Poezii de Carlos Barbarito, pagina 2
Nu contează în ce limbă scrie cineva
Nu contează în ce limbă scrie cineva.
Toate limbile sunt graiuri străine, incomprehensibile.
Orice cuvânt, imediat ce a fost pronunţat,
se dizolvă şi dispare undeva, devine de neatins.
Nu contează cât este de familiar, de bine cunoscut.
Nimeni nu-l poate pătrunde.
Nimeni nu ştie ce este fulgerul,
ba chiar ştie mai puţin atunci când acesta este reflectat
pe luciul lamei de oţel a unui cuţit.
Acum, noaptea-i aidoma mării.
În această noapte vâslim,
Dispersaţi, în tăcere.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru Marianne Moore
Dacă ideea de imortalitate este exclusă,
acolo mai rămân praful,
iarba,
apa care formează băltoace,
tufele-n care ciripesc păsările,
un anume mister simplu al cărui temei
este o umbră trecătoare.
Acolo, la sfârşit, mai rămâne viaţă –
încăperea unde o femeie-şi trage ciorapii,
cealaltă încăpere, poate alăturată,
unde o pereche se dezbracă
şi se îmbrăţişează, pentru ca apoi
să spună:
noi nu vom muri.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul părăseşte visul
Visul părăseşte visul,
nimic nu-l poate reţine, nici
funia, nici magnetul, nimic. Şi-atât rămâne,
doar lemn care arde şi fumegă.
De la umăr la brâu, o miză.
Carne pretinzând că e carne, o miză.
Ani, zile, ani:
lovesc, macină, devoră, condamnă,
printr-un tunel de tăcere,
cu ochii deschişi, cu gură fără glas,
ceva acum stricat, care-avea viaţă, se afla în centru.
Iar dacă o poezie, aceasta, toate poeziile, sunt numai vorbe,
sunt vorbele de-ajuns, sunt ele suficiente?
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ştii o altă poezie, o poţi adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Carlos Barbarito, adresa este: