Poezii despre ciori, pagina 4
* * *
Pe câmpul
de floarea-soarelui de aur
femeia merge...
pălăria cu boruri largi de paie
de pe capul ei.
îmi amintește de o umbrelă ascuțită
vine, se apleacă în fața
unor steaguri colorate, -
sperietoare de ciori
într-o cămașă simplă,
pantaloni aspri.
Cine este ea pentru mine
și unde se duce,
uneori înainte să apară
dispare, nu-i așa?
poezie de Stanislav Li, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea care adoarme zmeii
Dulci miresme se revarsă din mănunchi de fân cosit,
Colț de lună-n nouri galbeni, pare-se a adormit;
Doar luceafăru' străluce în oglinda unui lac,
Freamătă prin ierburi dese - agitat - un pitpalac...
Ceasuri bat în miez de noapte, adunând răzleții nori.
Într-un nuc din vatra luncii dormitează două ciori;
Noaptea umblă pe tărâmuri după zmei înfricoșați,
Dorm fetițe, dorm băieții printre basme legănați.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Anotimpul cu aripi de copil
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O gâscă sălbatică rătăcită
Singură, gâsca sălbatică refuză să mănânce și să bea,
iar strigătele ei caută stolul călător.
Cui să-i pese de umbra solitară
pierdută printre miile de nori din depărtare?
O auzi chiar și atunci când dispare din vederea ta,
chemările ei tânguitoare îți străpung inima ca un pumnal.
Jos, ciorile gălăgioase o ignoră:
mulțimi clevetitoare, mulțimi certărețe.
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu-i chiar
Mă trec fiori
De câte ori
Pe cer văd ciori
Vestind ninsori.
Mă tem că ea,
De iarna-i grea,
Nu va putea
Veni să-mi dea,
Din ochi măcar,
Iubirea-n dar;
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie
Plouă stupid...
Cerul își scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid.
Cârduri de ciori -
Neagră pecingine,
Flori de funingine
Zboară sub nori...
Plouă perfid.
Și-n doză minimă
Picură-n inimă
Neant acid.
Plouă de sus...
Toamna ironică
Îmi scrie-o cronică
Cât un Larousse.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Filozofia griului
Noi suntem români gri.
Sau mai degrabă cenușii.
Cenușii din cerul gurii
și până în orificiile de evacuare.
Nu suntem nici albi
nici negri
și nu tăiem niciodată
coada pisicii dintr-o bucată.
Pentru noi obediența
are o mulțime de nuanțe
de la gulerul jegos
și până la cioara vopsită
precum o blestemată
pisică neagră
fierbând în clor pentru a fi
lbită.
poezie de Dan Camer
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântece simple: Mărior
Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim.
Ciori au bătut văzduhul ca niște cuie și-mi
place-n urechi tăcerea cum scârțâie... Pesemne,
iar au pornit, în uliți, căruțele cu lemne.
Amurg. De-ar bate-n ușă deodată, cineva,
desigur că i-aș spune: intră! și ai intra.
Tăcerea-n noi și-n seara căzută-ntre covoare,
ar fierbe ca un cântec călduț, de samovare.
N-ai întreba nimica și-ai aștepta răspuns
Ți-aș spune: o lumină din mine s-a ascuns.
Vrei să ți-i pun la sobă pantofii de mătasă?
Ți-aș spune: ai picioare ca iepuri mici de casă;
și vorbele-ar rămâne limpezi și grele-n noi,
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Și mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deștept, de-atâtea ori!...
Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
și-aș fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză,
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.
poezie clasică de Benjamin Fondane din Priveliști (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apoi
Întâi se aude cioara.
Apoi porumbelul sălbatec.
Apoi cineva spală preșuri,
le stoarce și apa se-aude
curgând în lighean. Apoi
un sunet de roți frânate.
Vântul pieziș. Apoi
șoaptele măturii. Marea
trage spre larg. Se aude
ușa de după amiază
a cerului, lin desfăcându-se.
Frunzele-ncep un drum
anevoios. Se aude
pasărea somnului. Poate
și gestul pisicii cu puiul
în bot, străbătând panorama.
Din nou porumbelul. Apoi
apa-n ligheane. Apoi
marea în larg. Apoi toamna.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căderea ciorii
Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace și să-l înfrângă.
Și-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Și-a încleștat ghearele și și-a eliberat întreaga furie.
A țintit cu ciocul drept spre inima soarelui.
A râs în sinea-i până și-a atins vortexul cel mai adânc
Și a atacat.
La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lățit peste tot.
Dar soarele a devenit încă mai strălucitor
Iar cioara s-a prăbușit, înnegrindu-se, în flăcări.
A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
In așteptarea morții
..664, 665, 666 picături de sânge...
Foame nu-i, nici frică, nici durere,
Disperarea a trecut în timp,
Un Prometeu mâncat încet de ciori pe câmp.
Și doar o secera și un ciocan se vede
Adânc în cerul plin de stele însângerate,
Ce-mi luminează calea spre apusul mult dorit
Și aștept, aștept la infinit...
poezie de Stan Vlad
Adăugat de Stan Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre ciori? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ciori, adresa este: