ceas şi suflet

Înger şi demon

Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare. ­
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă; mare;
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură:
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El vegheazâ,
Coatele pe braţul crucii le distinde şi le-aşază,
Ochii cufundaţi în cape-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cucul

Cântă cucul în grădină,
parcă-mi caută pricină,
deşi n-are nici o vină.
Cucu-şi umflă pântecul
şi-şi dezmiardă cântecul
slobozindu-şi sufletul.
El singur ştie ce spune,
dar nu-mi sună-a vorbe bune,
că am inima tăciune!
Poate-şi caută perechea,
îmi e chiaună urechea,
simt că mă încearcă strechea.
El tot zboară singurel,
are cântecul rebel,
dar eu nu pot fi ca el.
Zboară tot din creangă-n creangă,
n-are cine să-nţeleagă
cântarea-i un pic beteagă.
Că el doineşte cuceşte,
cântecu-i mă cucereşte,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre "Phoenix"

În dansul fremătând al vieţii puteai să-mi fii
Vis pe căi neştiute ce se pierde în taină ca spuma mării
Închisă într-o saticlă de şampanie.
Eu în lumină de candele te port în patul fericirii,
Plutind extaziat de frumuseţea ta
Şi de mirosul florilor ce eu ţi-am aşezat în păr.
Şi noi, aciuiaţi în ploaia viselor
Sub streaşina gândurilor...
Ne atingeam, ascunzându-te la pieptul meu
Când tu m-ai străbătut ca o descărcare electrică
Ce n-am ştiut s-o definesc.
Defibrilator sau fulger nocturn?!
Trezindu-mă din comă ca pe un alpinist,
Intrat în hipotermie,
După ce-a escaladat un munte de plăceri,
Lovindu-se cu tâmpla de stele,
Căţărandu-se pe tine, cu schiurile-n mâini şi aripi la picioare,
Alunecând pe tine ca pe derdeluş,
Zburând şi ţopăind în jurul tău,
Cu fluturi în stomac şi în creieri cu greieri.

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset amor

Când dragostea începe să se scurgă,
Nu mai e unica ce-a fost cândva, etanşă;
Reproşuri îi iau loc în avalanşă
Şi căi din una-s două să parcurgă.

Din orice zâmbet, rictus e, sarcasm
Şi caldul ochilor e sticla mată, rece.
Răspuns e veşnic "nu" la tot ce se petrece
Şi libidou-i silă, din orgasm.

Nu mai sunt fluturaşii-n faldul de stomac,
Nici tresărirea de întâlniri, surpriză...
Dorinţa de câştig de suflet e-o remiză,
Iar inima doar un ceasornic cu tic-tac.

"Iubit-o", "dragule", au devenit tabu,
Cuvintele de-amor tot mai jenante,
Până şi gesturi tandre-s ezitante...
Pronume personal nu mai e "ce faci, tu?".

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea de nori netarmuriti...

Zi de zi...
O mare de ninsoare statatoare...
Strabate pe deasupra noastra ca o zana pazitoare...
Noi n-o vedem cu ochii adevarati,
Si de ei nu suntem interesati,
Si cate-o data uitam ca sunt acolo...
Dar ei nu au plecat si nici nu ne vor parasi,
Pana-n ultimul ceas vor strajui...
Marita si neasemuita bolta cereasca...
Ca niste strejeri falnici oprind cate o data sfera luminoasa...
Mie greu sa zic ca uit si eu cate o data...
Dar când esti ingandurat spre cer ochii ti ia-i aruncat si de griji ai scapat...
Ce alt leac mai bun de ingandurare este o privire spre departare...
Asa mintea mintea ti se goleste...
Si sufletul se usureaza si nu patimeste...

poezie de Cătălin Manole
Adăugat de Cătălin Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger şi demon

Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,
Coatele pe braţul crucii le destinde şi le-aşază,
Ochii cufundaţi în capu-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga prin iarnă

Colind ca o zidire albă, potrivnică, fatală.
Să nu mai cântaţi mâinile-acestea strângătoare
de munci ale sufletului şi nici Dumnezeul în haine de gală.
Ni se pare această ninsoare, doar ni se pare.

Cum se culcă vânatul în urmele tale adânci
şi furat de somn îşi îngheaţă nedumerirea de veacuri,
cum pe scripeţi de aur nu şi-a urcat nimeni disperarea la cer,
mai sunt globuri ce se ridică de pe funduri de lacuri.

Şi cântece oarbe, hrănindu-se blând cu ochi afumaţi în cetini
şi straie şi nopţi ca de nuntă vrăjmaşă – toate mai sunt;
lungite pe labele din faţă aşteaptă un cuvânt –
incendiu pe o scenă de teatru săpată-n pământ.

Dar peste toate acestea ţipă nişte copii:
a-nceput, a mereu început, a bătaie de ceas prins în gheaţă,
şi toată cununa acestor zăpezi începe-a albi
înnobilând putregaiul de slavă al schimbării la faţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!