Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Corina Mihaela Soare

Poezii de Corina Mihaela Soare, pagina 14

Prima bucurie

Prima bucurie
Mi-a fost tristă.
Fluturele prins în palmă
a uitat să mai zboare și...
a uitat să trăiască
Întâiul fluture era de lumină.
Ar fi trebuit să-l păstrez,
să nu-l prind.
Târziu,
am învățat
cum se poate pierde
câștigand.
O fi vreo bucurie
bună la ceva,
înțelepciunea?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răpire

Și-am să te fur în noaptea asta,
Lumina mea cu dor hai-hui,
Din visul care-mi e năpasta
De când te știu al nu știu cui.

Și luna îmi va ști povestea
De gând anost și întristat
Și n-am s-o las să ducă vestea
Acelor ce m-au încurcat.

Am să te fur din lumea oarbă
Și-am să înec amarul tău,
Cu-n braț de flori cules în grabă
Din înfloritul câmp al meu.

Să-ți iei cu tine haina groasă
În ea să fim, noi amândoi
Și inima ce nu mă lasă
Să te iubesc așa cum voi.

[...] Citește tot

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reflecție

Din când în când,
Ridic privirea...
Cer trist...
O vară plouată
Și-o inima ascunsă.
O ploaie obosită
Pe trotuare înăbușite
... De gânduri...
Pași lăsați
În urma luminii.
Înserare cenușie
Speriată de urma soarelui.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reproș

Ți-am pus dorința mea în palmă
Și tu ai strâns-o cu-al tău foc,
Ai ars speranța ce mă cheamă,
Acum amarul e la loc.

Cu brațele mi-ai strâns iubirea
Și ai legat-o în mănunchi,
Ai aruncat cu tot cu floarea
Sub care eu ți-am fost un trunchi.

Ți-am strâns din raze doar lumină
Să strălucești, să te-ncălzești,
Te-ai răcorit în nopți cu lună
Și-ai dispărut printre povești.

Acum în ceasul singuratic
Ascult secundele cum trec,
Îmi ticăie în nopți, tomnatic,
Câte-un suspin și apoi plec.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Respirația din zori

O noapte ciudată sufocând
Ultimul strigăt cu o stea.
Acum, când luna s-a oprit
Cu privirea peste respirația mea
Împachetându-mi sufletul
Într-o singură noapte,
Fără tulburări,
Mi-am amintit gândurile
Ce se prăbușeau fără vânt
De pe treptele unui trotuar sinuos,
Care continuu, sub picioarele mele
Îmi simțea tremurul teribil
A unei respirații infinite
Luminând nostalgia
Unor ritualuri uitate.
Respirație, cântecul gândurilor
Într-o noapte,
Respirație, gândul diafan
Al zorilor...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă

Mi-ai spus ca să-ți revin în gânduri
Când noaptea pleacă la culcare.
Dar Luna nu vrei să mă știe,
Nu vrei să vin în Carul Mare.
Și să-ți apar în rânduri veșnic?
Nu știu nici rime să adun,
A-ți sta în gând sub cer de stele
De toate visele să-ți spun.
E doar secretul dintr-o rugă
Mânată de un vis nebun,
N-aș vrea ca să-ți încurc din drumuri,
Nici gândul meu nu ți-e comun.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă

De unde să încep? Sunt ițe încurcate...
Cum să separ acum trecutul de prezent
Și cum să uit că tu mi-ai fost întreg înaltul
Și aerul care-a trecut, prea des, indiferent.

Sunt vas de lut împrăștiat în mii cioburi,
M-am adunat privindu-te mereu în ochi
Și îmi desfac chiar mâinile din greaua rugă,
Crezând că din iubirea oarbă mă deochi.

Am vrut să îmi dezleg tăcerea de dorință
Să strig la timp, să îmi separe toată teama,
Să schimbe noaptea într-o oază de lumină,
S-alunge din gânduri și să gonească iarna.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă

Am spus la toți cât te iubesc
Și lunii, soarelui și mării
Și cât de simplu mă topesc
În umbra mea și umbra zării.

Doar tu n-auzi strigarea mea
Și-mi lași tăcerile desculțe
Și eu mă ard sub steaua ta
Cu crucea mea ce se prelinge.

Sunt ca un nor pe cerul tău
Și nu știu de-ți opresc lumina
Și știe numai Dumnezeu
Că nu-s aceea ce port vina.

E dăltuită piatra mea
Și-am mai simțit vântul iubirii
Și vremea ce o simt tot grea
E parcă altfel spusă firii.

[...] Citește tot

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă

Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine și se vede
Că-s ofilită spre apus.

Mi-e dor de tine frunză verde
Și de mai crede doar puțin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit și-am părul lin!

Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Și te-oi uda cu apă rece
Și ți-oi cânta un vesel tril!

E toamna mea în multe ape
Și-s în noroiul ăstei vieți,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poți!

[...] Citește tot

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să nu încerci

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să-mi lași mii nopți să fie reci,
Să mă vrăjească, numai luna,
Să nu-mi găsesc somnul și tihna.

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să te încurci între poteci,
Rămâi cu mine totdeauna,
Și-n soare vom topi furtuna

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să fim doi ninși cu lacrimi seci,
Să fii-ntristat și chiar pierdut,
Iar eu iubind mereu tăcut

Să nu încerci nicicând să pleci,
Căci primăvara mea, tu ești,
Și simt în mine cum lăstari,
Fac flori de dor și-ți dau în dar

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 18 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Corina Mihaela Soare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook