Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Adrian Nicula

Poezii de Adrian Nicula

Mama

Mamă în doliu cu doi copii la piept,
Renaști din cenușa încinerării
Iubirii tale ucise, cu noi și
Mai vitale puteri nebănuite,
Iei cărămizile casei distruse,
Una câte una și clădești din nou
O vatră-n care să ardă foc veșnic,
În jurul căruia se va închega
Sfântă familia și știi din instincte
Pecetluite-n sânge, cum să umpli
Rolul vieții tale, cu nepăsare,
Privești potrivniciile, ce vin și
Pleacă, lupta ta e o luptă sacră,
Deschide ochii, vei vedea, ai învins, deja...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Auxilium

Un albastru de culoarea cernelii
Mă îmbrățișează cu farmecul său,
O pată de vopsea devenită-n timp
Abstractă în memoria mea avidă
După materiale de construcție, un
Albastru cu care îmi clădesc mica
Bucată de cer pentru vise sacre,
Un albastru ce trebuie să iasă în
Evidență, e culoarea apei din
Vaza de cristal transparent în contrast
Cu negrul melancoliei lunare,
Albastru insistă să reprezinte
Seninul, ziua de mâine, speranța
Ce sfidează realitatea morții....

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crustacee

Dăruiești totul, te dăruiești pe tine,
Și totuși îți păstrezi masca pe chip, nu vrei
Ca el să se apropie, mai mult decât ar
Putea să te rănească, sufletul tău îl
Ți la adăpost, sub carapacea unui
Crustaceu, platoșă pe care o dezbraci
Doar în deplină singurătate, noaptea,
Când fumezi țigară de la țigară, și
Îți îneci durerile în lacrimi pure,
Asculți valurile mării cum se sparg și
Se retrag cu aceeași monotonie
În care se scurg acum minutele, în
Noaptea-aceasta, aștepți să se întâmple o
Schimbare, radicală, vindecarea lui,
A ta, care mereu te dai îndărăt...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Delfica

În ochii tăi caut
Unicul răspuns.

În privirea ta caut după
Acel poem adânc ascuns,
Scris de viață prin tine,
În tine.

În zâmbetul tău caut să
Întrezăresc sacrul!

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deneuve, de dragoste

Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmărește în métro,
Pe străzi, îmi zâmbește din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzește sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerșetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dora Maar

Departe sunt:
Închinări de suflet spre certitudini efemere,
Căutări înfrigurate, iscoditoare căutături
Prin vitregii de primejdii pribege, tu m-ai găsit...

În prezența ta,
Tentacule de gânduri amorțesc, se retrag,
Ca demonii alungați de o prezență sfântă,
La tine, prin tine, se-ntoarce liniștea
Din făgașuri străine
Și caii sălbatici se opresc din goană,
Prin tine se-ntoarce pacea diafană,
Tu ești pajiștea de flori albastre,
Unde, centaur ostenit de lupte sihastre,
Voi îngenunchea...

Vreau, să nu înceteze pasiunea, durerea,
Un cer senin, ce nu amenință pe nimeni!
Mă primești în odaia ta:
Pe masă stau pâinea, vinul și sarea,

[...] Citește tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Floare de colț

Prin colindările mele te-am găsit
Sus pe stâncă, singuratică, tristă,
Înfrunți neînfricată vijelia,
Nu sunt un colecționar, nu te smulg din
Lumea ta, în care sălbatică ai
Crescut, chiar dacă aș vrea, nu pot, să te rup,
Ci mai degrabă, mă pun lângă tine,
Să prind și eu aici sus rădăcini, vom
Privi-mpreună zarea, peisajul,
Vom răbda vitregia pământului,
Ne vom închina-mpreună cerului,
Vom sta neclintiți, cu rădăcinile
Legate de tăria granitului,
Într-o unică simbioză, trăim
Împotriva tuturor așteptărilor...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Galateea

Chipul tău de marmoră, încremenit,
Mi-l dăruiești, sunt fidela oglindă,
Ce-ți vede sufletul de griji frământat,
Întreaga ta durere revarsată
Pe fața ta frumoasă și crispată,
Minute în șir rămâi împietrită
Și fața ta frumoasă, îngrijită,
Se transformă într-un peisaj iernat...
Încet pielea-ncepe să se destindă
Și fruntea încet, încet s-a descrețit,
Îmi zâmbești, cu privirea arzătoare
Ești din nou vie, de nerecunoscut,
Pe chip, vioiciunea-ți din nou apare,
N-a fost nimic serios, totul a trecut.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În inima nopții

Îngerul te conduce în inima nopții
Prin puterea unui singur cuvânt, pe care
Nu-l mai poți ignora, fiindcă este mai tare
Decât orice argument contradictoriu și
Prin acceptare, te lași purtat de Dumnezeu
Într-un loc al întâlnirii, unde conflictul
Veșnic, dintre om și Creator, dintre oameni,
Va ajunge la un fericit deznodământ,
Din inima nopții spre o realitate
Nouă, surprinzătoare... Dar iată, că mulți sunt
Chemați, dar puțini aleși, se lasă-ntimidați,
Renunță, se rătăcesc și cad din iubire,
Astfel nu mai pot ajunge la împlinire,
Și acuză pe Dumnezeu de mizantropie.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jertfă unei zeități profane

Patul destrămat de visuri trimise de samavolnicul Vărsător
Nu mai e loc de odihnă binemeritată ci altar de neputincioase sacrilegii,
Regretate zi de zi, fără complezență față de victimă,
Mai ales, când victima ești tu însuți, vrei doar amorțeală,
Insensibilitate față de orice încercări și patimi,
Țigara aprinsă, lipită de saliva uscată, între degetele fragile,
Se obstinează împotriva forței de gravitație, tu ai reușit să-adormi...

Scrumul de țigaretă este luat de o briză de vânt, care trece
Prin toate camerele, cu toate ferestrele și ușile larg deschise, vraiște,
Cade pe covorul răvășit, se rostogolește pe firele zburlite de lână,
A doua briză, mai puternică, ce poartă nefiltrată toată efervescența
Viscerală a Romei, încinge țigara rămasă aprinsă, îi smulge o scânteie
Pe care, provocat, hazardul o poartă, translucidă, pe covorul primitor
De spasme, de spume, de leșinuri, de crize, de nea, de lacrimi...

Scânteia își va alege loc neprevăzut de vatră,
Nevegheată de nimeni: tu dormi, slujnicele, care te iubesc, au plecat pe Corso,
Iar prietenele, care te detestă, te-au părăsit, îți așteaptă sfârșitul,
Pe care, vestalicul foc se grăbește să ți-l aducă, focul, pe care nu-l mai pui la socoteală,

[...] Citește tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian NiculaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 2 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Adrian Nicula, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook