succes şi superlative

Greierele şi furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele şi furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să înveţi să scrii

Ce-i atâta taverturtă?!
Nu sunt mari filozofii
Să înveţi cu luare-aminte,
Tu, copile ca să scrii.

E-o poveste... E o lume
Fermecată. Doar să vrei
Poarta să-i deschizi... Să intri
Şi să iei din vraja ei.

Şi dacă ma gândesc mai bine
Ştiu: alfabetu-i principal
Căci este-o pepinieră
Pentru cel mai bun şcolar.

Aici nu-s fructe, nici legume,
Însă cu ele ne hrănim,
Literatura-n profunzime
Vom învăţa să o iubim.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununa vieţii

Împletim a vieţii noastre, cunună,
Cu zile smerite şi ani luminoşi,
Plăsmuiţi în cerul cel cucernic.
Azi, de ziua ta, la zi de sărbătoare,
O floare tu culegi, fie ea floare de colţ,
Perla munţilor abrupţi, stâncoşi.
Multe perle -n salba-ţi scumpă să se-adune,
Şi comoara cu nestemate virtuţi şi fapte bune,
Să strălucească-n cufărul –ţi purtat
De sufletul –ţi curat ca un diamant!

Sau poate un regal al florilor de mai,
Florea florilor, purtată-n piept, la butonieră
De tineri feciori şi bravi cavaleri,
Al cărei parfum catifelat, năucitor,
Deschide magica cutie muzicală
A sentimentelor, iar inima rezonează
Şi freamătă în ritm cu universul.
Fie ca farmecul ei să-ţi nuanţeze viaţa în cele
Mai minunate, vii şi alese colori!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (20 septembrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea omului

În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,
Care-a făcut şi cerul şi pământul,
Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă,
Să-Şi încunune această operă măreaţă,
A strâns vieţuitoarele-n grădină,
De la ihtiozaur la jivină...
Şi om şi leu şi flutur şi măgar
Şi elefant, mamut şi jaguar,

Hipopotam, furnică, zebră, miel,
Lăcustă, armăsar şi porumbel;
Şi arătându-li-se lor, de sus,
A pogorât şi omului i-a spus:

- Tu, Omule, micuţa Mea insectă,
Eşti creaţiunea Mea cea mai perfectă,
De-aceea tu eşti hărăzit, anume,
Să stăpâneşti de acum întreaga lume!

Ocean şi mare, câmp şi deal şi vale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul albastru

Un grădinar idealist,
Muncind cu pasiune
A devenit specialist
Curent, cum azi se spune.

Avea-n grădină multe flori
Din cele mai frumoase,
Puse pe soiuri şi culori,
În rânduri aspectuoase.

În mozaicul natural
Nimic nu contravine
Şi orice element floral
Era cum se cuvine.

Şi orice analizare
Exigentă s-a făcut,
Această realizare
Impresiona plăcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cursă nedreaptă

Diferenţele dintre noi par a fi atât de evidente, doar pentru că ne limităm la a percepe doar câteva elemente: potenţă financiară, popularitate, aspect fizic. Atât timp cât vom folosi aceste elemente drept repere în cursa pentru ‘viaţa ideală', vor exista învingători şi învinşi. O cursă nedreaptă, în care marea majoritate a concurenţilor pleacă deja cu minim un handicap.

Furaţi de ritmul mereu alert al acestei curse nebune după ‘succes', pierdem din vedere un lucru esenţial: faptul că viaţa se întâmplă acum.

Poate ai auzit deja despre ‘Conştiinţă', ‘Sine' şi multe alte nume ce au fost date acestei părţi fundamentale din noi. Dar ce legătură are asta cu momentul prezent, şi de ce este promovat ca fiind cel mai important lucru de către cei ce au servit de-a lungul vremii drept învăţători?

Motivul este surprinzător de simplu, putând să-l intuieşti de unul singur dacă pui pauză alergăturii pentru câteva secunde. O poţi face chiar acum, parcurgând aceste rânduri - ascultă foşnetul din jur, mulţimea de sunete ce se îmbină surprinzător de armonios, având în vedere cât sunt de diferite; priveşte cât de multe culori împodobesc ceea ce tu numeşti ‘realitate', unele reci, altele calde, unele pronunţate, altele fade, pierzându-se unele-n altele, pentru a da naştere unui tablou nepreţuit, al cărui autor nu poate fi numit; simte cum aerul îţi mângâie nările cu o atingere ca de caşmir, insuflând viaţă plămânilor şi astfel animându-ţi corpul.

Acum revino aici, la tine.

Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce parcurge aceste rânduri, s-a născut, şi va muri?
Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce îşi reflectă chipul în râul cu apă clară al acestor cuvinte, e condamnat la judecată?

Şi în final, priveşte-l pe acesta direct în faţă.

Oare pe chipul său, nu se-mpletesc aceleaşi culori ca cele pe care le-ai privit şi mai devreme?
Oare în corpul său, nu se joacă aceleaşi sunete pe care le-ai ascultat şi mai devreme?
Oare acei curenţi uşori de aer pe care i-ai simţit, pun vreo condiţie? Nu se dăruiesc ei oare, oricui are nevoie, indiferent de nume, limbă sau trecut? Şi dacă ei fac asta, tu de ce nu le-ai urma exemplul?

Vezi tu, prieten drag, alergătura aceea nebună, ce acum pare a fi departe, de parc-ar fi pe Lună, e doar imaginaţie - propria noastră creaţie. Ea nu există aici, unde nu ne putem întrece, pentru că paşii noştri merg la unison; unde nu putem ţipa mai tare unii decât alţii, pentru că împărtăşim cu toţii acelaşi glas; şi unde, nu mai există învingători şi învinşi, ci doar obiective îndeplinite, sau încă nu.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoriile unui depresiv cu avionul restaurant

În parcul din faţa noastră sunt două dealuri gemene.
Odată, ne-am trezit peste noapte cu două rable de avioane ieşite din uz,
aduse am înţeles, să facă din ele câte o cofetărie în vârful fiecărui deal.
Ăia care le-au adus probabil că, ori erau foarte ocupaţi, ori au uitat de ele
şi câteva luni nu le-a mai băgat nimeni în seamă,
până când unul a facut explozie, aşa din senin.
Dacă s-ar fi prăbuşit în zbor, tot ar mai fi rămas ceva din săracul avion...
Ar fi explodat, se pare, de la vaporii de benzină din interior.
Că, a fost de la o scânteie, că, s-a supraâncălzit de la soare, n-a mai ştiut nimeni.
Cel mai probabil, a fost de la soartă, asta i-a fost soarta lui.
Iar pe celălalt avion, văzând ce s-a întâmplat cu primul, s-au ocupat de el,
l-au aerisit, l-au curăţat în interior, în fine, a scăpat întreg.
Mi-e necaz, dar aşa-i viaţa, cu legile ei maro,
nu vrea ea să lase doi fraţi să trăiască liniştiţi împreună.
Din doi, pe unul trebuie să-l scoată neapărat din peisaj. Iar cel care rămâne,
devine doar din acest motiv, pentru toată lumea, un personaj consacrat.

Avionul care a rămas, a devenit restaurant,
nu cofetărie cum fusese vorba la început.
Iar eu, am devenit şi eu, un apropiat al lui.

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Naţiunii Române".
A venit în vis, era necăjit şi eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferinţă. A zâmbit şi toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu ştiam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.

Cum din casă ai ieşit,
Tu, în lume ai păşit.
După cum rostesc poeţii:
"S-a deschis cortina vieţii."
Lumea-i largă şi e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viaţă un catarg.
Cum păşeşti şi cum gândeşti,
Tot aşa şi izbuteşti.
Responsabil eşti doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ţie manager
Şi, aşterne cât mai bine
Fiindcă bătrâneţea vine,
Iar ea cere sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea III (Biletul lui Călin)

La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
– Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară... e prăpăd!!!.....
– Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid

[...] Citeşte tot

parodie de Ilie Bâtcă, după Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!