Poezii despre moarte și trenuri, pagina 3
Sunt doar ce am primit
Doi ochi privesc prin ploi de vise,
Din constelații i-am avut...
Sună dorințele promise
La ușa mea dintr-un trecut.
Un tren de vise ajunge-n gară,
Pe unde fost-am eu cândva...
La fel toridă și polară
Purtată de acel ceva.
Și încă ochii mei se miră
De oamenii cum forfotesc...
Îi simt cum mor, deși respiră
Zicându-și vesel: "Eu trăiesc!"
Planetele mă-nconjurară,
Ca norii unui dor de gând,
Privirea-aceea... atât de rară!
O tot aștept visând.
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Trenul spre neant
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.
Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.
Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.
Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cândva...
Cândva am fost copil și eu.
Am fost copil ca tine.
Pământu-întreg era al meu,
N-aveam lipsă de bine.
Cândva am fost tânăr și eu.
Am fost tânăr ca tine.
Mi se părea că sunt un zmeu,
Că stăpânesc o lume.
Cândva am fost bărbat și eu.
Am fost bărbat ca tine.
Am dus pe umeri ce-a fost greu,
Când am unit destine.
Acuma,
Am uitat copilăria,
Tinerețea mi-a trecut,
Am uitat și bărbăția...
Puterile mi-au scăzut.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Singurătatea și alte vagoane de gânduri
când nu vrei să adormi singur
singurătatea începe din nou să îți sângereze
ca un membru rănit într-un vechi război
pentru subzistența sufletului
și nu găsești în nici o amintire pansament
și întrebările te lovesc în ceafă ca un bumerang
împrejur nici un răspuns, nici o mână, nici o aripă
îți trec prin minte vagoane de gânduri
și auzi adesea cum îți respiră moartea în ceafă
toți oamenii sunt plecați în alte vise
chiar și după ce adormi
singur...
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea scribului
Tiptil e trenul, Moartea-i simplă gară...
Zadarnice omături de hârtie
visează alb, sub liniști a pustie
cuvinte cripta ce deschid... Strigară
toți demonii din îngerul ce știe
că viața ta e scrumul de țigară
dar buze-n veci și sacre o fumară
și-au sărutat-o-n halta de sicrie...
Apoi, în dincolo de toată zarva,
tăcerii cea cu părul despletit
te-or da pe tine, lut ce-ai primenit
la vorbă, uneori, luminii larva...
Deși tot fum al cărnii, fie-ți slova
în duhul cititorului la prova...!
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Hades
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge, ningere, ningerime
Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrențuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri și ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaților singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne țeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal și săli de disecții
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă și zăpada aprinsă
[...] Citește tot
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge, ningere, ningerime...
Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrențuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri și ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaților singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne țeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal și săli de disecții
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă și zăpada aprinsă
[...] Citește tot
poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
"La trecutu-ți mare..."
"La trecutu-ți mare..."
Istoria de fapt stă singură-n picioare,
Vreo țară nu ne-a-nvins oricât de agresoare.
Cu noi ne-am bătut și ne-am învins mereu singuri,
Iar vârsta ne-o hrănim stupid cu-aceleași linguri.
Alți sfinți ne procurarăm cu sărbători cu tot,
Sunt mult mai iertători și strălucitori în scrot.
Brâncoveanu cu fiii muri pentru țară,
Dar sfinții de import nicicum nu au să moară.
Scăpați de principii, și dezlegări la avort,
Ne înghesuim confuz cu toții la export;
Avem pașaport și raport acoperitor
25 litri alcool pe cap de locuitor.
"La trecutu-ți mare", urez " mare viitor"!
Dar unde îți e prezentul, somnoros popor?
Cu sute de biserici, popor lacrimogen
[...] Citește tot
poezie de Stelian Platon (2 noiembrie 2014)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cămile și cai
sunt un om vesel
și tăcut
prin geamul trenului
văd cămile șchiopătând
în sinea mea
se cunună nopțile
caii mei cu fruntea lată
ies din gloată
unde mă duci,
macaz nenorocit?
înainte de primul mai
îți băteam câte-un cui
în tandem cu roua
acum
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri
Trenul mă duce la drum lung
Un avion zboară cu aripi ce se frâng
Mă duce hăt departe-n viitor
Aproape de ziua în care am să mor.
Șinele le lasă-n urmă acest tren
Dispar rapid ca un blestem
Și mă preling în scaun dărâmat
De oboseală văzându-mă scăpat.
Râuri și munți părăsesc rapid
Trimise în trecut neiertător
Mă duc la geam și îl deschid
Sorbind din aerul răcoritor.
Și gara mă așteaptă bucuroasă
Femei, bătrâni, bărbați și o întinsă masă
La destinație ajung într-o clipită
Pe drum nu m-a împiedicat nicio ispită.
poezie de Ionuț Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și trenuri, adresa este: