Carmen Ciornea

Întru voia Sa

Fost-am mare
şi mărirea m-a decăzut –
fi-va semn al smereniei.
Fost-am frumoasă
şi frumuseţea m-a urâţit –
fi-va semn al curăţeniei.
Fost-am bogată
şi avuţia m-a sărăcit –
fi-va semn al milosteniei.
Fost-am învăţată
şi raţiunea m-a depersonalizat.
Facă-se voia Sa!

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lepădările

Mă lepăd de iluziile primăvăraticului eu,
numărate pe unghiile de la mână,
dau cu toţi ghioceii săi de pământ
să-i fac zăpadă.
Mă lepăd de dimineţile cu apă vie
(lumini de dragoste oarbă încercănate)
leg lacrimile-mi de ploaia din stradă,
le fac acoladă.
Mă lepăd de alfabetul zborului de porumbel.
Oricare nou gând te va împinge şi azi
şi mereu adânc mai adânc între
coastele facerii verbului
a respinge.
Mă lepăd de verticala iubirii noastre
(sfoară de tăceri fertile & pursânge).
trupul poveştii netrăite în bucăţi
de pâine arsă se
frânge.
Mă lepăd de tu-ul din carnea lui eu
(lagăr pârjolit de stea căzută). Smulg

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba tăcerii

Tăcerea noastră a zămislit
altfel de semne –
depărtările ne sunt aproapele,
căderile spun dorul zborului întâi,
formulele despărţirii se traduc prin rămâi.
Liniştea dintre noi s-a făcut
o altă limbă
nici eul nu se recunoaşte în transcrierea ei
fără acordul cu tu –
unicul semn care-i permite să mai fie eu.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am uitat

Să nu mă-ntrebi de când sau de ce aştept.
Mi-e teamă. Am uitat
în paragina peronului acesta zgâriat de memorii
taina
frunzei cu copac
aripilor cu pasăre
cuvântului cu eu.
Devin
frunză
aripă
cuvânt
din povestea rămasă nespusă.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura

De-am fi vieţuit noi în zilele strămoşilor
ce fost-au părtaşi la martiriul proorocilor
am fi întrecut măsura barbariei lor?
De-am fi judecat noi în zilele strămoşilor
ce greutate au mila şi credinţa cărturarilor
am fi întrecut măsura nechibzuinţei lor?
De-am fi călăuzit noi în zilele strămoşilor
pe cei ce căutau ieşirea din orbirea fariseilor
am fi întrecut măsura fărădelegii lor?
De-am mărturisi noi din zilele strămoşilor
calea izbăvirii de flăcările gheenei a fiilor
am şti cum să-ntrecem măsura măsurii lor?

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne(vederea)

Când simt
cum nemaivederea noastră
muşcă hulpav din mine
îmi dăruiesc ochii orbului,
cu coastele deschise până la sânge,
întind braţele spre tine ca să mă-
mbrăţişez pentru prima oară
cu braţele-ţi desfăcute-n mine
şi inspiraţi de neumbra locului
să vedem tărâmurile
nemaivăzute din
oarba noastră
inimă.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu nici cum, nu ştiu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe –
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu ştiu nici unde, nu ştiu nici când,
ne vom fi atât de aproape –
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strania nepotrivire

În setea asta de reintegrare şi sens
am fost măcinată de o stranie nepotrivire –
de ce deşi tânjeam după a ta revedere
când se-ntâmpla să ne reunim
mă simţeam stingheră şi,
pe nebănuite,
mă surprindeam că nu te ascult
căci-n gânduri îmi curgeau deja
imaginile fără margini unde
noi fusesem cândva?!
În spate o sumă de răni dureroase
îmi săpau spre coaste
(prezentul ce apăsa cu amintirea noastră)
şi atunci m-a fulgerat gândul că
strania nepotrivire s-a petrecut de mult
căci iubirea nu se poate împlini decât
dacă tempoul zbaterilor din a
cordul eu & tu este sincron
ritmului goanei în
spre moartea morţii.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!