noapte şi pace

Cimitirul

(dedicaţie lui Vio)

În cimitirul vechi, de mii de ani,
Cu cruci abstracte, care-n noapte stau să cadă
Pe sub streaşini de cavouri, sub umbra de castani
Stau şi-aşteaptă âncă, toţi cei ce-au fost odată.
Se-ascund sub lacrimi pruncii... Cu mângâieri de vis,
Pierduţi prin generaţii şi ere trec părinţii
Şi toată lumea pare-un paradis
Şi nuntă-i în morminte. Şi mult se miră sfinţii

"De ce atâta pace?" se-ntreabă uneori,
Căci lumea-i o tavernă şi-a mucegai miroase
Aici suntem cu toţii, la tâmple cu ninsori
Şi lumea noastră este doar un morman de oase.

Dar încă-s sentimente, de- aceea nu murim
Ci doar ne ducem somnul, de când nu ştim, în lume
Ne vor cinsti urmaşii căci noi prin ei trăim
Şi-acolo unde somnul se va opri, sub aripi

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire

Mă risipesc pe lespezi de altar
Şi dor tăcut, precum un duh în moarte.
Azi ghimpi de foc în inimă-mi răsar...
Deşertăciuni în lumea asta-s toate...

Pe ceruite aripi scriu, murind,
Chemarea unui Tată-Dumnezeu,
Fiorii morţii-n noapte mă cuprind
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu.

De mir, mi-e gândul flacără şi vis
Şi iată!-s crucea jertfelor de sine.
Mi-e sufletul o floare de cais,
Când doar Iisus, să mă primească, vine.

Şi îngenunchi, precum un vreasc şi plâng,
Căzând în netrupească devenire...
În mine gânduri, voci şi fapte strâng
Şi cer răsplata ce mi se cuvine.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea din iarnă

Începe astrul iernii măreţ să se topească
treptat îl simţi cum arde pe-al primăverii rug
şi-n urma lui rămâne o ţară românească
mai pură şi mai plină de semne de belşug
această iarnă aspră a fost un dar al firii
urcând pe cai de jertfă dintr-un trecut ocult
prin gura ei, pesemne, pelasgii şi ilirii
ne-au spus ce ierni domniră la Dunăre, demult.

Azi, suflă băltăreţul ca soarele prin lupă
surpând împărăţia zăpezii pe pământ
un singur colţ al ierbii e de ajuns să rupă
cu răsuflarea-i caldă armuri de neînfrânt
în staule jilave nasc alte generaţii
de vietăţi şi ierburi cu trup îmbălsămat
şi-n nopţi de ovidenii simţi cum tânjesc Carpaţii
de aurul şi vlaga care le-au fost furat.

Împung orbeşte puii prin bulbii de răchită
în cruciada hranei pornesc în zori de zi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea

Acesta este ceasul... sau cel puţin soseşte,
Dar ea unde să fie? De ce nu se iveşte?
Minuturi fericite sânt oare de pierdut?
Foarte puţine omul în viaţa lui are!
Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare...
Nu e nimic; o frunză în vale a căzut.

Noaptea în aste locuri n-are de loc tăcere;
Totul se mişcă, umblă, dar toate sânt părere;
Vântul, umbra mă-nşală, când crez a o vedea.
Luna aci s-arată, aci iar se ascunde:
Abia câteodată întunecul pătrunde,
Şi norii înainte-i se pun ca o perdea.

Poate că şi ea are o tainică-ntâlnire,
Poate că stăpânită d-asemenea simţire
Păşeşte-nvăluită în umbra unui nor,
Chiar în acele sfere care au ceresc nume,
Poate-amorul domneşte ca aerul în lume:
Cu ce drept omul singur să fie simţitor?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul ierbii-n beţia trezirii

Renaşte-anotimpu-n cuibare de dor,
Cu ochii-nsetaţi de potopul iubirii,
Se zdrenţuie geru-n migrene de nor,
Ispitind armonii în cămaşa trăirii.

Nechează hoinară copita-n nisip,
Şi fumegă-a floare şi-a ploi de cocori,
Se-mpiedică-n roua firavului timp,
Născându-i luminii hulubi voiajori.

Descalecă macii petale-n amurg
Pe oiştea neliniştii brăzdatei câmpii,
Se-adapă la sânul fântânii un murg,
Stingându-şi capriciul chemării pustii.

Se-ncing insomniile-n nopţi de amor,
Când spumegă sarea-n vulcanic huzur,
În mâneca lunii se naşte-un fior,
Ce-mpiedică zorii să toarcă-n azur.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul proscris

E doar un gând ce bate la poarta unui vis
Nerăbdător să intre, să facă o-ncercare
Şi, poate, să-nceteze prea lunga-i căutare
Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris.

Dormea, în noapte, visul, era în plină pace
Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa,
Iar gândul, observându-i privirile opace,
A-mpins, cu grijă, poarta ce totu-i ascundea.

Era ciudat acolo, chiar pentru el, un gând:
Imagini când mai clare, când şterse şi pierdute,
Cu amintiri în zborul ce devenea mai blând
Atunci când, curioase, veneau să îl salute.

-Voi, amintiri din vise, în lumea neştiută
Pierdută în uitare şi-n nepătruns abis,
Nu aţi văzut pe-acolo, ascunsă şi tăcută,
O amintire-anume, un gând rămas nescris?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub munţii care nasc multe izvoare

Sub munţii care nasc multe izvoare
Dorul meu aş vrea să îl îngrop,
Sub paşii mărunţi de căprioare,
Sub iarba verde, la umbra unui plop.

Sub razele de soare atât de blânde,
Sub priviri de păsări migratoare,
Dorul meu aş vrea să-l pot ascunde,
Sub cerul nopţii cu stele căzătoare.

Şi dacă dorul meu ar prinde rădăcini
Acolo unde eu l-aş îngropa?!
Poate mai amar şi mai plin de spini
S-ar întoarce şi iubirea mi-ar stopa.

Ce să fac cu el, unde să-l trimit?
Să mă lase-n pace dorul greu,
S-o iau de la-nceput, să pot fi fericit,
Să-i pot face pe plac sufletului meu.

[...] Citeşte tot

poezie de Răzvan Isac (2 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştii vreun anotimp?

Se joacă blânde raze prin frunzele pictate
De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod,
Dansează crizanteme în câmpuri parfumate,
Eu te sărut cu vara plecată în exod!

Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând,
Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia,
E noaptea mai senină când visului mă vând,
Îţi sunt atât de-aproape! Nu simţi tu vâlvătaia?

Zadarnic te prefaci că rătăceşti cărarea,
Ce duce înspre mine prin iarba necosită,
Absenţa mea te doare, botez ţi-e neuitarea
Cu lacrimi de culoarea brânduşei înflorită!

Opreşte-mă puţin până se-ntorc lăstunii,
Prea multă toamnă tristă a poposit în tine
Şi scrie-mă-n solstiţii cu cioburile lunii,
Nicicând să nu mai sece fântânile din mine!

[...] Citeşte tot

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu poţi... Tu eşti...

Tu poţi fi un drum pe care
Paşii vieţii rătăcesc,
Dar şi-ale vieţii picioare
Ce drum bun şi drept croiesc.

Tu poţi fi furtuna care
Rodul verii-l devastează,
Ori vară scăldată-n soare
Care rodu-şi prelucrează.

Tu poţi fi luna din noaptea
Unui suflet călător,
Sau o noapte pentru mintea
Sufletului visător.

Tu poţi fi-un ciclon sub soare
Cere traiu-şi devastează,
Ori o adiere care
Vieţi pustii restaurează.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!