Poezii despre petunii, pagina 4
Crinul Tigru
Crinul se înălța sfidător în mijlocul grădinii,
în centrul rondului de petunii, ca o cupă de cristal
din care s-au sorbit cele mai fine șampanii...
își desfăcea nepăsător cu semeață pudoare
petalele curbate ca un mănunchi de iatagane
ca fusta plisată a unei mândre fecioare
ca o afirmație sfidătoare
ca o mână întinsă acuzatoare -
petalele sale sclipeau ca neaua proaspăt căzută
pe-alocuri stropite de mici pete rubinii
ca obrajii fetelor ce aud prima oară vorbe de dragoste
staminele sale aurii ca vârful razelor de soare
ca niște sipete încărcate cu dulci nestemate
lăsau grele insecte îmbătate de licori aromate --
pistilul lung și fragil
ca un semn de exclamație
ca un corn de melc ieșit la plimbare
își întindea nasul adulmecând polenul fertil
tulpina se avânta arogantă spre cer
ca un neclintit ienicer
[...] Citește tot
poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fidelitate
și totuși!
nu mă voi duce prea departe
de mine!
cireșul așa de impersonal pentru alții
rămâne-ncrustat intimității mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna ușor de purtat
fereastra închisă într-o lume
împuținându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmițată întâlnește timpul
chipul strămoșilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare fără destinatar
în amurgul zilei de alaltăieri,
m-am întâlnit cu mine însămi,
la nordul străzii de deasupra sfârșitului.
nu, nu m-am recunoscut...
eram doar o umbră dezmoștenită
de pasărea ei cu cioc albastru.
azi, mă ninge cu petunii și cu fulgi de infinit,
troienind durerile și clipele abisului în doi.
obosită,
mă îmbrac în rochia de voal a fericirii,
e asimetrică și decorată-n tristeți umede;
frigul care o înconjoară e de culoare albă
și e tăcut
ca și mângâierea nopții.
urc patruzeci și șapte de cărări de apă.
tu mă privești infidel de îndelung
și admiri cercurile de fum ale inimii...
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind marea și bărcile cu pânze
mi s-a părut bătrânețea
invenția timpului
ca noi oamenii să trăim cu frica zilei
de ieri și de mâine,
să ne privim în oglindă mereu speriați că poate
nu ne vom recunoaște privirea,
gesturile cu care încercăm să convingem că
bucuria de-a fi ne-ar putea face fericiți dacă moartea
n-ar ocoli foarte mult.
am oprit pe locul unde au murit Adam și Eva
să las flori:
nici crini, nici petunii,
câteva fire de nu-mă-uita
pentru ca generațiile viitoare
să-nvețe teama de puterea cuvântului.
circula o legendă potrivit căreia diavolul
a vrut instaurarea Republicii,
nu neapărat uzurparea,
șarpele căzuse la mijloc,
[...] Citește tot
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Excepția de la regulă
a fost o vreme
când cutreieram străzile
pur și simplu mergeam...
pur și simplu existam ca și cum
asta aveam să facem întotdeauna...
burta trotuarelor se juca înghițind urme
dâra șotroanelor incrustate în adn
bunăoară șorțulețul meu galben-cu-gărgărițe
bunăoară borcanul tău verde cu compot
! un spiriduș scotea dintre degete puful viu!
cireșii erau aceiași dintotdeauna
fântânile adăposteau ape
lângă îngrămădire de petunii
! o mireasmă aparte desprăfuia drumuri
ERA o după-amiază nesfârșită de vară
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În februarie ne dăm cu lupii
noaptea o să-ți pară stranie
necuvioase apucăturile ei: fată mare pe tușă adesea rămasă
numărând golurile din trotuar/ vidurile din inimă
dușmancă personală de moarte țigancă fără de scrupule
prin dinți mult-prea-albi îți va trece neputințele
gigantica dependență de mine
cârduri de cocori vor duce în ochi supliciile trupului
toate grămezile acestea atât de facil accesibile puțind a hoit/ a ieșire-din-ceruri
porumbei parkinsonieni vor căra în oase sticle otravite cu petunii
florile mele de altădată strident oxidate în absențele tale
delirul acesta în care haotic suflete mor strangulate în sânge...
alte formule de duzină/ destinul peticit iară și iară cu încă o dâră groasă de gemete
și eu virgina/ (ne)dusa la biserici/ cu memorie de elefant și coapsă fină până la tine
nicio cosmogonie!
nimic să inspire penuria eului împresurat de dihănii
poate creanga aceasta rămasă dintr-o tristețe: să fi fost vară? să fi fost mine?
poate amprentele... poate podul silabelor onirice și foamea teribilă
a lupilor sfâșiindu-și burțile ca să nu ucidă
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viermele și melcul (fabulă)
După ploaie, în ogradă,
Pe-o cărare, într-un sat,
Melcu-i bucuros să vadă
Vreme bună de umblat.
Cum îl știm, cu casa-n spate,
Fără grabă, măsurat,
A avut pe săturate
Iarbă grasă de mâncat.
Ochii-n vârfuri de cornițe
Ageri îi îndreaptă-n jos,
Spre petunii și roinițe;
Drumul nu mai e prăfos!
Cine e ca el? Cu toate!...
E stăpân, are un rost,
Cu căsuța lui pe roate,
Oricând stă la adăpost!...
Pe cărare, lângă dânsul,
Un biet vierme ofticos,
[...] Citește tot
fabulă de Gabriela Gențiana Groza (16 august 2014)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rapsodii de toamnă
I
A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Și-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.
Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fânețele.
Toate florile șoptiră,
Întorcându-și fețele.
Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.
Mai târziu, o coțofană
Fără ocupație
A adus o veste-n goană
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alienare (versuri)
Sigur, iubita îmi spune
Ești un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut știam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Ești un nimeni îmi spune norul plutind precum albușul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbățel în chiloți, nu vă speriați, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche ființă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată și leagă maimuța de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre petunii, adresa este: