Carl Spitteler,Premiul Nobel,1919

Plângerea clopoţelului

Micuţul clopoţelul s-a adresat
Odată orgii cu tristeţe,
"Tuburile tale, izvor bogat de tonuri,
Îmi trezesc în suflet invidii plângăreţe;

Tu ai nenumărate feluri de-a spune
Tot ce inima ta simte şi află atâta de uşor;
Şi ceea ce tu afli, noi simţim,
Iar când simţi, te-atinge-aripa unui dor.

Dar eu, deşi compasiunea şi durerea
Îmi pot rupe inima-n bucăţi,
Scot doar un clinchet dulce,
Iar şi iarăşi, la fel acum ca şi-n alte dăţi.

În adâncu-mi sufletul tânjeşte
După altfel de tonalităţi – a câta oară?
Cine-o să mă-înveţe alte ritmuri?
Deşi, oricum, ar fi o binefacere amară!"

poezie de Carl Spitteler,Premiul Nobel,1919, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!