Poezii de Bob Dylan
Trei îngeri
Trei îngeri zboară peste străzi
Cântând la câte-un corn de-argint
În rochii verzi și cu aripe
Din ziua de Crăciun venind
Cea mai sălbatică pisică din Montana trece
Și-o doamnă în oranj, strălucitoare
O furgonetă U-Haul, un camion fără roți
Autobuzul de Tenth Avenue lucind în soare
Câinii și porumbeii zboară-mprejur
Trece un om în piept cu o stea
Trei tipi se târăsc înapoi de la slujbă
Nimeni nu se-oprește să-i întrebe ceva
Camionul brutăriei se-oprește la colț
Lângă stâlpii pe care îngerii-adastă
Șoferul se uită după un chip
În lumea asta concretă și vastă
Îngerii cântă din corn toată ziua
Pământul trece pe lângă ei ca o arcă
Dar ascultă cineva muzica lor
Cineva măcar încearcă?
poezie de Bob Dylan
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Bob Dylan, adresa este:
