timp şi vinovăţie

Un sfat înţelept

Pentru tot ce ţi se-întâmplă
nu timpul e vinovat.
Pune degetul la tâmplă
şi spune: m-am înşelat.
Pentru întâmplări din viaţă,
nu viaţa e vinovată.
Dacă ai minte isteaţă
îţi dai seama de îndată.
Pe semeni nu-i acuza
că nu stau pe lângă tine.
Meditând, vei constata
că vina e doar la tine.
Evaluează faptele!
Asumă-ţi greşelile!
Schimbă-ţi felul de a fi
cu viaţa, cu oamenii.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un sărut

trandafir geană de rouă
înflorit sub lună nouă
dulce boarea ta să vină
la un vad de lună plină
cu fiorul primei şoapte
să mă vindece de noapte
şi să-mi dea durerea dulce
pe mireasmă să mă culce
şi la vad de lună seacă
gândul roşu să mă treacă

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

La noapte, ora se schimbă,
Trecem la cea de vară
Prin parc, omul se plimbă
Că e cald, lumină-afară.

Ultima sâmbată din calendar
E clar, martie se grabeşte
Şi-acum puţin tresar,
O nouă lună soseşte...

Zilele trec prea uşor,
Nu ai timp să clipeşti
Orele parcă-s în zbor,
Nu uita să zâmbeşti!

Vreme, eşti duşman
Ne iei tot ce iubim
Şi cu fiecare an,
Noi mai mult îmbătrânim.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul meu

Capul meu
este foarte mare
mai mare decât jumătatea
neluminată a lunii
cap de tâmpit
şi încâlcit
e vina mea
şi a lipsei de lumină
ar trebui să-l tai
pentru câtva timp
(mai zice soacra că suntem nebuni)
măcar până la primăvară
ca să mă pot odihni
crede-mă
scap de povară
nu-l mai pot duce
mă plâng
ca Iisus
pe cruce
atârnă rău

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Toma Caragiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solia gândului

Am să trimit la tine gândul
să-ţi spună despre viaţa mea.
Să-ţi spună că îmi este rândul
ca să plec din viaţa ta.

Nu-i vina ta şi nici a lumii
că-mi pleacă lumina vieţii.
Pleacă precum strălucirea lunii
când dau zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planta învăţând olandeză

Timpul moare!
Put secundele cu inimile deschise
Se aud minutele cum bat
Orele călăresc minutarele interzise.
Număr
pajiştea cu o umbrelă din care ploaia
şi-a anunţat deschiderea
fulgerului. Ştii! Ştii!
Ştii să te laşi
cu paşii pe spate. Punct!
Am înţeles că sunt un garaj
din care
se aud
motoare cu îngeri în spinare
în picaj.

Nu, tremur de frică să nu vină iarna!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele Crăciunului

ce ciudat
şi-n iarna asta emoţia
s-a îngropat în trotuar,
fără vina pruncuciderii
brazii abandonaţi
plâng
inima munţilor,
lacrimile nu-i acoperă,
nici nu-i întorc,
stelele i-au părăsit.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut şi vină

... şi trădător şi veşnic pus pe goană
trecutul meu neruşinat şi gol
se vrea în rând cu puritatea diafană
a viitorului prezent în Creator

bărbat fiind, oricare-i vinovatul
ba spaţiul, ba timpul, ba chiar El
şi nicidecum nu-mi recunosc păcatul
adiacent trecutului mişel...

de ar mai opri încaltea, să mai stăm
la cină cea de taină ca pe vremuri -
femeia - simultanul meu blestem
cu acel trecut din dulcele meu tremur...

poezie de Iurie Osoianu (1 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi îngheţate

E-o linişte de care Luna plină
se-ntreabă: "Sunt eu, oare, vinovată?"
şi pune-o sărutare apăsată
pe-o noapte ce se-mbată de lumină.

Se-adună, parcă, urletele-n vaier,
iar paşii umbrelor se pierd în ceaţă
vibrând în inimile ce îngheaţă
pe sunete cuprinse-n negru caier.

E noaptea-n care haita se adună
cu ochi strălucitori, dorindu-şi sânge,
cu-o lăcomie care poate-nfrânge
voinţa unor alţi copii de lună
în ochii cărora timpul se frânge
în noaptea-n care Luna plină... plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!