Camelia Petre

A doua zi uitam

Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluţ vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da şi nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca să comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat să văd
în cuvinte;
atunci am început să vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă căţăram cu greu pe nişte stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respiraţii eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin faţa mea fără încetare;
înţelegeam totul ca şi cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam şi nu mai ştiam
ce-au simţit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinşi de împrejurimi.

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar?

Şi sunt frumos?
Chiar sunt frumos?
Ori numai gândul îmi cade
duios în ape ondulate
pe coapse până jos
apoi îmi sare-n spate?
Ori nu sunt eu acela care
te-adoarme noapte după noapte?
La fereastra unde plouă
îmi inundă spatele curbat;
Mă-ntreb: să-ţi apar deseară-n pat?
Jucăuş din pleoape bat
uneori mai bat din stele
alte stele-n deplasare
ce îşi pun cenuşă-n cap
Din bulbi rar se mai ivesc
ochi, urechi şi… îndrăznesc
câte puţin de roşu pe nas şi pleoape
puţin de verde şi licurici pe coate…
Dar, sa fiu aşa frumos?

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi închid cuvântul

eu îmi închid cuvântul
cu faţa la perete şi tac

eu îmi închid gura şi ochii
joc într-o piesă nescrisă şi tac

mă plimb printre ceasuri şi ziduri
care sunt înţepate şi m-ar putea răni
trec ca şi cum eu însămi aş fi
o scurgere de vreme
îmi reculeg cuvintele
gândurile din ochi
timpul lipit de perete...
eu nefiind obişnuita
decât să tac.

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină de jurnal

Moartea este mai aproape de mine decât
aş putea fi eu vreodată de ea.
Am siguranţa că o recunosc în
abanosul ondulat al
unei oi rătăcite
de turmă.
Am nebunia de-a o vedea plutind,
de partea cealaltă a apei,
în tăcere.
Am presimţirea că
ne trezim dimineaţa într-un fel anume;

Ea îşi întinde corpul cu ambele mâini
până când trosneşte din încheieturi,
eu îmi întind mâinile până când realizez
cât de aproape suntem una de alta.
Bem cafeaua împreună;
mai târziu luăm prânzul
în acelaşi loc, în acelaşi timp,
(comandăm acelaşi fel de mâncare)

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Treceau dimineţile
mânjite de somn
la râu, în treaba lor.
O pătură de cer
dezvelea pământul.
Soarele îşi făcea siesta
la orizont.
Fulgii de pernă
se ridicau în văzduh.
Ciripituri înalte
coborau din copac.
Treceau dimineţile
şi nimeni nu întreba încotro…

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!