Poezii despre ceas și suflet, pagina 55
Moartea lui Gheorghe
Când norii se lasă hoinărind peste vale,
Ei dau un semnal de tristețe și jale,
Pentru copilul ce trăiește o dramă,
Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă.
Scoală Teofile și-nhamă un cal,
Că vreau, mai dimineață, s-ajung la spital,
Mă doare, de-o vreme, prea tare în piept
Și simt parcă o gâlmă sub umărul drept.
Mă doare grumazu și prea des tușesc,
Mă usc pe picioare, de-abia mai pășesc.
-Vin și eu? Măi Gheorghe! Tu nu te simți bine!
Sau iei și copilul să meargă cu tine?
Să poți trimite-o vorbă, de-i fi internat,
Cu ce spune doctorul, domnul Ignat.
- Lasă, nevastă, că n-o fi un bai.
Legați la căruță pe amândoi-cai!
Să meargă mai iute, că drumu-i cam lung
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Altă glossă... de toamnă
De toamnă tremură-n adâncuri lumina... și se risipește.
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Iar noi, de dincolo de moarte, cânta poemele iubirii.
În jarul stelelor de-o clipă ne regăsim nemărginirea
Și transcendent prin altă lume ne urmărește fericirea.
Poem clocotitor și sumbru, un somn profund, bolnăvicios,
Pornim în vis, pe drum de stele, întâiul pas de abanos.
De toamnă tremură-n adâncuri lumina... și se risipește
În ochi înfometat de stele... acelui care mai iubește.
Se scutură de umbre noaptea... și frunze cad... și lacrimi cad,
Doar șoapta-n cețuri mai vibrează în timp ce flăcările ard,
Lăsând cenușa existenței un timp ascuns la ceas târziu,
Când biet semănător de lacrimi, altar tăcerii am să fiu.
Singurătatea trece iarăși în pași grăbiți spre nicăieri,
Iar eu rămân aceeași umbră, poem tăcerilor de ieri.
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește.
Bat ramuri clopotul tăcerii și val de-nsingurare crește.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă... de toamnă
De toamnă tremură-n adâncuri lumina... și se risipește.
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Iar noi, de dincolo de moarte, cânta poemele iubirii.
În jarul stelelor de-o clipă ne regăsim nemărginirea
Și transcendent prin altă lume ne urmărește fericirea.
Poem clocotitor și sumbru, un somn profund, bolnăvicios,
Pornim în vis, pe drum de stele, întâiul pas de abanos.
De toamnă tremură-n adâncuri lumina... și se risipește
În ochi înfometat de stele... acelui care mai iubește.
Se scutură de umbre noaptea... și frunze cad... și lacrimi cad,
Doar șoapta-n cețuri mai vibrează în timp ce flăcările ard,
Lăsând cenușa existenței un timp ascuns la ceas târziu,
Când biet semănător de lacrimi, altar tăcerii am să fiu.
Singurătatea trece iarăși în pași grăbiți spre nicăieri,
Iar eu rămân aceeași umbră, poem tăcerilor de ieri.
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește.
Bat ramuri clopotul tăcerii și val de-nsingurare crește.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nume
Ah! cand cineva iubeste, cu ce mila si-ndurare
Uita, iarta si impaca greseala oricat de mare!
Ah amarnica durere despartire de amor
Ce voi face fara tine oare, e posibil sa mor...
Iubirea se pogoara pentru cel care nu merita
Si sadeste viorele si gingasi toporasi langa spini...
Ah mai baiete, ce esti dintre muritori
Ai iesit in calea-mi ca trandafirul intre alte flori;
Prin a ta dulce suflare din patimi m-am ridicat,
Gustand din para ce-mi aprinde amorul meu curat..
Iubindu-te simt fiinta veacului viitor
Caci raiul din acea lume pe pamant este amor!
Lacrimi am varsat, din ceasul in care m-am indagostit
Aveam infipta in piept sageata... de cand te astept!?
Rabdare nu mai pot sa fac, dupa boala care zac;
Inima care ti-am dat-o numai tu s-o stapanesti;
Sa sfasiat si nu mai poate ca tu sa o gasesti;
Au vinovata ma gasesti pe mine ca te-am indragit?
[...] Citește tot
poezie de Larisa Cernat
Adăugat de Larisa Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Tutuneria
Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(și de l-ar ști cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi dați spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre și ființe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
și-ncărunțindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate și tot
pe drumul nimicului.
[...] Citește tot
poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul stejarului (Oanei)
Se topesc zăpezile mirosind a primăvară
Mi se face dor de tine ca pădurilor de cer
Când înmuguresc și crud sufletul și-l dau afară
De sub coaja plictisită de-ntuneric și de ger
Ce-i pădurea? O-ncercare de suire fără scară
Dorul ce-l poartă pământul de-a se ridica la stele
Ce sunt eu? Stejarul care la-nceput fu ghindă rară
Dar de dragul unei fete ce venea după surcele
Se făcu lăstar de tufă, răsărind să-i facă semn
Și crescând să-i facă umbră și murind să-i facă foc;
La povestea cu iubirea dintre inimă și lemn
Vă poftim să luați aminte pomi și oameni la un loc:
La-nceputul vremii noastre, jos la poala codrului
În căsuța peste care dai de-apuci poteca-n sus
A venit pe lume Oana fata pădurarului
Dulce-n glas, la suflet bună și frumoasă de nespus...
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Revenind nesilit la tine
Rătăcitor plin lume și prin așternuturi
Albe ca de margarete calde,
Am tot mușcat și-am prins săruturi
Din buze pline cu parfum de izmă verde
Ce se pierdea prin gura mea, hoțește,
În timp ce ochii vânturau în grabă
Miile de fire unse cu ulei de nucă coaptă,
Ce-mi înfiora plăcut doi iriși, tremurând în păr,
În părul ei atât de lung și moale,
O salcie muiată-n râu și-n ploile de vară
Ce caută cu disperare Soarele, să se usuce.
Pribeag prin brațe de femei străine-am fost
Cu sânii dornici să atingă cerul,
Muiați în șpriț de vin, și-apoi în miere,
Mi-au fost dulceața limbii mele, ore-n șir,
În timp ce amiciția de-amor strângea
În taină, toate clipele trăite în extaz
Cu bucuria unui suflet ce a dat în pârg
Atins de vraja razelor ce-aduc iubirea,
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (10 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Navigatorul
Aceasta este o poveste adevărată este povestea mea
Și-a întâmplărilor mele, îmi povestesc călătoriile
Și suferințele din zilele de mari încercări,
Din momentele de răstriște, necazurile pe care le-am îndurat,
Cum, la bordul corăbiilor, am trecut prin multe îngrijorări,
Zvârcolirea teribilă a talazurilor asemeni unor balauri uriași
Din carturile zbucimate de noapte, când nava
Se-apropia de colții perfizi, șuierători, ai stâncilor submarine,
Iar eu, în vântul tăios, stăteam de veghe pe teugă.
Picioarele îmi erau înlemnite de frig,
Suspine fierbinți îmi umpleau pieptul. Foamea
Îmi chinuia trupul frământat de vâltorile mării.
Omul de pe uscat, unde traiul este mult mai îngăduitor,
Nu-și poate închipui-n ce chinuri amare-am înfruntat iarna
Pe marea rece cu sloiuri plutitoare, pe drumurile singurătății,
Înconjurat de țurțuri, sub loviturile averselor de grindină,
[...] Citește tot
poezie de Autor necunoscut, Anglia, sec. al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Osânda
Urca Isus cu crucea-n spate
Urca urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Și chinul Lui îngrozitor
Slăbit Isus și plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâți văzând cum Ființa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar
Bătut cumplit și schingiuit
Purtându-și crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viața pentru noi să-și dea
Slăbit de chin și dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deși se vrea blând și supus
[...] Citește tot
poezie de Ioan Daniel Bălan (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iederă sfâșiată
1
Nu cumva-i ignoranța în care se adâncesc stafiile în burg?
Și ca o pulbere de veacuri renaște iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănușă plutește-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.
Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepții,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecții
Dintr-un ospiciu ce-și schimbă forma-ntr-o oglindă.
Într-un sanctuar sfârșit se-așază tabloul magistral,
Ce ființă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici și monstrul Adelin...
Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuș de nea și albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,
[...] Citește tot
poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ceas și suflet, adresa este: