Poezii de Adrian Munteanu
Scriu un sonet. Deplină amăgire
Scriu un sonet. Deplină amăgire
Că prin canon mai liber mă voi face.
Dar sunt ce vreau, ce știu și ce îmi place,
Modest cârpaci de vorbe și iubire.
Un gând buimac într-un ungher îmi zace
Și nu-i găsesc firava limpezire.
Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire
Și mă aruncă-n lumile opace.
Trec voci cerșind cărarea neumblată,
Dar altele, urlând, ademenesc
Cu zarea lor etern împurpurată.
Când verbe-n cuget tainic mă sfințesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc.
sonet de Adrian Munteanu (5 aprilie 2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu ființa.
Deschide porți să bântuie dorința
Pe-nvolburate pajiști cu silfide.
În pat să-ți lepezi caldă cuviința
Și sânii dornici de-ncleștări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea și putința.
Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ținut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă
Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Și ațipim la umbra unui vis.
sonet de Adrian Munteanu (18 ianuarie 2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Mă despart senin
Nu-i clipă-n care cerul să nu cheme,
Între-austere ziduri de cetate,
O mamă, tatăl, sora sau un frate,
Cu ochi închiși, tăcuți, uitați de vreme.
Iar porțile rămân desferecate.
Trec corbi țipând și vântu-n ramuri geme
Pustiitor, dar nimeni nu se teme.
Strigat a fost și nu se mai abate.
N-am să-ncrustez o lacrimă-n uitare.
Rămân așa, pierdut și trist, dar demn
Și mă despart senin, chiar dacă doare,
De cei mai dragi, vegheați de cruci de lemn.
Căci nici un loc din lumea pieritoare
Nu e al morții, ci al vieții semn.
sonet de Adrian Munteanu (14 aprilie 2012)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți sunt obrajii limpeziți de rouă
Îți sunt obrajii limpeziți de rouă
Și tălpile de întuneric ninse.
Ating pe trupul tău din zori ne-nvinse
Uimita floare desfăcută-n două.
Pe coapse frâng tăceri în noi descinse.
Prin jilava surpare dată nouă
Ne asfințesc păcatele și plouă
Cu năluciri în dans năvalnic prinse.
Înlănțuiți primim o dimineață
Și rând pe rând zăgazurile cad.
Patu-i clădit din aștrii de verdeață,
Pereții fac spre ceruri tainic vad,
Sălcii din vis sunt grinzi de nori pe viață,
Lumina clipei e-un feeric brad.
poezie de Adrian Munteanu din Tăcerea clipei (Sonete 1) (24 iunie 2004)
Adăugat de Adrian Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zadar
Furați-mi voi lucirea din orbite,
Împleticita teamă să m-atingă,
Stârniți furtuna ca în piept să-mi stingă
Nădejdile și împlântați cuțite;
Întindeți ura, să mă prindă-n chingă,
Ochiți un zbor cu gloanțe ruginite
Și sloboziți din văgăuni termite
Să rupă fibre, spaima să mă-nvingă;
În temniți reci zvârliți rânjind dreptatea
Ca să rămână doar un searbăd drog,
Cu străji de corbi înconjurați cetatea,
Pe tron suiți un cerșetor olog;
Luați-mi voi cu silă libertatea!
Îmi va rămâne-n suflet, când mă rog.
poezie de Adrian Munteanu (16 mai 2012)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-mi, iubito, unde-ți e popasul?
Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul?
În cuib zănatec, în amurg de ceară?
Unde-ți așezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul?
Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-a despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară?
Lasă-ți coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Și din căuș de patimi apă vie,
Arde-ți veșmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,
Aceeași Ană, pe un nou altar.
poezie de Adrian Munteanu din Tăcerea clipei (Sonete 1) (30 iulie 2004)
Adăugat de Adrian Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce să scriu sonete azi
De ce să scriu sonete azi, când veacuri
De gesturi tandre-au devenit istorii,
Când melosul suavelor prigorii
A fost ucis în silnice atacuri.
Ca să mai simt parfumul fin al florii,
Să urc visări de taină în hamacuri
Și magice săruturi din iatacuri
Să le prefac pe toate în victorii.
Ca să-mi cultiv râvnirile ascunse,
Uitate-atât sub un tărâm anost,
Prin văgăuni cu umbre reci împunse
De gândul blând, cel ce cândva a fost.
Zvârlind poveri în bezne nepătrunse,
Mai scriu sonete, ca să am un rost.
sonet de Adrian Munteanu (11 februarie 2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un apus de viață (fiului meu, Titus, violonist dincolo de ocean)
Mai știi atunci când te țineam de mână
Să poți urca șovăitor o treaptă,
Când îți iertam surâzător o faptă?
Țineai vioara sub bărbie până
Trasa arcușu-n cer o cale dreaptă
Și deșira uimirea ghem de lână.
Și-acum acorduri în auz se-ngână
Și-n sală mama să apari așteaptă.
Nu s-au pierdut isprăvile în ceață.
Pe-atunci prin fapte viețuiam anost.
Abia târziu mi-a răsărit în față
Sonetul blând, să-mi împlinesc un rost.
Odată doar, într-un apus de viață,
Tu, fiul meu, să afli că am fost.
sonet de Adrian Munteanu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-negresc o coală de hârtie?
De ce-negresc o foaie de hârtie,
Cine-mi citește slova vlăguită
Și-un gând zdrobit sub tropot de copită
Pe care-abea în treacăt de-l mai știe?
Pentru a cui risipă adormită,
Din care-am tot tăiat câte-o felie,
Însingurat mă-nchid în colivie
Ca să aștern uimirea-n trup ivită?
De e doar unul logodit cu rima,
Îi țes veșmântul meu din fir domnesc,
S-asculte-n scaun argintat sublima
Cântare-n rai, când clopote-ațipesc.
Secunda mea, trudind, se-nalță prima.
Cu tainele din jur înmuguresc.
sonet de Adrian Munteanu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Adrian Munteanu, adresa este:
