nebunie şi noapte

Amor târziu

Iar e miezul nopţii în camera cu candelă,
Stăpânul ei stă singur şi-adoră o iubire,
Printre hârtii pe masă apare-o amintire
Şi cântecul se cântă pe-o voce goală.

Picioarele slăbite slăbesc încă mai tare,
Iar poza din grămadă devine o fantasmă
Un monitor vechi cu dungi nepăsătoare
Proiectează nepăsător basmul.

Era nebun sau chiar murea,
Simţind fiorul ucigaş în piept,
Iar inima-i bătea
Şi capul stătea drept.

poezie de Ion Rotari (25 martie 2009)
Adăugat de Ion Rotari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea tăcerii

Din tristeţea ta,
s-a născut tăcerea mea,
doruri neatinse,
la care mai speram,
farmecul clipei
ce avea să vie,
stângaci cautând pe cer,
ochii atât de dragi mie.

Tăcerea ta,
în noaptea albastra
e vis de naufragiat
către astre,
e calea Lactee
cu doruri grele
şi noi cavalcând
unde şi maree.

Din lacrima ta,
s-a născut iubirea mea,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonete pluvioase (I)

De-o săptămână ţine-ntruna ploaia, —
Şi-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie...
O noapte încă de-ar mai fi să ţie
Nu m-aş mira să-mi cază-n cap odaia!

Avea simptome vagi de nebunie
Peninsula Balcanică... şi d-aia,
De când s-aprinse-n Orient văpaia,
Pământul face hidroterapie!

Sau poate că divinul Mizantrop
A hotărât al doilea potop?...
Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.

Dar când o-ncepe altă veşnicie,
Fac cerere să mă permute-n Marte,
C-aici avem prea multă igrasie!

sonet de George Topîrceanu din Migdale amare (1928)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc dragostea

de la inimă la cap o duc
ca un vânt nebun trece
prin faţa ochilor mei pot
să spun nedumerit privesc
ajunge la cap pe furiş

acum lucrează la gărgăuni
cum fac toate iubirile în miez
de noapte îmi vine să fug
la ea în braţe să mă arunc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă lepăd

de versul meu care mă ţine
în priză zi şi noapte
sunt crispat pe laiţa poetului
închircit aştept următoarea
poezie cu spumă albastră
la gură vine din spaţiu
intră în corpul meu şi încep
să râd nebun de primul vers
din prima strofă mă lepăd

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore

Milă tâlharului vânat.
Deochi la ochiul asasin!
Fier pentru fierul spadasin!
- De har mi-i sufletul însingurat!

Nebunul, sunt, din Pampeluna,
Şi mă-nfior când râde Luna,
Mahmură, cu văl funerar.
- Ce groază! Totu-i sub un cenuşar.

Simt zvon ca de huruitoare...
Mă cheamă ceasul de pierzare
- În golul nopţii: - un clopot... două... ia!

Patrusprezece ore lungi...
Ora e-o lacrimă - Tu plângi,
Inimă!... Cântă, nu mai număra.

poezie clasică de Tristan Corbiere din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Taşcu Gheorghiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jaf

Văd prin ochean malul şi colibele.
Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii
şi uraganul nebun, îmbătat de victorii?

Înecatul a cuprins marea în braţe,
a înfăşurat-o în uragan ca-ntr-un şal de mătase
şi s-a tot dus sub zodii mai norocoase.

Văd copacul cu ramuri atente, dezmierdătoare
şi aud cântând turturele.
Dar unde e noaptea şi unde sunt preţioasele stele?

Spînzuratul a luat noaptea pe umeri,
a îndopat buzunarul cu recile juvaeruri
şi a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

Un cocoş strident anunţă
moartea stelelor de azi
şi a viselor nocturne
cu femei şi cu bărbaţi.

Bate moale vântul nopţii
pe sub ceru-ncercănat
risipind durerea morţii
şi mirosul de păcat.

Credincios un câine negru
se întoarce la stăpâni,
părăsind pentru o noapte
vânătorea de nebuni.

Târşâind încet pe stradă
se retrag spre vizuini
toţi ce caut-a nopţii pradă.
Oameni buni dar şi meschini.

[...] Citeşte tot

poezie de Silviu Ciortan (3 martie 2009)
Adăugat de Silviu Ciortan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 147

Iubirea mea-i ca febra care ţine,
Făcând ca boala să se prelungească;
Înghite numai răul ce-o menţine,
Stricata poftă vrând s-o mulţumească.
Vraciul iubirii, dreapta judecată,
Văzând că nu-i ascult recomandarea,
M-a părăsit şi-am înţeles pe dată,
Dorinţa-i moarte, leac e evitarea.
Cum să mă vindec fără Raţiune?
Sunt mai nebun, căci trupul meu vibrează;
Sunt răvăşit, vorbesc cu pasiune,
Ca un smintit ce întruna delirează.

Căci jur că tu eşti albă, luminoasă,
Când neagră eşti ca noaptea întunecoasă.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!