Andrei Cucerzan

Judecata de apoi

Fiece vers îl încep cu sfârşitul
Concluzie de simţ netrăit
Precum şi soarele asfinţitul
Şi-l face mereu plictisit
Mi-e silă de propria umbră
Ce obsesiv urmăreşte
Prin ploaie, prin soare, prin tundră
Un tată ce nu o iubeşte
Dar cel mai mult îmi e frică
De liniştea veacului sec
De oameni ce viaţa îmi strică
Şi mi-e ruşine să plec
Visez la o singură cale
Orbit să alerg ca un leu
Şi cu apucături maniacale
Să-l judec eu, pe Dumnezeu

poezie de Andrei Cucerzan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal de revoluţionar

Mă iartă, mamă, c-am murit,
Aşa pe fugă si ascuns
Şi ruşinat şi neajuns
Având în suflet chipul tău
Şi ochii tăi, cuprinşi de roua
Cuvintelor ce nu ţi-am spus.

Dar ştii... atunci când m-ai născut,
Dintr-o eroare prea divină
Sau vreo minciună sanguină,
Sau slăbiciune... neputinţă,
Dumnezeiască consecinţă,
Ai plămădit doar o ruină.

Un suflet... neobişnuit,
Ieşit din orişice tipar,
Ce înşelat de propriul har
Şi-ndrăgostit de plaiul drag,
Şi-a pus azi viaţa, rămăşag,
Acestui neam parazitar.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Cucerzan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!