Poezii de Ana Larisa Bratu
Povestea iei
Mă aşez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveşmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morţii lor concrete,
cresc în continuare în mine.
Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecaţi înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.
[...] Citeşte tot
poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna
O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.
O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.
O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.
Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.
poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans
Vino dincolo de mine
Răbufnirile discrete
Dorm adânc, sub riduri fine,
Fantezii cu siluete.
Şi dansează ca din muzici,
Note evadînd în fire,
Şi întruchipând fiinţe,
Trec în forma lor subţire
Dans de ploi ameninţate,
De nedestrămări în soare,
Dans de goluri amânate
De cuvinte-asurzitoare
Dansuri vechi se desfăşoară,
Sub adăpostiri de lună
Pe sub stelele de ceară
Te îngân de noapte bună.
poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea din marginea caselor
Disperarea orbă-a pietrelor de ploaie,
Fremătând sub norii tineri şi grăbiţi,
Zarva răbufnită de sub muşuroaie,
Ale unor arbori ce-au căzut trăzniţi.
Se aud ca boabe, strugurii de piatra,
Agresând ferestre-n nopţile de vară,
Mă uimesc de apa care nu mă iartă,
Şi de după-amiaza, prefăcută-n seară.
Se ridică norii lunecând pădurea,
Ca la un divorţ, pleacă-ntunecaţi,
Şi ca la o pace, prevăzând securea,
Au rămas în urmă, arbori inundati.
Ştiu că în pădure, de pe scoarţe, plopii,
Zvârlu în lumină, umezeli din soare,
Din coroane umezi, şi din mâlul gropii,
Niciodată lumea, n-a părut mai mare.
poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem 67
Din ochiii primăverii răsunau cireşi
Prin anotimpuri pline de-ntuneric,
Prin veghea noptii, albatroşi întorşi
Roiau în albe dâre de himeric.
Din ochiii limpezi, fantomatic alb
Ardea sub vremi o tulburare nouă,
Mă întorceam în pântecele cald
Şi miroseam salcâmi în flori de rouă.
Din întuneric răsfirat a zori
Se despletea un soare somnoros,
În nimbul timpilor interiori
Creştea un mugure de grâu întors.
Adulmecam lumini a despletire,
Din muzici ale merilor întorşi,
Iar peste apă, luneca subţire,
O oglindire gri de albatroşi.
[...] Citeşte tot
poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştii o altă poezie, o poţi adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Ana Larisa Bratu, adresa este:
