Poezii despre anotimpuri și visare, pagina 8
Visez la trena iernii...
visez la trena iernii pe-un vânt de primăvară
și-mi trec prin emulații artere rădăcini
acaparând trăirea-mi zenitul mă-nconjoară
cu steaguri de lumină din cercul de lumini
de ce tu moarte alba te stingi de-acestă pară
și brațele de sticlă ți le așezi pe-al meu
grumaz de-i iei culoarea și îl înalți să piară
în veșnicele dansuri de flori și curcubeu?
ascund în ochiul serii o pașnică răcoare
și calc în drum pe raze ca pe-ascuțite lame
chiar noaptea luna scoate săgețile din soare
să-mpungă odihnirea și-apoi să o destrame
îmbrac trudit amarul când de atâta dor mă
aruncă anotimpul pe-a-nghețurilor formă
sonet de Ionuț Popa (14 aprilie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mi-a înmugurit un gând
Din împletite rugi înălțătoare
Și din noianul viselor, plăpând,
În minte mi-a înmugurit un gând,
Ce-a tresărit în nuda lui splendoare.
Ca-n chinurile facerii-n sudoare,
A străbătut pieptiș un anotimp
Și înfruntând urgia în răstimp,
Înmuguritul gând ajunse floare.
Tot asaltând a timpului coroană,
Spirala vieții, atingând zenitul,
Cu-a ei cântare-nfrânse infinitul
Și se-aruncă în brațe de nirvană.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarea
Zarea clipelor albastre
trezește deodată vântul,
peste ploaia fermecată
care își pornește cântul.
Picături de gânduri reci
curg într-una peste flori,
ele ies din visul nopții
și deodată dau fiori.
Ascult frunzele cum cad,
foșnetul de anotimp,
copacii mai rar apar
în veșmântul lor de ghimp.
Așteptările de seară
vin în raze de speranță
și plutesc cum este globul
argintiu și plin de viață.
poezie de Ion Răduț din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sentiment
Este un gol în mine
și-un izvor de cuvinte.
Versuri albe, slove banale,
cuvinte ce dor,
ce fără ea mor
în orice timp
și anotimp.
Sunt vise ce vor, în durerea lor
să se pridă cumva,
de poala ta.
Trup de cuvânt clădit din pământ
plin cu idei
date de zei,
impur, dar sublim
ca de jad,
culoare de iad,
ochi-ți cu grai
lumină în noapte ce inima îmi bate
puțin, cât de puțin...
Doamne, e divin!...
poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Obsesie
Obsedat de gălăgie, în neliniște trăiesc,
Mă calmez, mă enervez, nu-i normal, nu e firesc,
Am fugit de vânt și ploaie să ies dintr-un anotimp,
Am întârziat devre, e și am ajuns târziu la timp.
Am ieșit din drame, doamne, chiar și din minți mi-am ieșit,
Sun nebun, poet bolnav, psihic am înebunit,
Dorm, visez focuri și arme, și cum pierd acest război,
Simt cum mor, simt cum rezist, dar și morții sunt eroi.
poezie de Ionela Hondreac (21 iulie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Eu vin cu primăvara la ureche
Și bucuria unui Martie frumos.
Prin ghioceii fără de pereche
Deschid poteca visului frumos.
Sunt vestitorul soarelui curat
Din anotimpul cu îndrăgostiți.
V-aduc aminte dacă ați uitat,
Să râdeți, să cântați și să iubiți.
Sunt împletit cu suflet și iubire
Și vin din iarnă ca să plece ea.
E primăvară, eu, vă dau de știre...
Ca plată, să mă poarte cine vrea!
Semnat, mărțișorul!
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimp
Frunza se leagănă în valuri de vise...
Durere și clopot
Pe arcușul toamnei cântând.
Val de răsărit straniu
Aprinde al tăcerii pământ.
În unghere, razele lunii
Scaldă noaptea furtunii.
Aurii cad valuri de lumini peste
Lacrima chipului flămând de iubire.
Suflet - săruturi de sângeri îți pătează
Puritatea de îngeri
Și aripi de ceară și aripi de muselină,
Se leagănă în valuri de vise,
Cu frunza-mpreună.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gothic 17
stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părți inegale,
stai lângă mine.
nu te întrista,
anotimpurile îți vor mutila fața cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeții mincinoși,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuți unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.
nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simți în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îți vor schimba numele, sângele, viața.
stai lângă mine,
[...] Citește tot
poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din vise
De azi, am hotărât că voi rămâne
Să-nving și toamna asta dintre noi,
Să-nlătur vântul rece care suflă
Între cuvinte, dragoste și ploi.
Și mi te-nchipui, când venind spre mine
Fără să-ți pese de va fi noroi,
Va trece toamna dintro clipă rece
Iar cartea vieții mele-ți va fi foi.
De azi am hotărât, mai bine toamnă,
Culori ce înverzesc peste un timp,
Dintr-un șuvoi de picuri de ploaie
Îți scriu miresme despre anotimp.
Dintre cuvinte, dragoste și viață,
De azi am hotărât, nu voi pleca,
Mi-e toamna anotimpul revenirii,
Din vise, eu nu pot ipoteca...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În visul păcatului
Noaptea albastră mi-a pus în vis păcatul
Tras pe buzele căpșunilor de două buburuze
Identice cu mirosul poienii în care caii pasc
Din părul tău așchii de foc cernut în spuze.
Noaptea albastră mi-a pus viața-n cupa
Vântului din care beau cu inima ecouri
Îngerii ce călăresc pe șeaua anotimpului
In vitrina împodobită cu false bibelouri.
Noaptea albastră pune aripi de încercare
Melancoliei din pista de aer cu brațele goale
Înfipte în spuza plămădită în poezia iubirii,
Peste caii mei buburuzele dau rotocoale.
Visele stivuiesc în cer jar de stele, în poiene
Fire din părul tău înnodat cu regina nopții
Unde își întinde hamacul răbdarea păcatului
Mai albastru decât rătăcita viteză a morții.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre anotimpuri și visare, adresa este: