Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Costel Macovei

Poezii de Costel Macovei

Cerere de brevet

eu nepoetul
domiciliat într-o himeră
vreau un brevet de invenție.

plecând de la premisa că mai toate cuvintele noastre sunt seci,
deformate și fără valoare substanțială,
am creat "procedeul de remodelare a cuvintelor cu ajutorul nanogândurilor"
aceasta este invenția și voi descrie cum functionează.
dar, partea cea mai importantă, modul de fabricare a sprayului
rămâne secret până la finalizarea procesului de brevetare.

iau un cuvânt, oricare, de exemplu iubire,
și-l fixez între două inimi ostile
îi administrez un puff din spray-ul cu nanogânduri
și după cum vedeți, cuvântul se schimbă la față
modelat de culoare, feromoni, surâs, salivă
redevenind cu totul și cu totul altul sau altceva.

am să iau de exemplu cuvantul ură,
pe care-l prind între două resentimente

[...] Citește tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Costel MacoveiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crez

Arată-mi urmele lăsate prin lume,
Călătorule.
Desfată-mi urechile cu vorbe meșteșugite,
Vorbitorule.
Deschide-mi poarta cunoașterii,
Înțeleptule.
Căci doar împreună, dăltuim realitatea.
Tu ești mâna, eu sunt unealta
Și împreună suntem
Voința.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descântec

ieși voinic de borangic
că mi-e răsuflarea grea de la apăsarea ta
lasă-mi inima să bată, că nu vrea și nu așteaptă
să se usce toacă-n vânt bătută de-un legământ
lasă-mă să-mi cat de drum ca nuiaua de alun
iarna-n palme s-o cosesc, a izvor să potopesc
să-mi dau lacrimile toate norilor să mi le cate

măi voinice mâna ta, sânul mi-l încercuia
pune doagă lângă doagă, carnea-mi frige și se roagă
să-și găsească alinare ca rana-nvelită-n sare
că vadra negeluită se vrea-n zori rândeluită
a pulbere șlefuită, sărutată, descântată...
buzele-ți să se usuce, că n-au făcut căuș dulce
și pecete zorilor când e dorul călător

luna-n pântece-mi coboară și-ar vrea să te dea afară
că-s plină de-nfiorare și carnea-n adânc mă doare
de te-ar face-un copiluș, să te-așez în legănuș
să-mi țes toate visele legănând suspinele

[...] Citește tot

poezie de Costel Macovei (12 iulie 2009)
Adăugat de Costel MacoveiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când amforele pleacă-n pribegie

un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea băltește, ochiul se pierde
și toată natura uneltește la-împlinire
vara se coc toate: semințe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite

din pântecele mamei gol am ieșit în lume
și gol mi-e sufletul în clipe de restriște
de câte ori mă-încinge spaima
smerit și gol mă-întorc în spuza de lumină
și-încerc să regăsesc intrarea și-al spaimei adăpost

pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu și cerul gol, de vânturi răvășit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină

iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când tufele de rozmarin

noaptea se arată calmă și liniștită, mai ales când te simți bine
și nu îți este teamă de nimic?
teamă? de ce?
de moarte să spunem...
de ce mi-ar fi teamă de ea? vezi tu, omul are spaimele lui
și pentru a și le învinge pune tatami lângă tatami
reducând teama lui de necunoscut
și vrei să spui că nu-ți e teamă de Ea?
de ce mi-ar fi? oricum, știința ne spune că totul are o finalitate
și până la urmă nici Dumnezeu nu iese din cuvantul ei
al morții?
nu al științei. omul vrea să creadă că este fiica lui
dar știința este darul lui Dumnezeu,
ca să ne scoată din depresie.
pentru că nu poți măsura imensitatea cu cotul
și eternitatea cu răsuflarea
oricât de relaxat ai fi
de ce ai venit?
nu trebuia?
nu te-am chemat

[...] Citește tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Discutând despre sexul îngerilor

niciodată primăvară n-a fost parcă mai frumoasă
plină de vorbe suculente, încărcate de sens
dar dacă stau și mă gândesc
nici eu nu am toate vorbele cu mine
unele au rămas în urmă, altele s-au pierdut pe drum
și nici cele care m-au urmat nu se simt prea bine

oare cum aș putea rezuma o discuție care nu a avut loc
între două persoane care s-au transformat în umbre
și caută cu disperare răspunsuri?

retrăiește trecutul mi-ai spus
căci vei găsi toate răspunsurile la întrebări
și-atunci m-am afundat în apele lui tulburi
până când plămânii mei au explodat
cerându-și porția de libertate
revenirea în mizeria zilei anoste e dureroasă
și duce la pierderea echilibrului
la revedere am spus
întorcându-mă din pragul ușii

[...] Citește tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu nu știu...

eu nu știu să trăiesc frumos, să curăț mărul cu cuțitul și să-l așez apoi în farfurie
prefer să mușc, să-mi înfig colții-n pulpa albă și zeama să se scurgă spre bărbie

Dumnezeu trebuie clădit nu găsit
nu ajunge să ridicăm biserici, temple zidite pe spaime
ca să se lege suflet de suflet, trebuie să adăugăm iubire
și să dospim cu sânge, lacrimi și sudoare
pentru că omul, în adâncul ființei sale nu-i decât
o biată floare ce tânjește după iubire
după ploaia ce aduce viață în respirația uscată a deșertului

Ierusalime, nu am venit să iau locul nimănui chiar dacă toată lumea așteaptă
departe de mine gândul sau fapta tocmite pe ură
așteptarea ca orice alt lucru își are un sfârșit
chiar dacă uităm de cele mai multe ori începutul
trăirea mă desparte de moarte și prezentul desparte cerul de pământ
iubirea e singura floare ce-ar trebui sădită în sufletele oamenilor
dar nu mai sunt grădinări că să ne îngrijească

vă-îmbrac în lumină, m-acoperiți în uitare, speriați de atâta iubire

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Margarete

vine! nu vine! vine! nu vine...
așteaptă!
așa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine...
fiecare zi se prelungește până se lipește de alta
și tot așa, zi după zi, epuizarea se cățără lingându-mi picioarele
așteaptă. aștept. așteaptă. aștept. aștept. aștept.
după care mi-am zis că am devenit zeul așteptărilor
așa cum și Luna este zeița mareelor
așteaptă!
și-am așteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-și picioarele de la teatru și se prăvălea lângă mine
zicând stins "a fost un triumf"
după care își desfăcea pachetul și lua o mușcătură zdravănă
din tăcerile sleite... dacă ai fi văzut...
așteaptă!
și vedeam revoluțiile spălându-și mâinile de sânge
nopțile ca și cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-și incertitudinile

[...] Citește tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se întâmpla... la ceas de seară

să nu dăm vina pe tricourile albe
cum vinovate de viol sunt doar fecioarele ascunse-n nopți de spaime
și imn de slavă ridicăm barbarilor cuceritori
să nu dăm vina pe tricourile albe

să nu învinuim doar vântul
când munții de gunoaie se plimbă ca la ei-acasă
și-încearcă să ascundă sărăcia și spoiala
să nu învinuim doar vântul

să nu dăm cu cuvinte în cuvinte
să nu îmbrăcăm vidul în forme fără fond
să dăm cuvântului puterea și respectul care l-au pierdut
să nu dăm cu cuvinte în cuvinte

noi oamenii cărți ar trebuie să uităm ce-i ura și disprețul
ei, oamenii afișe ar trebui să-învețe ce-i iubirea cât mai este timp
voi asupriții ce-ați crescut doar cu minciună
descoperiți-vă unicitatea și-împlinirea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

și m-am trezit plângând

am obosit.
somnul meu duce în spate toate spaimele lumii
și încă nu dă semne că s-ar opri
cu toate că trupul meu își cere odihna

singur, în mijlocul lui niciunde
acolo unde cerul coboară și-ți sărută fruntea
doar eu cu singurătatea mea nelămurită
și cu temerile mele

mi-ați pus mantie roșie pe umeri
ca să știți cine e cel ce plânge
și să fugiți cât mai departe
să nu vă stingă ploaia lacrimilor

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 2 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Costel Macovei, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează Costel Macovei

Dacă îți plac cele spuse de Costel Macovei, dă-i votul tău, pentru ca și alții să-i găsească paginile mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!