Angi Melania Cristea

Hemoragie

Tu şi ultima carte roşie...
Crezi în utopii, în viaţa de paradă;
eu fotografiez apusuri cu mâna desfăcută
ca acei rebeli de lângă cascadă
care, iar şi iar, anesteziază frica.

Hai să rotim armele albe,
până se vor topi imperii de ani!
Nu vom mai îmbătrâni la fel de minunat
dacă vei elibera lilieci din piept
şi, la braţ cu oraşul pe catalige,
vei dansa ştrengăreşte,
ca în vremea holerei.

Cât de hello kitty
am să te îmbrăţişez,
fără emoţii porţionate minimalist!
Aici creşti lângă casa puterii;
oamenii, ca şi sperietorile, au stoluri de ciori
rotitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holocaust

a plătit cu cele 7 vieţi de pisică
orele debutau tam-tam sau veneau de-a valma incendii
el nu măsura ritmul cu care aluneca spre holocaust
răzuia codul de intrare dar era imposibil să depisteze acel algoritm al supravieţuirii într-o bulă iluzorie

încălca regulile cu demnitate fiind un fel de ultraş al artei cuvântului
dar din regnul său niciunul nu i-a rostit numele de paiaţă Omul-licurici
cu toţii l-au crezut imaterial neînregimentat ideologic

eu am ştiut că Omul-licurici nu a trecut prin Piaţa Victoriei nu este soldat pe deplin
între tine şi lumeadevietuitori este o colonie de cuvinte
şi numai noi egO-urile putem falsifica gânditorii care din paiaţe ordinare vor devenii aleşii zilelor de hram

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă zurlie

ninge ca la Piteşti dalb dalb dalb
cad păsări negre din cutii de scrum
pata din palme s-a înroşit amar
beau ceai cu biscuiţi şi recitesc Puşkin
oraşul patinează în zigzag
latră toţi câinii albi din mine
pe unul care scrie poezii
despre soarta ruptă-n colţuri/cuvinte vii zurlii/

ninge pe gura de canal
înfăşurat în ziare omul de omăt
frânge cuvinte roşii înmuiate în vin cald
se abureşte coama norilor
iar soarele este un schelet
de care fulgi se prind lucioşi ca lame de oţel
e iarna care îmi place mie
cu franjuri galbeni atârnaţi de cer
iar sufletul de ţurţuri pictat în efemer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iernile roşii

în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
şi se rotesc peste liniştea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixaţi în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca şi inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeţi îmi urcă precum o nelinişte în irişi

dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
şi nu pot să închid ochii înţelepţi ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi creşte dezinvolt între coaste şi lumina desăvârşită a aripilor

vara caii slăbănogi pasc printre buruieni şi construcţii la roşu
câţiva câini îşi umezesc limba în bălţile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazaţi
şi simulează un război al cerului
în care oameni şi animale sângerează
vieţideimprumut
fără întrebări despre condiţia umană

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iglu

Păsările care invadează cerul cu aripi fosforescente, ele sunt
suave ale clipelor, fisuri într-un timp de ipsos.
Le văd atelele printre stele stinse şi rog planeta celor o mie de singurătăţi să nu-şi întindă tentaculele spre cercul lor, curcubeu prins de scara norilor.

Am aşezat pe portativul morţii zile îndoliate, nopţi desferecate... caii neliniştilor pagi...
dar tot îmi ieşi şi îmi intri în piept, pasăre
a destinului cuibărită pe un cactus.
Inima mi se dilată cât o singurătate spartă
de propria noastră zidire, fiinţa.

Acum şi aici zboară, viaţă sticloasă, printre păsări-cobre
ce îşi muşcă coada lăsată peste amurg.
Va veni ziua când tinereţea îşi va chema păsările lipite pe cer cu adeziv şi nu vei mai putea fura zborul sufletelor înaripate,
aer inoxidabil, dragoste care abureşti propriul meu iglu!

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imago vieţi

oraşul cu porţi imense
şi cerul lui feliat...
străzile lungi neînţelepciunea mea sobră
de parcă ieri decoram cu ace de brad
urma scrisului

ţin în mâini cartea cărţilor şi îţi dau
să bei din toate sticlele posibile
pe centru curg fluorescent ideile mele
despre platitudine în artă
iar ceasul din turn
ruinează timpi vii

toate aceste nestări ornamente kitschoase
ale existenţei
sunt sentimentele roşii dematerializate
ce palpită sub microscop
falii ale eului care cochetează
cu nişte ore ludice
pe podul minciunilor

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâiul mit

înţelepţii spun că a vieţui este sinonim cu
a inhala falii de oxigen şi de nefericiri

în neînţelepciunea tinereţii mele pipăi soarele şi miile de stele cu degete de hârtie
cupola lumii îmi pare
o strană în care furtuni de meduze aliezee ale timpului mort aliniază planete

prin acest univers ostil port carcasa trupului viu
ramificaţiile ei pătrund până la al şaptelea
element
în subterana sufletelor care continuă să vieţuiască printre moloz marmură şi mituri

pot preschimba această punte trecătoare într-o
viitoare viaţă?
lumea are la temelie picturile rupestre ca şi cum oamenii de acum ar fi tot naivii ce au inventat arta
în demisolul singurătăţii

cu puterea întâilor născuţi îţi zic Ţie Doamne
că ne-ai înţelepţit prin cuvânt chiar dacă
în universuri paralele acesta umblă deztrupat

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermitenţe

Dragostea mea, tu vii dintre troiene şi dintre înalte stânci.
Nu irosesc acele clipe din trecut în zile de arşiţă!
Este atâta gălăgie pe autostradă şi curg atât de zbuciumate zile
Încât simt acvile cum rătăcesc peste singurătăţi care pulsează intermitent.

Dacă mi-e dor de umbra mâinii tale, îi desenez crochiuri lui ieri
Şi parcă mă transform într-o vâltoare ce se stinge în albul nopţii
Căci pătimaş iubindu-te pe creasta munţilor cuvinte scrijelesc
Şi tot de atâtea ori cobor în tine însuţi cu mii de gânduri ca tentacule, rebel.

Dragostea mea, uniţi în depărtare cu glasul dimineţii rebotezat te chem
Şi încă ţin în palme chipul tău sculptat ca rana tinereţii
Când rostogoleam albastrele îndoieli şi răsuceam timpul firav şi vise înguste
Căci eu iubindu-te m-am aşezat în viul zilei, efemer...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire siderală

dragostea vine de pe lună
în silenzio stampa
are gust caduc de morfină
o adulmecă toţi câinii perfid
dă (in)dependenţă
delir trimbulind

pulberea ei argintează stelele
cometa aburindă se rupe din cer
ca o inimă pulsează sânge
în eter(n)
dragostea este corabie eşuată în oceanul livid
plouă peste ea cu meteoriţi saltimbanci
mirosul iubirii se răspândeşte opulent
acru ca nişte struguri necopţi
gura ei desenează umbre sângerii
pe brocartul sidefiu al norilor
sufletul nesăţios trezeşte demoni

e o paradă de (re)sentimente stelară

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea cu pantofi de porţelan

nu te teme că o sa bată vântul
genunchii ei sunt rotunzi ca o piruetă
fluierul piciorului drept simte că el
dansează în fiecare seară/atât de corect/

între ei zece străzi dorm pe singurătatea mută
nu este timp să poţi neiubi
iau pantofii de porţelan
să calc strâmb pe fiecare zi

dansează-mi rutina cu ochi de felină
muşcă din fiecare minut
îţi întind degetul mic tot mai crud
câte cuvinte tac pe masa ta
liniştea lunii o rod vârcolacii
bea-mi pacea întinde-mi mâinile reci
nu sparge pantofii cu care mă treci

mă cauţi mă iubeşti mă deteşti
hai sa dansăm (mai) putem fi perfecţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!