Arthur Rimbaud

Drăcoaica

Într-o sufragerie-ntunecoasă,
Cu miros de fructe şi vopsea,
Mâncarea belgiană de pe masă,
S-o halesc, pe mine m-aştepta.

Mâncând, prea tăcut şi fericit,
Bucătăria ca un ceas se-aude-
Şi-o slujnică, vă zic, fatal cuţit,
Îmi taie calea cu buci rotunde.

Numai degetul de pe obrazul
Catifelat ca piersica, ce ghiduş,
Făcea toţi banii şi tot hazul!

Parcă-mi şoptea: acuş-acuş!
Apoi, tot ea: "Hei, Scaramouche,
Dă-te încoa, să-mi schimbi macazul!"

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi seară

- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuşi n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

Şi scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!

- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiş -
Noaptea era şi ea o barcă,
Chiar printre stele: pâş-pâş!

- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simţeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hăţuri: hăis şi cea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocale

A negru, E alb, I roşu, U verde,
O cer-geneze cu efect întârziat:
A triunghi fatal, cine-l mai vede
Află unde dispare orice bărbat.

Golf de umbră, E, vinovat cord,
Lăncii de gheaţă, rege alb şi dur;
I roz, sânge scuipat de-un mort-
Mânie, de unde oare am să te fur?

U, ciclu, sfântă vibraţie marină,
Linişte a mieilor pierduţi în iarbă-
Ce alchimie frunte ţi-o imprimă?
Rămână O, tăcerea ce întreabă;

Cuvântul - fulger mă străbate
Cu stele, îngeri şi singurătate.

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şireata

Într-o sufragerie cu tonuri brune,-n care
Amirosea a poame şi a vopsele noi,
Şedeam în ditai jilţul, gustând dintr-o mâncare
De-aceea, belgiană, din cele mai de soi.

Tictacul unui ornic pe când îl ascultam,
Dinspre bucătărie veni un damf deodată
Şi-o slujnică nurlie intră, netam-nesam,
Hoţeşte, sub barişu-i subţire, pieptănată.

Plimbându-şi degeţelul tremurător pe faţa
De catifea rozalbă ca piersicile, hoaţa
Îşi tot făcea de lucru pe lângă masa mea.

Cu-o mutră de fetiţă cuminte, când serveşte;
Apoi îmi spuse-n şoaptă, ca s-o sărut, fireşte:
"Mi s-a răcit obrazul, ia pipăie-l colea!"

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii, traducere de Petre Solomon
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus Anadyomene

Sicriu abandonat, doi ochi de mort

Sub peruca morţii însă-i o fantomă

Ce-şi plimbă noaptea ca pe-un cort

Să ascundă lumii rana ei enormă!

Gât de strigoi, nişte omoplaţi bizari,

Două buci şi-o taină ce nu ascunde,

Doamne, după sexul unor armăsari,

Se-aud atât: numai gemete rotunde!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anotimpuri, ce castele

Ce anotimpuri, ce castele
Ce mândruliţe zac în ele!

Ce anotimpuri, ce castele!

Şi ce student cu studii grele
Mai dă examen la belele!

Trăiască Ea, beleaua mea,
Mai faină decât orice stea!

Să n-o doresc, zău, nu pot-
Căci pentru mine: Ea e tot!

O vrajă, da, ce s-a-ntrupat-
Şi pentru Ea, eu sunt bărbat.

Ce? Nu-nţelegi fără cuvinte?
Priveşte, deci, şi ia aminte:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Ultimele versuri, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Doamne, când câmpu-i îngheţat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc şi mare,
Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,
Abateţi-vă-n negre lanţuri!

Peste-ale Franţei mari câmpii,
Unde dorm noii morţi, - daţi roată
Ca fiece drumeţ să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa lui Tartufe

Căci scăpărând din inima rănită
De dragoste,-ntuneric şi cenuşă,
Doar noaptea îi mai este lui iubită:
Ca să-i izbească-n faţă câte-o uşă.

"Oremus"-un om numai cu nume,
Brusc se spânzură de-a lui ureche
Şi-şi rupese haina, arătând la lume
Ce goală-i stirpea omului cea veche!

Ci sfântu-i sfânt şi-n pielea goală-
Păcat de ochi însă şi inimă - rănite,
Mătănii- lacrimile ce-i cad în poală!
Şi hainele ce mereu îl duc vai în ispite!

Dar nu înjură Tartufe, ci singur şi gol,
Prinse a-şi da, domnilor, la pas, ocol.

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoresele de păduchi

Copil încoronat cu lauri de foc-
Aşteaptă viespile de aur;
Surorile din trecut îşi fac loc,
Şi vin, coridă fără taur!

De saltă copilul din copilărie,
Dar florile cad secerate;
Şi totul cade, vai, fir-ar să fie,
Şi cine, totuşi, nu mai cade?

Or fi deci îngeri cele două?
Dacă aripi au, însă cu ghimpi-
Din cuvinte parcă iese rouă-
Dar buzele pe ce le schimbi?

Numai mâinile abia l-ating
Când genele uite coboară;
Şi pielea-ţi pare, zău, un ring-
Însă păduchii n-au hotară!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia

I
Pe valul blând şi negru cu stele înspumate,
Trece fantoma Ofeliei, mai albă decât crinul,
Şi-n hainele ce-o poartă ca nişte vechi păcate
Ecouri, din pădure, parcă o gâdilă cu spinul.

Trece de veacuri însăşi Ofelia cea tristă,
Ca o fantomă albă plutind pe apa neagră,
Ce nebunie înseamnă sub val tot ce există
Şi vrea la suprafaţă să iasă şi să meargă?

Cu-aripile imense vântu-i sărută sânii,
Şi parcă ieri fecioara abia dădu în floare,
Şi azi durerea iată îşi răsădeşte spinii
Ce într-o clipă ajung pe fruntea visătoare.

Şi nuferii ciudaţi sunt gata ca s-o plângă,
Pe fluviul somnambul cu val sinucigaş,
Fantoma unei aripi parcă-a zburat pe lângă
Un cuib de stele Doamne în pumn de uriaş.

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!