Adrian Nicula

Maci de glie

M-ai câştigat cu un şăgalnic zâmbet,
Un proaspăt răsărit de primăvară,
Melancolia trebuie să dispară,
Şi totul e un cântec şi un zumzet.
Aparenţele mă-nşeală atât de mult,
Încât nu mai dau atenţie tristeţii
Din ochii tăi, dând voie bunătăţii
Tale, să mă cucerească şi ascult
Mai departe rondelul primăverii,
Purtat de dulce mireasmă de liliac,
Colindăm răzoarele cu flori de mac,
Uitaţi de timp, ne-a prins răcoarea serii.
La un pahar de vin ne-am destăinuit,
În joacă, toate dubiile le-am izgonit.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfeu orfan

Un popor întreg de orfani, crescuţi de
O mamă vitregă, ce le impune
Să înţeleagă viaţa în alt fel, cu
O altă minte, o altă inimă,
Să vadă cu alţi ochi, ceea ce nu se
Mai poate pricepe, o prăbuşire
Ce nu poate fi acceptată, viaţă
În perpetuă teamă, în veşnică
Renunţare la propria fiinţă, o
Submulţime exilată în propria ţară
Intonează orfice imnuri pentru
Veşnică resemnare, Orfeu printre
Voi trăieşte, orfan şi gol, asemeni
Vouă, dar plin de seva pământului...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul

Poate dorm.
Aerul încins din mansardă, mi-a înăbuşit orice putinţă,
Fereastra larg deschisă, ar trebui să-mi aducă răcoarea,
E de prisos: vântul a încetat orice mişcare,
Canicula a oprit orice umblet, orice călcătură,
Nu se mai aude nici-un zgomot...
Capul mi-a picat din nori pe masă, pe hârtiile care aşteaptă,
Pana a alunecat dintre degete.
Scrisesem un singur cuvânt, cu gândul la tine,
Am vrut să încep o nouă scrisoare: Iubită...
Poate visez.
Pe stelajul prăfuit, s-a aşezat un papagal, din vecini venit;
Pe fereastra larg deschisă, a intrat val-vârtej,
Răsturnând totul în cale-i,
Îmi împrăştie foile peste tot...
Poate aievea.
Sunt neputincios, nu mă pot apăra, de a striga,
Papagalul uriaş îmi ocupă tot câmpul vizual,
Îl percep, dar nu-l pot gândi, nu-l pot accepta,
E absurd, o vietate absurdă, taciturnă...

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi porumbei la fereastră...

Plouă în noapte... apă...
Suspine şi şoapte... lacrimi
Se sting printre săruturi.

Porumbei la fereastră
Ne privesc cuminţi...
Sărutări fierbinţi... plouă...

Curg domol apele,
Se închid pleoapele...
Linişte.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul doamnei A

Ce văd când te privesc, frumoasă doamnă?
Un zâmbet fermecător şi jovial,
Frumuseţea izbitoare şi care
Îmi încântă sufletul, fiinţa ta
Deschisă mă face să sper, că tu eşti
Altfel, că tu ai putea fi aceea
Pe care o căutam din totdeauna,
Cu tine să pot fi acela ce sunt,
Temeiurile-mi alungi, măştile-mi cad
Pe rând, una câte una, aici sunt,
În faţa ta, despovărat de mine,
Pot deveni acela, ce mi-am propus
De mult, mă încurajezi şi-mi declanşezi
Scadenta, expirata cataliză...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut

Buzele tale, de culoarea zmeurei,
Le zdrobesc între-ale mele, le gust zeama,
Consistenţa, un sărut şi-atât, ne privim
Apoi de-aproape, înmiresmaţi unul de
Celălalt, cu intensitatea pornită
Din entuziasmul unor suflete pline
De vraja cu care ne-am fermecat, fără
Puterea de-a ne apăra împotriva
A ceea ce am descoperit, ceea ce
Ne-am dorit mereu, am găsit acum, fără
Să ne fii aşteptat, ne privim, de parcă
Un miracol s-a-ntâmplat în viaţa noastră,
Apoi, neîncrezători, în noi înşine,
Tăcem şi-aşteptăm, să ne trezim la realitate...

poezie de Adrian Nicula
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte

Am petrecut o noapte lângă tine,
Lângă cea mai frumoasă dintre femei,
Nu ştiu ce-a însemnat Elena pentru-ahei,
Dar ştiu ce-ai însemnat tu pentru mine.
A fost, deci, noaptea noastră de adio,
Ne-a despărţit un viitor nesigur,
Şi-alte multe prejudicii desigur,
Şi nu ne-ai dat nici-o şansă, adio
Deci; sunt obligat să plec, tu vrei să plec,
Dar ţi-e greu să mă scoţi afară-n iarnă,
Cerul nu se mai opreşte să cearnă.
Chipul tău frumos îmi zâmbeşte încă,
Doar inima mi s-a zdrobit de-o stâncă.
Dormim. În locuinţă mai arde-un bec.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul Mîşkin

Între inaptitudinea de a fi
Singur şi-aceea de-a fi cu cineva,
Exist într-o perpetuă căutare
De iubire necondiţionată, de
Iubire în abundenţă, copleşit
Vreau să fiu de veridicitate, de
Toate rănile mele oblojit
De către un Dumnezeu viu, puternic,
Sub pavăza căruia, eu, cucernic,
Îmi voi putea pune la încercare,
Puterea iubirii; întreagă Neva
Focul din inimă nu-l va potoli
Şi-mi voi revărsă văpaia iubirii
Peste hotarele nemărginirii.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!