Poezii despre diabet, pagina 5
Era timpul florilor
cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate și reprezentanțe
iar azi, pe șoseaua dorințelor mele
îți trimiți ochii albaștri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzișul roz de castani.
ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliții tăi mă fotografiază în mii de poziții, îmi spionează secreția insulinei
iau interviuri până și trusei mele de bărbierit
și îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivățul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.
de-acum, până și șoferului tău mă adresez cu efendi
până și lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, gulerașului tău cu dantelă
îi croiesc și agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătrați de vitrină
vin într-un suflet când lenea ta clopoțește...
parcă ești un păun, cu bucureștiul înfoiat în spatele tău.
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Urzica
În atâtea ipostaze
Este bună la ceva...
În salate, dar și-n supe,
Simplă, ori cum veți mai vrea.
E ca sarea și piperul
Când ne pișcă-n epigrame...
O "Urzică" vrând să-i schimbe
Pe cei care fac fasoane.
Bună-i pentru glicemie...
Purificator stilat!
Pentru cei cu anemie
Stimulent adevărat.
Bună-i și la frumusețe,
În șampoane și-n catrene...
Mergeți și vă luați "Urzica"
Câtă vreme mai e vreme.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă Mamei Românii pentru mult iubiții fii
În cotloane insalubre, triști, filozofăm și plângem,
Către cer, amenințare, pumnul împietrit îl strângem.
Risipirea neființei, azi în ființă se-ntrupează
Și ne pierdem în uitare... În regres se progresează.
Plâns de lacrimă acidă spală rănile murdare,
Umbre de furtuni nocive vin mai amenințătoare.
Trec îngenunchiați strămoșii, în mormânt vuiesc și urlă.
Ura-n noi se risipește... Iar sunt semne de furtună.
În cotloane insalubre, triști, filozofăm și plângem...
Prin analfabetizare, unde oare-o să ajungem?!
Frângeți ramurile vieții prin sortita sărăcie
Și lăsați înlăcrimată veșnic, maica Românie...
Întunericul se-afundă-n suflet și cu mucegai
E pavată calea vieții... Lungă-i calea către Rai!
Am primit promisiunea de-a ne fi mai bine, dar
Se tot minte, se tot fură și speranța e-n zadar.
Către cer, amenințare, pumnul împietrit îl strângem,
Risipiți printre dosare, sfânt și drept, oftăm și plângem.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre diabet, adresa este: