Cecilia Costache

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Fii atentă, Dora,
peste tot trec femei
răpuse
de o coajă de măr. E roşu-roşu,
precum adâncul lacurilor
în care s-au prăbuşit iubiri
de mesteacăn.
Va ninge roşu.

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punem foc

şi ce e o avalanşă
decât un munte
în care strigătul nu s-a stins

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară inundată

Lampa mea de citit e un cerc gri de uitare.
În rest, nimicul ud. Poate doar un fluture
prins cu un ac într-un mototol de vată cu spirt.
Poate un soi de ură pe cele din vis,
care nici acolo nu se-mplinesc.
Poate o milă care mă străbate
din ce în ce mai rar. Mila, această frică imensă.
Orăcăie broaştele.

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!