi
de columna sufletului nostru.
Pe treapta cea mai de sus,
așează-ți sufletul tău!
poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul fără nume
Cel mai trist copac din lume
E copacul fără nume!
N-are frunze, n-are-o floare,
N-are păsări cântătoare.
Poame are, da-s uscate
Poame triste, blestemate
De vreo creangă atârnate.
Nici măcar scorbură n-are
Ca să apere de soare
Veverițele hoinare!
E doar pomul ăla, care
Nici măcar umbră nu are
Și-i bătrân și nu mai moare!
poezie de Mihail Mataringa (1 iunie 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cutie muzicală ( extras din Veghe de noapte)
Doctorul obișnuia să-mi spună că în pragul morții fiecare om devine un
tonomat cântând melodia care descrie cel mai bine viața, caracterul și
speranțele lui. Pentru unii, un vals popular; pentru alții, un marș.
poezie de Patrick Modiano, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine când trebuie să vină
Cei lași mor de mai multe ori înainte să le sune ceasul;
Cei bravi mor doar o dată.
Dintre toate ciudățeniile pe care le-am auzit în viața mea,
Cea mai mare mi se pare-aceea că oamenii se tem de ea,
În loc s-accepte că moartea, un sfârșit absolut necesar,
Vine când trebuie să vină.
poezie de William Shakespeare din extras din "Iulius Cezar", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și superlative, adresa este: