rândunele şi viaţă

Alternanţa alternează, veşnicia guvernează

Nu e soare, este nor,
Nu stă-n loc, e mergător.
Nu-i lumină, e-întuneric,
Ce-i urât, nu e feeric.
Nu-i sănătate, e boală,
Mortul din morţi, nu se scoală.
N-ai aripi, nu poţi să zbori,
Nu eşti călător prin nori.
Nu eşti în cer, eşti pe pământ,
Primeşti soare, primeşti vânt.
Nu este zi, este noapte,
Nu e viaţă, este moarte.
Nu este alb, este negru,
Învaţă să fii integru.
Albu-i cel ce dă lumină,
La florile din grădină.
Nu e zi fără lumină,
Nici noapte cu lună plină.
Nu-i noapte fără-întuneric,
Nici frumos fără feeric.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste rescrisă

urmăresc pe asfalt desenul în cretă
o fetiţă bălaie intră în gândul meu
îmi aminteşte de copilăria mea discretă
când pictam pe pânză mândru curcubeu.

în culorile calde îmi găseam alinarea
şi îmi închipuiam zborul cu rândunele
azi ating lumini le-am auzit chemarea
le aşez pe piept ca pe nişte mărgele.

acum ştiu că şi cuvântul este lumină
freamăt să rostesc doar vorbe alese
simt că rezonează până în albumină
cu fir de lumină viaţa mea se ţese.

magică poveste cusută-n etamină
sunt precum cenuşăreasa printre prinţese.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră-i un blestem

Iubirea noastră este un poem,
Umbrit se pare de un vechi blestem...
Cine ne-a blestemat să ne întâlnim?
Cine ne-a blestemat să ne iubim?
Cine ne-a blestemat ca să murim,
Deşi noi vrem ca să trăim...

Iubirea noastră va trăi,
Va trăi şi dincolo de moarte,
Oricât şi orice va dori
Ca pe pământ să ne desparte.

De aceea, acum, pe Pământ,
Noi ne iubim cu-nfrigurare
Şi de ne-am duce în mormânt,
Vom face asta ca o alinare.

Îţi cuprind capul în palmele mele
Şi mă scufund adânc în ochii tăi căprui,
Sprâncenele-s ca două rândunele

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezii în grădina secretă

în grădina secretă luceferi se scaldă în rouă
pregătind pentru lume fanteziile măreţe
cerul îşi mărturiseşte catapeteasma nouă
calea lactee răspândeşte norii de tandreţe.

stele se cuibăresc în cuib de rândunele
ar vrea şi ele să zboare prin magic univers
s-au strecurat tiptil în gândurile mele
cu iubirea lor mai luminez un vers.

ramuri se leagănă nu vor să se culce
vântul ştrengar se joacă între corole
albinele în stup prepară visul dulce
timpul presară frenezii în console.

îndrăgostită-s de viaţa din noul mileniu
e atâta vrajă şi dorul vrea să fie geniu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La coasă

Trag de coasă prin dudău
între viaţă şi între hău,
cad stamine cu albine
un for roşu mă întreţine
şi cosim la pas, în doi,
şoapta zborului de foi.
Inima o simt cu palma,
brazdele polog de-a valma.
Se înşiră ca pe aţă,
cad mărgelele pe faţă.
Claie, stog, fânul se întinde,
serile cui le voi vinde
Că-n desişul ăstei ierbi
mi-au crescut pegaşi din cerbi...
Ici-colo un licurici,
muşuroaie de furnici,
toate gândurile mele
sunt un stol de rândunele,
şi pendulul peste hău,
taie bine, taie rău...

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin rândunelele!

Se-ntorc rândunele-acasă sfârşind al chemării dor,
Purtând nestinsele iubiri în drum lung, istovitor,
Cu aripi aproape frânte străbătând străine zări,
Înfruntând furtuni şi vânturi pe-ale mărilor cărări.

Cuiburi vechi, părăginite, părăsite-n prag de toamnă
Plâng sub streşini, pe la case, le aşteaptă şi le-ndeamnă
În culcuş să se-odihnească, să îşi tragă răsuflarea,
Să le-aline suferinţa străbătând în soare zarea.

În al nopţii vis lăuntric zburdă mieii pe imaş,
Puişorii umplu cuibul, cu ciocuri mânjite-n caş,
Vor începe noul ciclu în a vieţii grea vâltoare,
Răzbat prin răbojul vremii generaţii migratoare.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere

[...] Citeşte tot

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Terra

superbă mama Terra se învârte pentru noi
când aduce soarele când aduce luna
gândurile negre le spală în ploi
mă creşte la piept nu îmi este totuna.

planeta aceasta -mama primordială
ne ţine în braţe la sânul lăptos
ne învaţă inima să fie cordială
ne trimite spre stele cu avânt voluptos.

naşte curcubeie în creştetul verde
ne învaţă să visam numai splendori
cu aripi de lumină ştie să ne dezmierde
şi ne strecoară în suflete candori.

casa noastră cu acoperiş de stele
ne ţine departe de daimon sperjur
cu veşti de primăvară de la rândunele
în orice colţ de lume trăim lung sejur.

[...] Citeşte tot

poezie de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaspeţii Primăverii

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalţă, în cercuri line zboară
Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: "Bine-ai sosit!"

În aer, ciocârlia, pe casă, rândunele,
Pe crengile pădurii, un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.

Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!
În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!

poezie pentru copii de Cătălina Poporet (29 aprilie 2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul gâştei sălbatice

Eu, unul dintre muritorii acestui pământ, întreb: ce este Iubirea
Care leagă perechile în viaţă şi în moarte?
Aceast cuplu în zbor, călătorind de la miazănoapte spre miazăzi,
Avea aripi îmbătrânite, aripi care supravieţuiseră multor veri şi multor ierni.
Viaţa în pereche este o binecuvântare,
Iar despărţirea, otravă: o capcană ea însăşi, iubirea, unde îndrăgostiţii loiali
Tânjesc să fie prinşi. El pare să fi gândit:
Pentru cine să mai călătoresc eu, tristă umbră, zburând peste
Zece mii de mile de nori vineţi
Şi munţi noptatic ninşi?
Pe-acest drum, de-a lungul râului Fen, cimpoaiele şi tobele
Nu mai răsună. N-au mai rămas decât fumul cenuşiu şi pădurile întunecate.
E în zadar evocarea stafiilor din alte vremuri. De asemenea, Duhul Muntelui
Jeleşte-n van. Cerul invidiază gâştele sălbatice,
Nevenindu-i a crede că, asemenea rândunelelor şi grangurilor,
Se întorc şi ele în ţărână. Acolo aşteptă o mie
De toamne poeţii generaţiilor viitoare
Care vor veni, rapsodiind şi oftând,
Doar pentru a privi o clipă mormântul gâştei sălbatice.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Haowen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!