noapte şi uragane

Rugă naivă

Doamne! Mai lasă-ne ochii minţii limpezi
Să pieptănăm cu privirea
Perucile anotimpurilor împădurite încă de frumuseţe,
Iar soarele să salte jucăuş printre poveşti nemuritoare
Şi prin păduri de timpuri bune înveselite.

Doamne! În drumul vieţii noastre scoate-ne în cale
Cascade de oameni minunaţi,
Răceala indiferenţei fadă şi molipsiroare
Vitalitatea lor unită s-o destrame.

Doamne! De trandafirii dragostei să nu ne lipseşti
Şi-n cuibul familiei nu-i lăsa să se ofilească,
Adună în jurul ei prieteni sfinţi,
Călăuze bune pe drumul vieţii stropit cu atâta otravă.

Doamne! În supărările tale nu tulbura limpezimea mărilor,
Tabloul viu al artei tale, deşi prea multe nu merităm,
Dar asta va fi hrana noastră viitoare.
Mai bine ridică punţi de curcubee între tine şi noi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiurilor, uneori

NEROSTIT ne priveşte bătrânul oraş şi norii aduc poveşti noi din depărtări. Din turnul cu ceas uimite minutare se uită cum scade timpul în femei. Dar strigătul, strigătul cui să-l cer?

Uraganul pierdut îşi găseşte drum către văi unde aerul stătuse prea mult. Zgomotul păsărilor grăbeşte pasul trecătorului întors către sine.

Râuri subterane văzute cu mintea îşi închipuie stele şi peştii dezmiardă o linişte translucidă; lumina şi amintirea trufaşă a dimineţilor cu prova de cardamom aşteptate

în chilia mea galbenă, care doare, ca să sculptez în ele graţii cu ochii de noapte. Să slăvim labirinturile şi să le dedicăm exegeze verzui!

Pe cer semne de purităţi pedepsite. Vântul duce mirosul de tei către tandreţea mărturisirilor albe.

Clopotul bate
deasupra conştiinţelor,
minţile se zbat
în nimicuri.

Oh, voiaj în absenţă! O melancolie prea grea pentru înălţări de socluri eroilor,

ardoarea sfinţeniei cheamă un sfârşit care-ncepe.

poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna iernii vine...

Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,
Natura e răvăşită, se răceşte încet,
Umbre, lumini şi vântul schimbă din nou vremea,
Albastrul cerului şi păsările dispar la pachet.

Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,
Clipele frumoase trec la trecut şi aerul se răceşte,
Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,
Acum zâna iernii vine cu mii de artificii şi noaptea o trezeşte.

E cam pustiu în zori în iarna ce îngheaţă,
Furtuni şi freamătul zăpezii din nou o să reînvie,
Mă-ncântă albul pur că mă trezeşte la viaţă
Şi vraja iernii-ntensă mă duce uşor în poezie.

E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce şi fragilă fată,
Iubim şi clipele de viscol ce-şi schimbă iar veşmântul
Şi naşte-n vis povestea din ţara-ndepărtată,
Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul şi cântul.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobila creolă

Şahul este un joc ritmic şi senin în nobila creolă cu gene lungi a minţii.

Pe câmp, culori se împletesc cu scânduri,
doi pioni, un cal şi un rege în urma lor
au sufletul pătrat pe două rânduri
şi un orizont ce le surâde încântător.

Pândesc, purtaţi de un galop de îngeri
prin hăul unei table ce începe să se zbată.
Căutau să cruţe liniştea din ziduri
cu pumnii strânşi la ceruri amandoi deodată.

Solemni, făcând din ceasuri cingătoare
se zbenguiau cu luna în vinul din pahar.
Privesc cum leşină, păleşte, dar nu moare,
amestecând cenuşa unui nebun murdar.

Încearcă să îl cruţe lângă o scrumieră,
să biruie corăbii şi timpurile întregi,
din cioburi de pătrate reflectate în etajeră

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O furtună puternică pe mare

Înfricoşători, norii aleargă sub cerul încruntat,
Sfâşiaţi şi-mpinşi de uraganul clocotitor, întunecat:
Fulgerele lansează flăcări orbitoare,
Urmate-apoi de trăsnete asurzitoare.
Marea zbiară ca şi cum i-ar prevesti lumii pieirea,
Iar pânzele de spumă-n zbor biciuie privirea.

Acum, ruliul ne-aruncă dintr-un bord în altul
Şi vergile cad cu capetele-n val din tot înaltul:
Trebuie-n tumultul nebun urechile s-acoperim,
Nu putem face nimic, nu ne vedem, nu ne-auzim.
Velele-s rupte şi straiurile spânzură-n iadul acvatic,
Mii de scântei sar din focul ceresc, sălbatic.

Acum în bordul de sub vânt, acum în cel din vânt
Ne-agăţăm de un firicel de viaţă aşteptând
În bezna din ce în ce mai mare clipa-n care
Trudita noastră navă se va prăvăli în mare.
Neputincioşi, aşteptăm în noaptea neagră şi ostilă
Sfârşitul. Soarta ne-atârnă de-o biată balama fragilă.

[...] Citeşte tot

poezie de Angus Cameron Robertson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când facem pe sfinţii

Colorez noaptea în iubire şi speranţă,
ai zice uneori că-s surori cu ghinionul
când nu e totul roz
stelele îmi sunt martore pe cer
norocoasele, acolo sus, departe de lume
Luna străluceşte, am cerut-o de muză,
şi-a spus da
iar soarele, probabil gelos, mă arde de viu
(el e bun doar când mă întind pe plajă ca o meduză ucisă)
eu sper să-mi cânte lumina, întru tristeţe,
dar să fie divină, nu venită din faruri
bucuria să nu-mi danseze în rate,
cum se nărăveşte pentru locul de veci,
iubirea să mă seducă cu blândeţe,
din suflet, altfel nu-i dau niciun bon de masă
făcându-mă să uit clipe îndurate stoic.
(nici n-aş prea vrea, de altfel)
Focul e viu, renaşte-n mine şi ştiu
(şemineul însuşi mă invidiază)
că e-o vorbă la gura tuturor:

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curriculum Vitae

1) M-am născut într-un Oraş Liber, lângă Marea Nordului.

2) În anul naşterii mele, banii erau rupţi pentru
a face confetti. O franzelă costa un milion de mărci. Desigur,
nu-mi amintesc aceste lucruri.

3) Părinţii şi bunicii mă ocroteau. Lumea
în care trăiam era blândă şi nu avea gheare.

4) Un corn al abundenţei plin cu bunătăţi m-a luat într-o clădire
cu clopote. O învăţătoare cu sâni mari se ocupa de mine.

5) Acasă, rafturi pline cu cărţi conectau pământul de paradis.

6) Duminicile copilul oraşului se pierdea printre conuri de brad
şi pâlcuri de ciuboţica-cucului, un tren aluneca spre zare.

7) Ţara mea a fost lovită mai periculos de istorie decât
de cutremure sau de uragane.

[...] Citeşte tot

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canonada

Acalmia fericită ce durează de cinci zile
A fost ruptă pe-nserat doar de patru proiectile.
Ai noştri-au aruncat unul, iar ei au răspuns cu trei
Şi-a-nceput o canonadă ca o mânie de zei.
Dintru-ntâi se ştia bine, toţi făceam deosebire
Căci se-auzea desluşit lovitura de pornire
Iar şuierătura bombei indica provenienţă
Sosire vertiginoasă şi-a căderii iminenţă.
Apoi, s-a făcut un haos, n-am mai înţeles nimic,
Care mai sunt de-ale noastre, care de la inamic.
Era un vâjâit continuu ca de valuri şi de vânt
De parcă se dezlănţuise uraganul pe pământ.
Exploziile izbucneau simultan în multe locuri
Apărând ca flori de fum şi-artificiale jocuri,
Ce emanau mii de schije, cu zgomot de roi imens
În timp ce proiectilele zburau mereu în contra sens.

Cum stam pitit în fundul gropii luasem proporţii uriaşe
Şi mă vedeam mereu expus mortierelor vrăjmaşe.
Aci nu încăpeam în groapă, aci era extrem de mare,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul nebun

Nebunul, aşa-mi spun. Voi fi Dick Baladă cel Nebun de-acum;
Lovit, spun ei, de valurile detunând peste recif precum
Un trăsnet în noaptea-n care-am fost zvârlit în Hermitage Bay
Pe ţărm, laolaltă cu cheresteaua şi buştenii de pe nava Mary J.

Nătângul, aşa-mi spun. De-acum eu voi fi Dick Baladă cel Nătâng,
Plângând atunci când alţii râd şi râzând atunci când alţii plâng,
Alergând pe plajele-nspumate când bate noaptea vântul
Sau trăgând din pipă lângă sobă, calm şi blând cum e pământul.

Străinii-s avertizaţi că-s cam ciudat, că-i pot însemna pe frunte, deci:
Nu mă privesc în ochi de teamă că voi afla ce-i în capetele lor seci;
Dar ei îmi oferă tutun şi compasiunea lor, şi mă lasă-n dunga mea –
Unicul supravieţuitor – Nebunul Dick Baladă – lovit de o ursită rea.

Îmi dau carne şi pâine; deasupra capului, un acoperiş;
Ceai pentru ceainicul meu fierbinte şi pături pentru înveliş.
Mă lasă să trec sau să-i ocolesc, după cum vreau, aşa sau altfel.
"Pentru Dumnezeu," spun ei, "s-ar putea-ntr-o zi să fim şi noi ca el."

[...] Citeşte tot

poezie de Roberts, Theodore Goodridge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!