Cezar C. Viziniuck

Iubirile nu mai sunt

liniile cuvântului se instalează în mine
precum pasărea-n cuib
nu mai sunt iubirile cum erau
nici oameni nu mai sunt
corăbiile sau prins în furtuna sângelui
şi noi ne înecăm încet-încet

mi-am prins degetele în cleşti
acum trag unghiile se rup
rămâne doar carne şi un veşnic vierme
ce roade

iubirile nu mai sunt cum erau
iubirile nu mai sunt deloc
s-au stins odată cu degetele care
rămase fără unghii şi carne
se mai ţin de corp printr-o singură viţă vie

poezie de Cezar C. Viziniuck din Luceafărul (30 martie 2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima strigare

pe o uliţă părăsită
a unui sat rarefiat
bătrânul bate cu băţul de alun
în pământ
de unde aşteaptă răspuns
nu vrea să plece singur
dar nici singur să stea
nu vrea
unde-s flăcăii de altădată
unde-s fetele ce horeau
pe culmile dealului

amintirile plutesc în aer
pământul se-nchide
doar mierla cântă

poezie de Cezar C. Viziniuck (24 august 2013)
Adăugat de Georgeta Vişovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce-mi mai vi acum când neputinţa mă doboară
Şi-n ochii mei se-ascunde o-ntreagă mare-n furtună?
Când iubirea mi se zbate in sufletu-mi nebună?
De ce-mi mai vi, te întreb, prezenţa ta mă omoară.

Când cerul se-negereste şi soarele dă s-apună
Moarte, mirosul tău de morgă pe deasupra-mi zboară
Iar sufletu-mi palpită, în infern tăcut coboară
Lăsând în urma-i trupul îmbălsămat in humă.

De unde vi iubire? De ce mă faci să te aştept?
Şi să mă atingă moartea cu aripa-i cea neagră
Vino iubire, aşează-te pe umărul cel drept.
Mai dă-mi doar o speranţă. O viaţă mai dă-mi întreagă
Şi te voi aşeza la loc de cinste, la mine-n piept
Că îmi ieşti iubire, doar tu, pe lume, cea mai dragă.

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri de toamnă

Cerul varsă lacrimi cenuşii,
Pământul pare-a fi de sânge;
Totu-n jur pare pustiu...
Totul plânge.

În fagi le sângerează toamna
Şi-n van vrea cerul să îi spele.
Mult prea adâncă-i rana...
Totul geme.

Toamnă-i. O toamnă-nsângerată;
Din copaci cad lacrimi de sânge.
Lumea-i îndurerată...
Totul plânge.

Pe case, gemete de toamnă;
Prin păduri, mii de vizuine;
Peste tot o rană...
Totul geme.

poezie de Cezar C. Viziniuck din Agata literară (2 octombrie 2013)
Adăugat de Georgeta Vişovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Când între ochii noştri e pace
Şi din priviri putem ca cerul să-l avem
Atunci îţi voi scrie despre iubirea care tace
Şi vom putea iubi sublimul în tandem

Mă las cuprins de o îndoială a firii
În lupte lungi pe câmpu-nzăpezit
Eu cred. Tu crezi în patima iubirii
Dar oare pe noi cine ne-a iubit?

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit

[...] Citeşte tot

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnalul unui sinucigaş ratat

Sunt nebun şi văd visele reale
Aşa am văzut cândva o iubire
Am întâlnit-o întâmplător
Pe culmile mării
Am iubito
O iubesc

Iluziile erau plăcute
Reale
Acum realitatea e o
Blestemată iluzie
- Şi muncim -
Şi muncesc pământul umil
Învăţ de la el sa rabd toată durerea
Să devin
O crizantemă în mâinile tale
Iubire sublimă
La capăt de chin
Când pământul îmi va da
O ultimă îmbrăţişare

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aplec peste balustradă

Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge
Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă,
Să-ţi prind albastrul ochilor în palma-ntinsă
Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge.

În inima-mi în sânge scăldată stă aprinsă
Flacăra iubirii ce în veci nu se va stinge.
Ştiu că prin ea iubirea pururea va învinge
De palma mea cu privirea ta va fi atinsă.

Pe o cărare îngusta, sub strat de frunze reci,
În toamnele târzii când marea se ascunde-n ploi,
Paşii tăi vărateci poposesc tăcuţi. Nu mai treci.
Amintirea iubirilor se-adâncesc în noi.
O femeie albastră păşind pe vechi poteci
Şi un bărbat ce pare din lumea de apoi.

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria şi Marea

Dacă aş fi fost o mare
Iar tu o insulă
Mi-aş fi înălţat mareea
Să-ţi sărut gura

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!